Muzica de divertisment la Curtea lui Ștefan cel Mare

Muzica de divertisment – adică muzica interpretată în timpul ospețelor domnești și în situațiile similare, cea accesibilă doar suveranului, întrucât doar el avea dreptul să o dețină, ca un atribut al puterii sale, situație valabilă în toată Europa acelor vremuri – este puțin documentată pentru perioada domniei lui Ștefan cel Mare.

Putem totuși, pe baza informațiilor existente, dar și pe baza comparației cu alte zone mai bine documentate, precum Transilvania, Ungaria sau Polonia, să ne formăm o idee în acest sens. Trebuie să ținem cont și de importanța personalității lui Ștefan cel Mare, cu ecouri la nivel european. Cu siguranță, Curtea lui era asemănătoare celor aparținând suveranilor din jur.

Lăuta, influență arabă, dar dezvoltare europeană

Primul element al muzicii de divertisment de la Curtea domnului moldovean pe care îl aducem în discuție e muzica lăutelor. Lăuta a pătruns în Europa prin influență arabă, odată cu prezența arabilor în Peninsula Iberică, iar de atunci s-a dezvoltat într-o mare măsură diferit față de lăuta orientală, atât sonor, cât și fizic.

Începând cu secolul al XV-lea, în Europa începe o perioadă de efervescență culturală, în care se încadrează și domnia lui Ștefan cel Mare. Muzica lăutelor devine acum o muzică a elitelor, atingând cel mai înalt nivel de dezvoltare de până atunci.

Despre prezența lăutelor la Curtea Moldovei aflăm detalii interesante din pictura murală, acolo unde aceste instrumente muzicale sunt reprezentate în mai multe ipostaze care trimit către atmosfera sonoră aulică.

Astfel, la Arbore, putem vedea lăuta în două scene distincte: „Ospățul Sfântului Gheorghe”, pe peretele vestic, și, pe cel sudic, în ilustrarea „Parabolei fiului risipitor”. Ambele ipostaze se referă la muzica din timpul unui ospăț, acolo unde se dansa și se cânta o muzică diversă, așa cum se vede chiar din reprezentarea scenelor, în pofida faptului că pictura este astăzi destul de degradată.

Regele David, din scena mare a „Judecății de Apoi” (Mănăstirea Voroneț), ţinând în mână o lăută

Un pas înainte și, în pictura exterioară de la Voroneț și Humor, realizată în timpul lui Petru Rareș, putem observa același tip de lăute europene sau mandore, precum cele pictate la Arbore, observând chiar detaliile specifice fiecărui tip, dar și deosebirile dintre ele.

Comparația ne convinge că lăutele pictate în Moldova nu sunt identice, ca atunci când ar fi fost copiate după un catalog, ci sunt diferite, ceea ce ne indică faptul că ele erau folosite într-adevăr la Curtea domnească, fiecare zugrav pictând-o după un model real. În plus, lăutele sunt menționate peste tot în Europa acelei perioade, iar reprezentările din pictura murală de la noi sunt conforme celor din Occident, atât din pictură, cât și din miniatură sau gravură.

Ce fel de muzică se cânta la aceste lăute și care era caracterul ei? Muzica lăutelor era, în mod cert, o muzică a elitelor, cultă, întâlnită doar la curțile suveranilor, iar interpreții trebuiau să aibă o pregătire pe măsură. De aceea, lăutarii care apar menționați în Moldova pentru prima dată în anul 1560 nu fac parte din această categorie de artiști, nu cântă această muzică a elitelor, întrucât nu aveau o educație și o cultură muzicală adecvate; tot astfel cum nici lăutele lor nu puteau fi de o calitate sonoră care să permită interpretarea unei asemenea muzici.

Cimpoiul

Un alt instrument aparținând muzicii de Curte și care a fost, în Evul Mediu, foarte popular în astfel de medii este cimpoiul, pe care îl găsim zugrăvit la Bălinești, dar și la Arbore, în două scene distincte. Muzica cimpoiului a reprezentat una dintre primele muzici de divertisment de la Curțile europene medievale, fără a fi inclusă în categoria muzicilor culte.

„Parabola fiului risipitor” (Arbore). Se observă o lăută, un cimpoi, o tamburină, o surlă și tobă

Cimpoiul a oferit și muzică de joc și de dans, motiv pentru care cimpoierii nu erau priviți cu ochi buni de Biserică, din cauza caracterului nu tocmai ortodox al dansurilor interpretate pe această muzică.

Scripca

Scripca, potrivit denumirii slavone, sau viela, conform celei latine, ambii termeni referindu-se la un instrument precursor viorii, a fost un alt instrument despre care știm că s-a utilizat la Curtea lui Ștefan cel Mare.

Din păcate, nu avem o reprezentare a instrumentului în pictura murală, dar dovada existenței lui la Curtea Moldovei ne este oferită de un document din anul 1468, în care apare menționat „panul Pavel Scripcă brădișteariu”.

Toba-fluier

La Mănăstirea Bălinești, în aceeași scenă a „Batjocoririi lui Hristos” în care apar și celelalte instrumentele muzicale amintite aici, există și un instrument-unicat în pictura murală de la noi, din cele știute până acum, care ne oferă un puternic argument în favoarea caracterului occidental al muzicii de curte din această perioadă.

Mai exact, instrumentul numit în limba engleză „tabor-pipe” (tobă-fluier) era folosit în muzica medievală și renascentistă de dans, în special în dansul stradal, fiind un instrument specific Occidentului.

Miniatură de secol XV, în care descoperim o tobă-fluier şi o cistră

Este un instrument muzical compus dintr-o tobă cu o singură membrană, de mici dimensiuni, atârnată de mâna care ține un mic fluier sau „recorder” – un instrument făcut special pentru a putea fi utilizat cu o singură mână, cealaltă mână fiind folosită pentru a bate ritmul melodiei interpretate la fluier.

Tamburina și bendirul

În categoria largă a muzicii de divertisment sunt incluse și diferitele tobe, utilizate cu preponderență pentru muzica de dans, uneori chiar dansatorii dansând și lovind ritmic în același timp aceste tobe. Astfel de instrumente de percuție au fost folosite și la Curtea lui Ștefan cel Mare, putându-le observa în pictura bisericească.

La Mănăstirea Pătrăuți, în scena „Batjocorirea lui Hristos”, pe lângă trompetele drepte, observăm două tobe de dimensiuni mici, cu o singură membrană, sau bendir, după terminologia orientală. Aceeași tobă apare și la Mănăstirea Arbore în scenele „Ospățul Sfântului Gheorghe” și „Parabola fiului risipitor”. În ceea ce privește tamburina, ea poate fi observată tot la Arbore, în scena „Batjocorirea lui Hristos”.

Castanietele

Dar în pictura murală de la Mănăstirea Bălinești apare și o specie de castaniete. La fel ca tobele cu o singură membrană, castanietele au fost instrumente muzicale folosite tot în muzica de dans, dansatorii utilizându-le în timp ce dansau.

Toate speciile de tobe folosite în muzica de dans, castanietele și cimpoaiele, toate instrumentele pictate în bisericile ctitorite de Ștefan cel Mare sau în timpul domniei lui ne indică o largă varietate de dansuri existente la Curtea domnească, unele dintre ele cu un vădit caracter occidental. Fără îndoială, lumea acelor timpuri era una dinamică și plină de diversitate, nu una conservatoare, cum avem tendința să credem de multe ori.

Acest text este un fragment din articolul „Muzica de la Curtea lui Ștefan cel Mare”, publicat în numărul 257 al revistei „Historia”, disponibil în format digital pe platforma paydemic.