Mortalitatea infantilă în Epoca de Aur

Orice comunitate are un imaginar bogat și acesta este dominat de existența unei ere de fericire care poate să fie plasată în trecut, în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat și chiar dincolo de scurta viață terestră. Această speranță de fericire este motorul ce propulsează religiile și ideologiile politice, mulțimile fiind suficient de naive pentru a crede ceea ce povestesc cei de la putere, dar aceștia trebuie să fie duri, hotărâți în ceea ce fac.

Există astăzi o iluzie a românilor conform căreia înainte de 1989 se trăia mai bine și atunci s-a construit totul. Era ordine și eficiență. Au fost unele sacrificii pentru plata datoriei externe, dar statul avea grijă de oameni și viața era plăcută. Ideile au fost repetate de le cred și elevii de liceu ce n-au trăit în perioada respectivă. Este interesant de observat că informațiile sunt oferite tocmai de cei ce au cunoscut pe propria piele minunile dictaturii, dar acum fug de cenușiul cotidian într-un trecut paradiziac. Oare să fie corectă imaginea despre perioada 1965 – 1989?

Datele statistice ale statului comunist spun că nu, dar puțini sunt cei ce pun mâna pe un anuar statistic și apoi mai stau să interpreteze datele. În realitate, era o catastrofă aurită prin munca aparatului de propagandă, cel ce oferea locuri de muncă bine plătite pentru intelectuali mincinoși. Mortalitatea poate să fie un indiciu interesant asupra realităților dintr-o țară și în anul 1980 au pierit 14.347 de copii cu vârste între zero și patru ani. Abia după 55 de ani era mai rău. Alte 12.915 mlădițe ale neamurilor locuitoare în România socialistă au murit în 1989 și acum se știe care a fost cauza.

Nicolae Ceaușescu a recomandat în decembrie 1980 să nu se mai facă investiții în incubatoare și nici în prea multă altă aparatură medicală. Chiar spunea că doctorul trebuie să asculte cu renumitul stetoscop și apoi să pună un diagnostic pe baza experienței personale. Prea era o obsesie să fie dotate spitalele cu tehnică nouă. Trebuia să se facă tot timpul economie.

Statul democratic, prost văzut de mulțimi, a adus aparatură și efectele au început să se simtă imediat. Au fost numai 8.492 de decedați cu vârsta până în patru ani în 1991 și 7.932 în 1992. Bolile infecțioase și erorile genetice nu permit salvarea tuturor persoanelor, dar statul comunist a dus o politică pur criminală împotriva nou-născuților și se poate estima că zeci de mii de vieți ar fi putut fi salvate dacă ar fi existat un pic de interes din partea dictatorului.

_{Foto sus: Nicolae Ceaușescu, vizitând spitalul de copii „Grigore Alexandrescu”, după cutremurul din 4 martie 1977 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 36/1977)}