Scheletul miraculos al lui Mihai Viteazul: Istoria măsluită cu nesimțire jpeg

Scheletul miraculos al lui Mihai Viteazul: Istoria măsluită cu nesimțire

Ultimele informaţii despre trupul lui Mihai Viteazul provin chiar din zilele imediat următoare asasinării sale, când a fost pus într-o „groapă mică” de niște sârbi, după ce fusese batjocorit de mercenari (oare vreo bucată de piele de pe spatele domnitorului să se mai afle încă în vreo colecție privată în lume? Sinistru gând, nu-i așa?!) și mâncat parțial de câini. Știm sigur că nu a fost adus în Muntenia și nu a fost găsit sau mutat vreodată. O astfel de știre ar fi zguduit regiunea. 

Totuși, fiindcă istoria e folosită de unii și de alții în scopuri politice, naționaliste și financiare, trecându-se peste adevărul cunoscut și inventând basme care au priză la cei sărmani cu duhul, în 2016, o parte a presei românești anunța că s-a descoperit „trupul” lui Mihai Viteazul la Mănăstirea Plăviceni, în apropiere de Olt, mănăstire din comuna Plopii-Slăvitești, județul Teleorman. 

Aceeași „știre” a fost preluată aproape identic în anii următori, până anul acesta, inclusiv. Călugării ar fi găsit scheletul, fără cap și fără mâini, în anul 2010, iar starețul a intuit imediat că e vorba de scheletul domnitorului. Argumentele aduse erau că mănăstirea fusese ctitorită de Doamna Stanca, soția voievodului, ceea ce este o minciună, mănăstirea fiind de mijloc de secol XVII și ctitorită, după cum scrie și în pisanie, de marele vornic Dragomir Dobromirescul; al doilea argument era că biserica are hramul Sf. Mihail; al treilea era scheletul parțial. Niciunul dintre aceste argumente nu stă în picioare. 

Din informațiile de presă, scheletul ar fi fost analizat timp de niște ani și materialul ADN a fost comparat cu material ADN prelevat din osemintele mamei lui Mihai Viteazul. S-ar fi făcut și măsurători antropometrice, care au dovedit că sunt de mărimea celor ale domnitorului. Măsurătorile nu au fost însă făcute publice și, chiar dacă știm că Mihai Viteazul a fost înalt, nu știm ce înălțime avea efectiv. Înalt pentru acele vremuri putea însemna și 1,80 metri, media de înălțime fiind mai redusă. Expertiza (realizată de cine, în ce condiţii?!) ar fi indicat că scheletul aparținea domnitorului. Întrebarea care se naște este de ce nu s-a prelevat ADN de la craniul domnitorului, aceasta fiind proba supremă și de netăgăduit. 

Misterul din județul Teleorman ar fi continuat dacă presa nu ar fi menționat și suma de 57 de miliarde de lei necesară restaurării mănăstirii, neglijată multă vreme (deviz din 2005, probabil acum suma fiind mult mai mare). Cu siguranță se speră ca miraculosul schelet să livreze minunea înmulțirii fondurilor pentru restaurare. Anul acesta, în august, din informațiile date de presă, la slujba de pomenire a voievodului de la Mănăstirea Plăviceni ar fi fost dus și craniul lui Mihai Viteazul, săvârșindu-se și o slujbă urmată de discursuri. 

O minciună repetată tot timpul va deveni în timp adevăr ‒ și, până azi, nu a apărut nimeni din forurile științifice ale patriei pentru a stăvili tăvălugul de neadevăruri inventate și rostite oficial. Avem deci de-a face cu o mistificare din care foloasele le trag unii – faimă, voturi, bani, iar istoria are de pierdut. Nu doar istoria, ci și memoria marelui voievod Mihai Viteazul ‒ de care unii se folosesc fără rușine pentru a străluci în această lume din ce în ce mai gri, în care oricine își poate bate joc de istorie după bunul plac.  

Acest text este un fragment din articolul „Asasinarea lui Mihai Viteazul. De la surse istorice la instrumentare politică”, publicat în  numărul 237 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.

1 coperta H 237 jpg jpeg