image

Războiul cel Lung: Contextul internațional al acțiunilor antiotomane ale lui Mihai Viteazul

În istoriografia română, acţiunile lui Mihai Viteazul au fost privite și analizate independent, de parcă ele ar fi fost făcute de voievodul român la propria lui iniţiativă, el aflându-se în mijlocul acţiunilor politice lși militare. De fapt, acţiunile lui Mihai trebuie privite în mai largul context al Ligii Sfinte și al Războiului cel Lung – 1593-1606 – dintre otomani și austrieci.

Liga Sfântă era o alianţă antiotomană, creată la iniţiativa Papei Clement al VIII-lea, din care făceau parte Sfântul Imperiu Romano-German, Statul Papal și alte state italiene, Spania, Moscovia, Ţara Românească. Transilvania și Moldova au devenit și ele parte ale alianţei, cu toate că cele două au fost aliaţii nesiguri, pe când Anglia și Polonia au refuzat categoric să adere la această alianţă. Refuzul Poloniei va influenţa masiv o serie de evenimente desfășurate în timpul ostilităţilor, cu implicaţii directe asupra acţiunilor lui Mihai Viteazul.

Războiul a început pe fondul tensiunilor dintre austrieci și otomani, aceștia din urmă declanșând ostilităţile cu un atac la Sisak, în 22 iunie 1593, în Croaţia aflată sub stăpânire habsburgică, atac încheiat cu o victorie austriacă. Atunci când Mihai ia tronul Valahiei, în toamna anului 1593, Războiul cel Lung începuse deja.

În 1594, războiul a continuat intens între otomani și austrieci. În martie, armata imperială a cucerit Nograd, în iulie Sinan-Pașa cucerește Tata, dar otomanii eșuează în octombrie în faţa orașului Komarom. În noiembrie, Ţara Românească și Moldova încep ostilităţile, revoltându-se faţă de Poartă.

În 1595, iniţiativa a aparţinut imperialilor și aliaţilor lor. În vară, trupele imperiale au cucerit Esztergom și Visegrad, apoi ostilităţile au trecut în Muntenia. În august, invazia otomană este ţinută în șah pentru moment de către Mihia Viteazul la Călugăreni, dar este nevoit să se retragă în Transilvania. În octombrie, cu ajutorul aliaţilor transilvăneni și a trupelor puse la dispoziţie de către împăratul Rudolf, Mihai reintră în Muntenia alături de principele Sigismund Báthory, eliberează Târgoviște și Giurgiul este cucerit. Tot în octombrie, în faţa succeselor aliate, polonezii pătrund în Moldova și îl obligă pe domnul moldovean să facă pace cu Imperiul Otoman.

1596 a fost anul favorabil otomanilor. Timișoara rezistă în faţa unui atac transilvănean și turcii ocupă Eger, fortificaţie strategică în nordul Ungariei. Între 22 și 26 octombrie, în cea mai mare bătălie a războiului, armata otomană înfrânge grav trupele imperiale și transilvănene la Mezőkeresztes.

În 1597, Tata trece din mâinile imperialilor în cele ale turcilor și înapoi, iar armata transilvăneană cucerește Aradul și Cenadul, dar eșuează din nou în faţa Timișoarei.

În 1598, trupele habsburgice atacă, din martie până în august, Győr, Palota, Tata și Veszprém, eșuând doar în octombrie în faţa Budei. Replica otomană este zădărnicită de ­ atacurile trupelor lui Mihai Viteazul la sud de Dunăre, unde distruge Vidin și Nicopole și spulberă trupele otomane din cale.

În 1599, imperialii eșuează din nou în faţa Budei și a Székesfehérvár-ului, pierzând și orașul Vác în faţa armatei otomane comandate de Marele Vizir. În est, Mihai Viteazul îl învinge în octombrie la Șelimbăr pe cardinalul Báthory András și ocupă Transilvania.

În 1600, otomanii cuceresc Kanizsa în octombrie, iar Mihai Viteazul ocupă Moldova, dând astfel Poloniei motiv să intervină militar. Nobilii transilvăneni se răscoală și ei, alături de generalul imperial Basta învingându-l pe Mihai la Mirăslău, în septembrie. Campania polonă continuă în Muntenia, armata lui Mihai Viteazul fiind înfrântă în repetate rânduri, domnul muntean fiind nevoit să se salveze la Praga.

Anul 1601 aduce victoria lui Mihai și a generalului Basta împotriva nobilimii transilvănene la Guruslău, în august, dar domnul român este asasinat câteva zile mai târziu de către aliatul său. Imperialii cuceresc Székesfehérvár în septembrie și asediază fără succes Kanizsa.

În august 1602, otomanii reiau Székesfehérvár, iar imperialii ocupă Pesta, după ce încercaseră, din nou fără succes, să cucerească Buda.

Asediul Budei continuă în 1603, cu o victorie imperială contra unei armate otomane trimise în ajutor, dar orașul rezistă. Trupele imperiale din Transilvania sunt alungate, cu ajutor otoman, de Székely Mózes, efemer principe al Transilvaniei.

În 1604, imperialii abandonează Pesta, iar otomanii încep asediul orașului Estergom, pe care-l cuceresc după un an de asediu, în 1605.

În anul următor, 1606, părţile epuizate, semnează pacea de la Zsitvatorok. Războiul cel Lung ia sfârșit.

Acest text este un fragment din articolul „Armata şi campaniile militare ale lui Mihai Viteazul”, apărut în Historia Special nr. 21, disponibilă şi în format digital pe paydemic.com.

Mihai Viteazul Historia Special jpg jpeg