⬆

Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul

Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele craniului voievodului. Povestea este însoțită cu imagini din colecțiile Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”.

După bătălia de la Gurăslău, din 3 august 1601 cu Sigismund Bathory, câștigată de Mihai, acesta a reuşit din nou să-l impresioneze pe Împărat, care i-a trimis personal felicitări şi mulţumiri. Faima lui Mihai Viteazul creştea din nou în Europa și o eclipsa pe cea a generalului Basta, stârnind invidia acestuia, iar neînțelegerile dintre cei doi au reizbucnit, fiecare pretinzând guvernarea asupra Transilvaniei. La 43 de ani, principele muntean se pregătea să preia din nou conducerea Ţării Româneşti şi a Transilvaniei.

Împotriva a ceea ce reîncepuse să reprezinte Mihai Viteazul, s-au unit, în acel august fatidic, multe și extrem de divergente interese. Astfel, după cum spun cronicile, în zorii zilei de 9 august 1601, într-o zi de duminică, s-a înfăptuit, din ordinul generalului Basta, asasinarea lui Mihai Vodă. Momentul morții voievodului a fost receptat de contemporani după sufletul și obârșia fiecăruia.

Asfel, cronicarul maghiar István Szamosközy dă detalii asupra modului în care Basta a complotat contra lui Mihai Viteazul. „De aceea Basta, chibzuind asupra propunerii, chemat-a doi sau trei dintre căpitanii valoni și le-a mărturisit gândul: Dacă voim, zise, să trăim, cei care suntem credincioși împăratului, trebuie să ucidem pe român căci el și-a pus în gând să ne piardă și să ia țara pentru sine.[...] Sfatul cu căpitanii fu sâmbăta, pentru ziua următoare, duminica. […]După ce Basta și-a orânduit oastea în mare liniște, trimis-a trei sute de valoni și nemți asupra cortului lui Mihai Vodă; cu mare iuțeală au și înconjurat cortul. Unul din căpitani cu numele Bori (Jacques Beauri) dacă a intrat în cort împreună cu încă câțiva, a pus mâna pe Mihai zicând: „Ești prins!”. Mihai i-a zis: „Ba!” și cu aceasta puse mâna pe sabie s-o scoată. Un valon, țintind cu pușca a slobozit-o și l-a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia căci Mihai Vodă era stângaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treilea valon l-a împușcat în spate și astfel prăbușindu-se, i-au tăiat capul cu propria lui sabie […] i-au târât trupul din cort și a zăcut trei zile, gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal, care cal murise tot atunci, și astfel a stat capul acolo mult timp […]”„Și așea s-au plătitu lui Mihai-vodă slujbele ce-au făcutu nemților” se exprima lapidar Miron Costin, în timp ce Letopisețul Cantacuzinesc îl deplângea ca fiind pierdut din invidia omenească, nu din vreun alt motiv: „și căzu trupul lui cel frumos ca un copaci, pentru că nu știuse, nici să împrilejise sabiia lui cea iute în mâna lui cea vitează. Și-i rămase trupul gol în pulbere aruncat, că așa au lucrat pizma încă din ʼceputul lumii”.În urma odiosului eveniment petrecut pe Câmpia Turzii, atât trupul, cât și capul eroului au avut o istorie agitată și întortocheată. Capul tăiat al lui Mihai Viteazul a fost înfăţişat lui Basta şi, din porunca acestuia, a fost lăsat să zacă pe cadavrul calului alb al voievodului, lângă cortul domnesc, autorul asasinatului neîngăduind îngroparea rămăşiţelor lui Mihai.

Îngroparea rămăşiţelor lui Mihai

Trupul decapitat a rămas un timp (trei sau chiar mai multe zile) sprijinit de cadavrul calului său, după care, la ridicarea pazei, a fost îngropat noaptea pe ascuns, de unii din vechii oşteni ai celui ucis, într-o „groapă mică", undeva neştiut pe câmpia Turdei. Toate izvoarele sunt de acord că rămăşiţele domnului au fost înmormântate aici. După un timp, după ce lucrurile s-au mai liniștit, se pare că Doamna Stanca, soția voievodului, i-ar fi cerut voie principelui Transilvaniei, Gabriel Báthory, să ridice o capelă în locul unde a fost asasinat Mihai. Odată aprobarea primită, s-a construit o capelă de lemn la cca trei kilometri sud de centrul Turdei, care, însă, a fost distrusă, în anul 1830, de un fulger. În încercarea de a feri de profanări mormântul, la sfîrșitul secolului al XIX-lea, terenul pe care se afla mormântul, a fost cumpărat de un preot, Vasile Moldovan din Sânmihaiu (astăzi comuna Mihai Viteazul).

În anul 1919, pe presupusul loc al mormântului se afla o cruce, la care, în timpul vizitei în Ardeal, s-a închinat perechea regală, Regele Ferdinand și Regina Maria.Pe locul fostei capele, a fost realizată, în anul 1928 de către Comitetul Femeilor Române din Turda, o troiță din lemn, la sugestia Regelui Ferdinand I, exprimată cu ocazia vizitei la Turda în anul 1919. Realizarea troiței a fost posibilă și cu sprijinul „Societății monumentelor istorice” din București. Troița de lemn, în prezent expusă la Muzeul de Istorie din Turda (din anul 1977), este lucrată în stil popular și are gravată inscripția: „Aici a fost răpus marele voievod Mihai Viteazul la 9 august 1601”. La data de 5 mai 1977 a fost inaugurat, în locul troiței, un obelisc cu o înălțime de 1601 cm, anul morții voievodului, vizibil și astăzi pe Aleea Obeliscului.Într-un hrisov din anul 1612 se spune că „Sluga domniei sale, Turturea paharnic, el a furat capul lui și l-a dus în țară, de l-a îngropat cu multă cinste, ca pe un domn”. Radu Buzescu și soția sa, Preda, fiica banului Mihalcea (ucis odată cu Mihai), au așezat pe mormânt o lespede pe care au gravat în limba română, desi, de obicei, inscripțiile erau în limba slavă, textul: „Aici zace cinstitul și răposatul capul creștinului Mihail Marele Voievod, ce au fost Domn Țărăi Rumănești și Ardealului și Moldovei: cinstitul trup zace în câmpii(a) Tordei, și, când l-au ucis Neamții, anii au fost 7109 (1601), în luna Aug. 8 zile; aceas(tă); piatră o-u pus jupan Radul Buz(escu) i jupan(i)ța eg(o), Preda”. Dar nu-i era încă data odihna!... Din cauza deselor cutremure din zona Mănăstirii Dealu, la un moment dat lespezile mormintelor s-au deplasat, motiv pentru care s-au început lucrări de restaurare a mănăstirii, prilej cu care, în 1847, s-au deschis mormintele lui Mihai Viteazul şi Radu cel Mare, iar craniile celor doi voievozi au fost aşezate, după dorința domnitorului Bibescu Vodă, în două racle de sticlă, expuse pentru a fi văzute de vizitatori şi pelerini.„Spre a păstra în mod cuvenit capul”, care „acum se afla scos din mormântul său", timp de trei ani de zile, Liga pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor, al cărei președinte era istoricul și profesorul Grigore Tocilescu, a organizat o colectă de fonduri printr-o amplă campanie la nivel naţional, conferinţe, pelerinaje solemne la Mănăstirea Dealu, a lansat manifeste, a organizat serbări publice, turnee de conferinţe, liste de subscripţii şi a trimis scrisori la tot felul de personalităţi ale vremii.

În anul 1904, cu banii strânși timp de trei ani, Societatea Tinerimea Universitară a schimbat racla de sticlă cu un relicvariu din bronz în formă de capelă. În 1909, Nicolae Iorga şi comitetul central al Ligii, nemulţumiţi de scoaterea şi folosirea craniului cu prilejul diferitelor ceremonii, au cerut, mai întâi, reînhumarea în lăcașul din 1601, apoi, construirea unui sarcofag de marmură pentru adăpostirea lui, sugerând ca sculptorul Carol Storck să realizeaze două sarcofage din marmură albă pentru Radu cel Mare și Mihai Viteazul. Cum în anul 1912, doar mormântul lui Radu cel Mare a fost gata, craniul lui Mihai a rămas încă în racla profesorului Grigore Tocilescu și a fost păstrată, între 1904 si 1916, în altarul bisericii Mănăstirii Dealu, protejată doar de o simpla uşiţă cu sticlă.

Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, în contextul intrării României în luptă de partea Antantei și a retragerii întregii conducerii a țării în Moldova, zona Târgoviștei fiind ameninţată să ajungă sub ocupaţia inamicului și în condițiile evacuării liceului, pentru a evita profanarea „sfintei relicve a lui Mihai Viteazul” de către duşmani, „pe la jumătatea lui noiembrie”, cu sprijinul lui Nicolae Iorga, preotului Liceului militar de la la Mănăstirea Dealu, Alexandru Dolinescu și profesorului de limba română Teodor Naum le-a revenit misiunea de a o salva. Preotul a luat craniul lui Mihai Viteazul și, împreună cu soția sa l-au înfăşurat-o „într-o veche stofă bisericească” așezat apoi „într-o cutie frumoasă de cireș căptuşită cu o catifea roşie” și ascunsă în valiza cu lucrurile copiilor săi. Nicolae Iorga a obţinut la Bucureşti autorizaţia de la Mitropolie şi de la Ministerul de Război şi le-a rezervat biletul pentru un compartiment dintr-un tren special.Conform arhivei Mitropoliei Moldovei şi Sucevei din Iaşi, fila de jurnal nr. 3512, semnată de Mitropolitul Pimen, preotul Alexandru Dolinescu, Marele eclesiarh Policarp Luca şi profesorul Teodor Naum: „Se constată de noi prin acest jurnal că astăzi, Duminica de 16 octombrie 1916, ora 3 după amiază, a sosit la Iaşi părintele Alexandru Dolinescu, preot şi profesor la Şcoala militară de la Mănăstirea Dealului şi ne-a predat capul Voievodului Mihai Viteazul, din două piese, tigva şi maxilarul de jos aşezat într-o cutie de lemn încuiată. După ce am văzut capul şi l-am aşezat în cutie, l-am depus într-o ladă de fer, aflată în o tainiţă a Mitropoliei formată la peretele de răsărit a Sf. Altar, încredinţându-l Marelui eclesiarh al Mitropoliei, Protosinghelul Policarp Luca ”.Odiseea relicvei lui Mihai Viteazul avea să continue, însă, în vara anului 1917. Istorica relicvă a rămas, la Iași, până la 8/21 august 1917, când craniul voievodului a fost strămutat la Kerson, un orăşel de lângă gurile Niprului din sudul Ucrainei.

Pentru efectuarea acestei operaţiuni secrete, ministrul Cultelor I. G. Duca i-a însărcinat pe administratorul Casei Bisericilor, Petre Gârboviceanu şi pe directorul Seminarului „Sf. Grigore Decapolitul” din Craiova, preotul Grigore Popescu Breasta. La Kerson, preotul a ascuns cutia cu craniul voievodului într-o cutie de pălării, sub poala acoperământului Sfintei Mese a Altarului, până la data de 3 aprilie 1918, când, împreună cu Petre Gârboviceanu, s-au întors la Iaşi și au predat relicva sfântă, în data de 5 aprilie, mitropolitului Pimen al Moldovei.În ziua de 8 noiembrie 1918, ziua Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil, la Mitropolia Ortodoxă din Iaşi s-a organizat şi desfăşurat o mare sărbătoare privind comemorarea voievodului Mihai Viteazul, la care au fost prezenți „Regele, regina, prinţul moştenitor, reprezentanţi civili şi militari ai Aliaţilor, precum şi o mulţime de români”. Craniul voievodului era aşezat într-un sicriu de lemn de stejar „încununat cu lauri şi umplut cu bucăţi de brocart din veşmântăria Mitropoliei”.La începutul lunii august 1920, un tren special cu personalităţi politice, culturale, militare și religioase a plecat de la Bucureşti cu destinaţia Iaşi, pentru a pune la punct detaliile pentru întoarcerea acasă a craniului.

Era începutul sfârșitului unui lung și dureros drum.Programul prevedea ca periplul craniului lui Mihai Viteazul de la Iaşi la Dealu să urmeze un traseu pe direcţia Paşcani-Bacău, Alba-Iulia-Sibiu-Târgovişte. S-a renunţat însă la ocolul prin Transilvania şi s-a hotărât itinerarul Bacău, Focşani, Râmnicu Sărat, Buzău, Ploieşti, Târgovişte, cu opriri în toate localitățile.În sfârşit, după nenumărate pregătiri şi formalităţi oficiale şi reasamblarea oaselor craniului la Facultatea de Medicina din Iaşi, la 23 august 1920 st. n. (aniversarea bătăliei de la Călugăreni) convoiul cu capul lui Mihai Viteazul, omagiat în ajun de mitropolitul primat Miron Cristea, N. Iorga ş.a. a pornit la drum cu mari ceremonii oficiale.Trenul, cu un vagon amenajat special pentru racla voievodului, aşezată pe catifeaua unei mese și încadrată de două santinele, a pornit spre Ruginoasa şi apoi spre Mirceşti. Aici cortegiul a poposit la mormântul lui Vasile Alecsandri. A doua zi, după popasuri în gările Roman şi Bacău, trenul a pornit spre Focşani, de unde întregul convoi s-a deplasat la Mărăşeşti, apoi trenul a plecat spre Târgovişte. În toate localităţile unde au oprit, au avut loc manifestaţii entuziaste, la care au participat mii de oameni. Întreaga ţară a fost ţinută la curent cu traseul urmat de craniul voievodului prin relatările ziarelor „Evenimentul”, „Adevărul”, „Dimineaţa”, „Universul”.În ziua de 26 august, la Târgovişte, în prezenţa autorităţile militare, civile şi religioase din localitate, craniul a fost coborât din tren şi după ce ogardă a prezentat onorul, a fost instalat pe un afet de tun tras de 6 cai. În acordurile clopotelor bisericilor și ale imnurilor intonate de corurile orașului, s-a format un convoi funerar impresionant care a străbătut într-o desăvârşită reculegere, cei aproape 3 km până la Mănăstirea Dealul. În fruntea alaiului se afla regele Ferdinand I care a parcurs tot traseul pe jos. Ajunsă la mănăstire, procesiunea s-a aliniat pe două rânduri în faţa bisericii. Curtea mănăstirii şi împrejurimile erau înţesate de oameni, veniţi să-şi aducă piosul omagiu voievodului. A urmat slujba religioasă, apoi s-au ţinut numeroase discursuri încheiate cu alocuţiunea regelui Ferdinand I.

După cuvântare regele şi-a desprins de pe piept Ordinul „Mihai Viteazul” şi l-a aşezat, cu respect, pe craniul voievodal. Apoi, a cimentat cu propria-i mână capacul de marmură albă a sarcofagului, care se află și astăzi la Biserica Mănăstirii Dealu.Dacă craniul a avut o atât de lungă și întortocheată istorie, racla de bronz în care vremelnic acesta s-a odihnit, a avut o viață mai liniștită - rămasă în grija conducerii liceului, a fost expusă în cancelarie, până în anul 1967, când conform Procesului Verbal din data de 18 septembrie 1967, încheiat între reprezentantul Muzeului Militar Central și măicuțele reprezentante ale Mănăstirii Dealu, cu aprobarea data de I.P.S.S. Patriarhul Iustinian Marina, a ajuns în patrimoniul instituției noastre.

Racla, confecționată din bronz are forma unui turn cu înălțimea între 59-76 cm, lățimea 42 cm și adâncimea de 32 cm. Lateralele raclei sunt lise, doar fața fiind ornamentată. Ornamentația fațadei este alcătuită din mai multe motive dispuse pe trei registre. În registrul superior, sub ghirlanda cu motive florale, este încrustat un brâu cu motive geometrice. Registrul următor este format din arcada deschiderii raclei și două suprafețe ornamentate, toate cu motive florale. Deschiderea raclei este mărginită cu două colonete canelate. Registrul de bază este compus din două suprafețe dreptunghiulare, dispuse lateral pe care se văd urmele unor nituri, cu care au fost, probabil, prinse plăcuțe cu inscripții. Ornamentația de la baza raclei este sub formă de trofee: un tun ca bază, peste care se suprapune un coif de tip oriental, sub care se încrucișează o secure și un pistol tromblon, de a cărui țeavă se văd atârnând două bice de luptă. Sub cască se mai află, în partea dreaptă un arc dublu acoladat, în stânga o sabie peste un scut, iar sub țeava tunului se disting două tuiuri încrucișate.Pe partea din dreapta, jos, dar și pe laterala dreaptă se poate vedea semnătura proiectantului și executantul raclei „A. ZEHLE”/„Fecit. A.ZEHLE”, sculptor și turnător în bronz de origine austro-ungară, șeful secției speciale de turnătorie artistică în bronz de la Școala superioară de arte și meserii din București. Racla este astăzi expusă în sectorul de Istorie militară medievală al instituției noastre.

Text de muzeograf Anca Ionescu