Nicolae Ceauşescu (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 1/1977)

Nicolae Ceauşescu şi păcălirea poporului român prin politrucii din aparatul de propagandă

Fostul preşedinte al României socialiste a început să aibă o imagine din ce în ce mai bună pe măsură ce politicienii actuali fac totul împotriva democraţiei. Masele adoră dictatorii, puterea acestora sporind după trecerea în nefiinţă. Imaginea este întreţinută de nostalgicii regimului şi de foşti angajaţi în aparatul de spălare a creierului sau în forţele de ordine, în realitate de represiune. Nu sunt mulţumiţi de actuala situaţie din ţară pentru că nu mai au puterea de odinioară. Chiar dacă erau slugi în raport cu superiorii pe linie de partid şi de stat, se simţeau bine că puteau să manevreze mulţimile după pofta inimii.

Puterea este ca un drog în creierul oamenilor şi al maselor şi se face orice pentru obţinerea acestuia. Cei ce astăzi vor să conducă statul nu ştiu să stăpânească psihologia maselor şi se prezintă la televizor şi în presă cu un limbaj din care rezultă că partea adversă ideologic este formată numai din hoţi şi incapabili. Privitorii trag concluzia că toţi sunt la fel şi astfel creşte popularitatea celui executat la Târgovişte în decembrie 1989.

Chiar modul în care a fost făcut procesul de către cei ce se declarau emanaţii ale voinţei poporului l-a transformat într-un fel de martir şi se spune că acum neamul românesc este blestemat că şi-a ucis conducătorul patriot. Nicolae Ceauşescu s-a opus ruşilor şi a construit aproape totul în ţară. A vrut să aducă o fericire universală prin plata datoriei externe. Oferea locuri de muncă şi locuinţe pentru oamenii nevoiaşi. Era un om bun, ce lupta pentru dezvoltarea intelectuală a neamului prin construirea de şcoli. Încerca să facă un fel de paradis terestru şi duşmanii de peste Prut cu cozile lor de topor au reuşit să-l elimine în decembrie 1989 prin sângeroasele acţiuni şi diversiuni.

Oare chiar a fost patriot cel ce s-a născut la Scorniceşti? Chiar a fost interesat de soarta neamului românesc şi a făcut totul pentru respingerea imixtiunilor sovietice? O foarte mare parte a poporului român este convinsă de dragostea fierbinte de neam a celui asasinat în 1989 şi aceste idei se regăsesc în lucrările elevilor de liceu ce n-au trăit în acele vremuri. Folclorul urban este plin de legende false şi greu de înlăturat pentru că masele au idei puţine şi ferme. Oare să fie ceva adevărat din ceea ce cred românii sau au fost păcăliţi şi aşa vor să rămână că le place?

Nicolae Ceauşescu în perioada interbelică

Copilul sărac de la ţară a ajuns în Bucureşti, capitala României Mari cunoscând un avânt economic fără precedent în istorie. Era declanşat un proces de industrializare şi fabricile au apărut precum ciupercile după ploaie, ceea ce înseamnă că era nevoie de forţă de muncă de calitate. Erau asamblate în oraşul de pe Dâmboviţa maşini din ce în ce mai sofisticate. Ieşeau de pe porţile uzinelor locomotive, camioane Ford şi avioane. Firma americană era interesată să se extindă şi să producă inclusiv automobile de lux. România era o piaţă interesantă, un adevărat El Dorado pentru mediul de afaceri. Capitala se schimba şi la faţă prin ridicarea de blocuri din ce în ce mai înalte, cel mai cunoscut fiind Palatul Telefoanelor.

Locuri de muncă erau din belşug şi oraşul era o adevărată tornadă ce atrăgea anual zeci de mii de oameni. Burghezia avea nevoie de forţă de muncă şi plătea bine. Nici statul nu se lăsa mai prejos şi avea o armată de funcţionari pe lângă cea de militari. Micul Paris se făcea din ce în ce mai mare.

Nicolae Ceauşescu arestat de poliţia din Târgovişte, în 1936 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 2/1936)

Nicolae Ceauşescu arestat de poliţia din Târgovişte, în 1936 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 2/1936)

Nicolae Ceauşescu a ajuns în acest mediu efervescent, dar n-a dat dovadă de vreo îndemânare deosebită şi nici de inteligenţă pentru a ajunge într-o fabrică unde se plătea bine. A fost atras de mişcarea ilegală a comuniştilor, cei ce promiteau că se va face o lume nouă, cea în care urma să curgă lapte şi miere.

Unde erau patriotismul şi dragostea de neam? Noul om implicat în politică era adeptul unei mişcări egalitariste, astfel de orientări atrăgând mulţi idealişti. Problema este alta. Presa vremii era plină de informaţii despre nenorocirile ce se întâmplau dincolo de Nistru, despre foamete, lagăre de exterminare şi despre execuţii. O cumplită foamete a fost declanşată în grânarul numit Ucraina din cauza politicilor statului comunist. Apucau unii fugari să ajungă pe malul românesc şi să povestească despre ce se întâmpla în infernul roşu, dar Nicolae Ceauşescu n-a vrut să înţeleagă şi a rămas ataşat de ideologia comunistă. Promitea astfel să aducă un viitor luminos poporului român. Nu l-a obligat cineva să intre în mişcarea extremistă finanţată de Stalin şi a rămas ataşat de gruparea asasină până când un cartuş de tip sovietic î-a frânt firul vieţii.

Nicolae Ceauşescu a rămas iubitor de lagăre de concentrare şi de închisori de tip comunist şi după ce a trecut prin centre de detenţie. Nu s-a putut face o reeducare şi fanaticul din Scorniceşti a mers pe drumul slujirii Kremlinului lui Stalin. A făcut totul să fie introdus şi neamul românesc într-un uriaş univers concentraţionar şi chiar se spunea în documentele timpului că se trăia în lagărul socialist.

Nicolae Ceauşescu şi războiul mondial

Militantul comunist a stat la adăpost în timpul conflictului, şansele să ajungă pe front fiind minime pentru un adept al Armatei Roşii. Sosirea în august 1944 a primelor trupe cu steaguri având secera şi ciocanul i-a oferit ocazia să-i întâmpine pe mult aşteptaţii eliberatori şi aducători de prosperitate. Fotografiile de epocă au păstrat pentru generaţii imaginea unui agent străin ce se bucura de ocuparea ţării în timp ce ceilalţi locuitori nu ştiau cum să fugă mai repede pentru a scăpa cu viaţă şi pentru a-şi salva avutul din calea celor ce erau foarte strângători de proprietate privată zisă capitalistă.

Nicolae Ceauşescu şi alţi deţinuţi politici în lagărul de la Târgu Jiu (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 1/1943)

Nicolae Ceauşescu şi alţi deţinuţi politici în lagărul de la Târgu Jiu (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 1/1943)

Nici pe frontul antihitlerist n-a fost o ocazie interesantă de manifestare a patriotismului fierbinte şi Nicolae Ceauşescu a rămas pentru slujirea trupelor de ocupaţie şi pentru avansarea în ierarhia partidului ce se anunţa a rămâne singurul la putere. Apele tulburi sunt interesante pentru cei ce vor să avanseze călcând pe cadavre. Nici nu era interesat să lupte pentru poporul român pentru că era un internaţionalist feroce şi executa numai ordine venite din partea străinătăţii. Era un agent al lumii criminale ce depăşea cu mult realizările naziştilor în materie de teroare, tortură şi execuţii.

Este interesant de observat că au fost trimişi în temniţe cei ce au făcut ceva pentru ţară şi neam. Istoricul Gheorghe Brătianu este un exemplu. A participat la ostilităţile din prima conflagraţie mondială într-o unitate de artilerie şi a fost rănit. Putea să nu meargă în armată pentru că era copilul renumitului Ionel Brătianu, cel ce guverna România. A fost apoi participant la două campanii din Al Doilea Război Mondial în calitate de ofiţer cunoscător de germană. A slujit patria acolo unde a fost trimis şi mai mult decât atât. Din păcate, prostia şi trădarea au fost deosebit de apreciate în comunista eră şi Nicolae Ceauşescu a fost promovat ca o valoare a noii lumi.

Nicolae Ceauşescu în epoca stalinismului

Vicleanul om de la ţară a sesizat că Gheorghe Gheorghiu-Dej este un element de viitor şi a vrut cu orice preţ să avanseze. Cum avea origini sănătoase, a putut să se infiltreze în partidul unic şi a ajuns să fie chiar general-maior pe linie de propagandă. Cel ce abia terminase patru clase primare undeva la ţară a putut să ajungă fulgerător la un grad la care puţini ofiţeri puteau să ajungă după decenii de studii şi serviciu militar. Nici măcar participarea la o campanie militară şi faptele de arme deosebite nu garantau o astfel de avansare. Nicolae Ceauşescu a reuşit să rămână în graţiile celui ce a reuşit să elimine gruparea Pauker – Luca şi astfel a mai fost loc de dezvoltare, mai ales că provenea din cele mai de jos categorii sociale.

Nicolae Ceauşescu în întâmpinarea Armatei Roşii la intrarea în Bucureşti (Colentina) la 30 august 1944 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 12/1944)

Nicolae Ceauşescu în întâmpinarea Armatei Roşii la intrarea în Bucureşti (Colentina) la 30 august 1944 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 12/1944)

Ascensiunea spre cele mai înalte culmi ale puterii se putea realiza numai printr-un gest de fidelitate absolută pentru cauză şi acest prilej a venit cu desfăşurarea colectivizării. Ţăranii nu doreau să asculte de ordinele celor ce preluaseră controlul asupra capitalei şi care le cereau să renunţe la terenurile lor pentru a munci la colhoz. Cei ce vărsaseră sângele pe fronturile primei conflagraţii mondiale nu se puteau să renunţe la pământ şi animale. Fantezia colectivismului străin de logică şi de neam nu era înţeleasă de truditorii ogoarelor. S-a ajuns în mod normal la confruntări cu forţele de ordine, de represiune în realitate, şi foarte hotărâţi erau cei din Vadu Roşca.

Nu era posibilă o întârziere a procesului de colectivizare şi nu se mai putea trăi în România decât după indicaţiile politrucilor ce executau ordinele stăpânilor de la Moscova. Sătenii s-au revoltat spre sfârşitul anului 1957 şi la 4 decembrie Nicolae Ceauşescu, adjunct al Ministrului Forţelor Armate, a dat ordin să se tragă. Au fost nouă morţi şi 48 de răniţi. Călăul din Vrancea mai avea o funcţie: conducătorul Direcţiei Superioare Politice a Armatei.

Era cel ce se ocupa cu îndoctrinarea militarilor şi, în caz de război, ofiţerii politici erau cei ce supravegheau şi supervizau orice decizie a comandanţilor militari. Un general politic era mult mai important decât orice ofiţer capabil din organismul ostăşesc. Este interesant de observat că o persoană fără studii, recunoscută universal drept incultă, a fost promovată în funcţii cât mai importante pe linie de partid şi de stat. Prietenia deosebită cu Gheorghe Gheorghiu-Dej a asigurat ascensiunea celui ce intuia dorinţele stăpânului, cel ce simţea poftele autorităţilor de la Moscova.

Nicolae Ceauşescu la putere

Trecerea în nefiinţă a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej la 19 martie 1965 a fost ocazia deosebită pentru ascensiunea în cea mai înaltă poziţie pe linie de partid şi apoi de stat pentru cel ce se ocupase numai de tragerea sforilor şi de treburile murdare ale regimului comunist. Cum la Moscova exista un curent de gândire ce recomanda luarea de măsuri pentru apropierea de popor, noul conducător a făcut unele concesii şi acestea au înşelat o mare parte a neamurilor prinse între graniţele de sârmă ghimpată.

Au fost continuate investiţiile industriale şi cu tehnologie occidentală, locurile de muncă fiind prezentate ca o mare realizare a regimului. Au fost luate măsuri pentru o activitate mai discretă a forţelor de represiune şi influenţa rusă în educaţie şi cultură a fost limitată. Colaborarea cu Occidentul a continuat şi neimplicarea în invadarea Cehoslovaciei în anul 1968 i-a adus o popularitate deosebită peste hotare şi mulţimile au apreciat acest gest de eroism. Părea să fie alt fel de conducător, mai tânăr şi nestalinist.

Atragerea de fonduri de peste hotare după 1970 a adus o creştere a prosperităţii şi această epocă a durat până în anul 1980. Este deceniul care a rămas în creierul maselor drept perioada de mare fericire şi cu un trai bun, conducătorul comunist fiind un patriot şi un fel de părinte ocrotitor.

Psihologul Gustave Le Bon a demonstrat încă din secolul al XIX-lea că masele nu gândesc şi că se comportă precum nişte copii. Poporul român nu putea să facă excepţie de la regulile psihologice universale şi a rămas căzut într-o logică a adoraţiei pentru un dictator crud ce merge până la un adevărat misticism. Nicolae Ceauşescu a avut o atitudine orientată complet împotriva poporului român şi este interesant că după trecerea a peste trei decenii de la evenimentele din decembrie 1989 nu se poate vedea adevărul.

Cel care era la putere a vrut cu orice preţ să şteargă existenţa religiei în istoria neamului românesc şi a dat ordin să se intre cu buldozerele şi excavatoarele în biserici. A fost astfel dărâmată Mănăstirea Văcăreşti, lăcaş de cult construit în stil brâncovenesc şi era o adevărată bijuterie din punct de vedere al artei religioase. A fost ceva comparabil cu o dărâmare a Catedralei Notre Dame din Paris.

Este interesant de observat naivitatea neamului românesc, cel ce se declară creştin şi totuşi are mare încredere în bunătatea unui ateu internaţionalist. Adeptul ideologiei comuniste nu era interesat de valorile realizate de înaintaşi şi a trecut la nimicirea clădirilor istorice astfel încât să se creadă că n-a fost ceva deosebit înainte de comunism şi, mai ales, de era Ceauşescu. Politica a dat roade şi acum se spune cu tărie că nu se mai construia nimic dacă nu făcea Nicolae Ceauşescu.

Poporul român se autodefineşte drept creştin, dar promovează cultul unui ateu ce trudea să slujească stăpânul de peste hotare.

Război caselor!

Mai mult. S-a trecut la o politică de sistematizare pentru creşterea nivelului de trai şi pentru folosirea raţională a resurselor energetice. S-a trecut astfel la dărâmarea caselor din mediul urban şi din cel rural pentru a fi înlocuite cu blocuri asamblate din plăci din beton în cel mai pur stil brutalist. Toate localităţile urmau să aibă o înfăţişare nouă şi cele mici erau condamnate la dispariţie.

A fost un adevărat război dus împotriva oamenilor într-o epocă în care mai erau şi restricţiile impuse în urma plăţii forţate a datoriei externe. Casele existente nu provocau cheltuieli, ci aduceau venituri la bugetul statului şi la cele locale prin taxele achitate şi care erau stabilitate de autorităţile comuniste. Dictatorul se grăbea să-şi lase imaginea în betonul oraşelor şi au apărut construcţii imense şi inutile. Casa Poporului este un bun exemplu de bani cheltuiţi în mod absurd într-o epocă în care nici măcar pâine nu se găsea.

Oare la ce era necesară o astfel de construcţie din moment ce oamenii nu se puteau bucura de slava impusă în mod absolut forţat de autorităţi în stil asiatic? Nu avea nici cea mai mică legătură cu neamul românesc şi cu celelalte minorităţi ce trăiau sub teroarea unui dictator din cele mai de jos categorii sociale. Liderul comunist a auzit că Iosif Stalin a dorit să construiască Palatul Sovietelor în care să primească delegaţii comunişti din întreaga omenire. Ideal ar fi fost ca aceştia să fie supuşi unui singur centru de putere şi acela să fie Moscova.

Teroarea comunistă nu putea să fie decât una planetară. S-a dărâmat o catedrală impozantă şi au început imediat lucrările la fundaţia ce ar fi permis stabilitatea palatului în terenul moale. Cel mai bun oţel a început să fie folosit pentru a asigura o veşnică trăinicie operei staliniste, dar invazia germană a dat lovitura de moarte proiectului. Muncitorii au fost aruncaţi în faţa temutelor Panzere şi astfel angajaţii talentaţi au pierit în mod inutil într-un conflict pentru care n-au fost instruiţi. Simplu detaliu pentru Moscova! Metalul de calitate a fost dirijat către producţia de armament şi s-a tăiat tot ce s-a putut din fundaţie.

Uniunea Sovietică a fost prea istovită pentru a mai relua proiectul şi Stalin s-a concentrat pe producţia de tehnică de luptă pentru a face faţă inamicului capitalist. Nicolae Ceauşescu era convins că este un mare conducător pentru că urmează ideile lui Stalin şi căuta soluţii pentru a pune în practică opera înaintaşului în ale ideologiei. Trebuia chiar să facă multe pentru a-l întrece şi pentru a demonstra liderilor de la Moscova că este pe linia partidului şi merită să rămână la putere. Canalul Dunăre – Marea Neagră a fost construit pentru că aşa a vrut cândva dictatorul sovietic.

Casa Poporului urma să fie Palatul Sovietelor şi, absolut normal, a fost demolată o parte a oraşului Bucureşti. Era exact ce dorea Nicolae Ceauşescu din punct de vedere ideologic. Se ştergea trecutul burghez al urbei de pe Dâmboviţa şi dispărea o parte din proprietatea privată prin distrugerea caselor particulare. Trebuia ca toţi locuitorii să fie egali în sărăcie. Era o prevedere din renumita directivă din 2 iunie 1947 a N.K.V.D. şi trebuia pusă în aplicare cu o energie demnă de o cauză mai bună.

N-avem pâine, n-avem sare, dar avem canal la mare

Lipsa de alimente în România nu are vreo legătură cu plata datoriei externe, ci a fost provocată şi amplificată de politicile pur absurde ale celui mai iubit fiu al poporului. Mulţi sunt cei ce astăzi sunt mândri de gigantismul Canalului Dunăre – Marea Neagră, dar puţini sunt cei ce pot face în creierul lor o simplă analiză logică. Marea construcţie hidrotehnică n-a adus vreun beneficiu până la inaugurare.

Au urmat lucrările la ramura Poarta Albă – Midia – Năvodari până în anul 1987. Costuri imense au fost şi la Canalul Dunăre – Bucureşti, procesul de realizare fiind în plină desfăşurare în momentul prăbuşirii regimului totalitar în 1989. S-a scris că mult mai util ar fi fost cel ce dirija o parte a apelor Siretului spre Bărăgan, dar parcă suna mai bine pentru aparatul de propagandă înfrângerea înfrângerii Argeşului pentru a transforma capitala în port la Dunăre.

Toate cele trei canale au consumat resurse umane, materiale şi financiare ce ar fi fost utile pentru modernizarea drumurilor din ţară. Săparea unor autostrăzi albastre ar fi fost o soluţie interesantă pentru secolul al XIX-lea, dar economia mondială s-a schimbat dramatic după Al Doilea Război. Atunci exista Al Doilea Val cu producţia unor mărfuri pe bandă rulantă, standardizate. Tehnologia era depăşită şi consuma multă energie provenită din cărbuni ce poluau cumplit mediul.

Evoluţiile tehnologice şi ştiinţifice au îmbunătăţit calitatea produselor industriale şi a început o răspândire a mărfurilor cu ajutorul mijloacelor auto până la cel mai îndepărtat client. Dacă exista preţul corect, acesta putea să aleagă din mai multe variante de bunuri, firmele concurente căutând să atragă publicul cumpărător prin oferte deosebite. Sosea Al Treilea Val şi acesta transforma calea ferată în ceva depăşit.

Canalele gigantice erau amintiri din trecut şi contau numai dacă erau amplasate pe principalele căi maritime. Chiar avionul era transformat în cărător de mărfuri pentru clienţii cu dare de mână, ceea ce nu era cazul în lumea comunistă. Se construiau aeroporturi şi în România socialistă, dar acestea aveau o valoare absolut redusă din moment ce cetăţenii nu aveau acces nici măcar la autobuze şi la drumuri bune. Statul comunist era paradisul investiţiilor absurde şi inutile.

Tortura cu mijloace financiare şi economice

Plata datoriei externe a fost o altă tortură la care au fost supuşi cetăţenii patriei socialiste, cei ce mai trăiesc fiind convinşi că s-a făcut totul pentru fericirea veşnică sub conducerea marelui cârmaci. Nu este ceva adevărat în gândirea maselor şi este greu să le schimbi opiniile. Chiar dacă există multe surse de informare, oamenii repetă la infinit că înainte era mai bine şi că unele sacrificii au fost necesare pentru atingerea unui obiectiv măreţ. Nimic mai fals!

Conducătorii de la Budapesta au avut şi ei mari probleme cu lichidităţile în economie şi în relaţiile internaţionale, dar n-au făcut experimentele cu înfometarea după modelul Ceauşescu. Au dat dovadă că sunt plătitori corecţi ai creditelor şi dobânzilor şi au rulat datoria externă. Au fost îndeplinite contractele la timp şi schimburile de mărfuri au funcţionat normal. Magazinele maghiare erau pline de produse spre deosebire de cele româneşti în care poate praful mai era pe rafturi şi cozile se lungeau de la o zi la alta. Budapesta a fost apreciată pentru modul în care a colaborat cu Occidentul şi a avut parte după 1989 de ştergerea unei mari părţi din datoriile externe. Mai mult. Au fost făcute investiţii serioase pe o piaţă ce dispunea de o forţă de muncă instruită şi disciplinată. Politica dusă de Nicolae Ceauşescu a fost catastrofală şi-n domeniul deciziilor financiare, chiar dacă avea presupuse studii în domeniul economiei.

Nicolae Ceauşescu n-a dus vreodată o politică în favoarea neamului românesc, ci a folosit toate resursele existente pentru îndeplinirea visului de instaurare a unei societăţi utopice de tip comunist în timp ce personal se bucura de un lux demn de un faraon. Mai grav este că a spus şi a scris până la moarte că este internaţionalist, adică este o persoană ce risipeşte bani, bunuri şi vieţi omeneşti pentru cucerirea întregii planete. Nimic pentru români. Totul pentru revoluţia mondială!

Nicolae Ceauşescu a oferit românilor numai iluzii şi, repetate la infinit de către adepţii din aparatul de propagandă, au început să fie crezute de generaţiile actuale. Se ştie că popoarele nu prea gândesc şi minciunile incredibile sunt acceptate drept adevăr suprem.

De ce există ataşament faţă de asasinul ce comanda împuşcarea celor ce plecau spre o lume mai bună în Occident? Oare câte victime sunt pe ambele maluri ale Dunării? S-a demonstrat că masele au o logică afectivă, se ataşează de orice şi pot ajunge până la logica mistică, adică nu mai au nevoie de argumente pentru că ştiu că au dreptate absolută. Istoria este plină de astfel de exemple şi este greu să se facă apel la raţiune şi în cazul unor intelectuali rafinaţi. Chiar dacă astăzi există foarte multe surse de informare despre atrocităţile unui regim impus cu tancurile sovietice, românii cu gândire zisă liberă preferă să rămână închişi în temniţa trecutului totalitar şi criminal. Căderea în trecut este o adevărată plăcere pentru cei ce nu vor să gândească.

Istoria nu este o disciplină şcolară prea iubită şi nici după încheierea studiilor nu se manifestă prea mult interes pentru înţelegerea evenimentelor şi fenomenelor din trecut. Viaţa este scurtă şi trebuie trăită cu intensitate. Ideile puţine, preluate fragmentar de prin sursele electronice, sunt prezentate drept rezultate ale unei gândiri progresiste şi mulţi sunt cei ce vor să creadă cu fanatism că înainte de 1989 era mai bine. Logica adoraţiei duce la o altă puternică formă de misticism contemporan.

Foto sus: Nicolae Ceauşescu (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 1/1977)

Mai multe pentru tine...