Mihail Gorbaciov și imaginea deplorabilă a Uniunii Sovietice în anul 1988
Mihail Gorbaciov a rostit un amplu discurs în iunie 1988 despre ceea ce s-a realizat după hotărârile luate la Congresul al XXVII-lea al P.C.U.S. și documentul publicat în traducerea autorităților sovietice a fost distribuit și prin România socialistă.
Tirajul mic n-a permis însă ca materialul să ajungă la mase, ci a fost păstrat la nivel de autorități centrale și abia după 1989 a ajuns prin anticariate și biblioteci. Documentul comunist este deosebit de interesant, reflectă gândirea aparent progresistă a liderului de la Kremlin și situația din vastul imperiu ideologic.
Mihail Gorbaciov era absolut nemulțumit de ceea ce exista în statul construit după ideile lui Stalin. Considera că domeniul comerțului și al serviciilor este într-o stare deplorabilă și industria nu oferă bunuri prin care să fie atrase fondurile disponibile în buzunarul populației. Chiar dacă statul comunist era altfel organizat decât lumea capitalistă, banii se supuneau regulilor universale și era obligatoriu să circule cât mai repede pentru o bună funcționare a economiei. Dacă rămâneau în posesia populației, înseamnă că fabricile și bugetul erau lipsite de fonduri și astfel întreaga economie era dereglată.
Situația era mai mult decât catastrofală în concepția lui Mihail Gorbaciov și se recomanda creșterea cantităților de bunuri de larg consum pentru sporirea veniturilor la buget. Disperarea era deosebit de mare și se recomanda ca întreprinderi ale industriei grele și chiar uzine militare să treacă la realizarea de mărfuri care să fie vândute populației sau să fie utile la export. Economia sovietică se sufoca din cauza cheltuielilor militare și, în ciuda măsurilor luate, tot s-a prăbușit în mod vizibil după 1991.
Era o iluzie că Uniunea Sovietică era o mare putere, imaginea falsă fiind susținută de uriașele fabrici de armament, cele ce consumau energiile unor orașe întregi. Acolo ajungeau minereurile, cărbunele și energia electrică, toate prelucrate de cei mai buni angajați. Eforturile industriale dirijate spre distrugere generau însă cheltuieli ce istoveau bugetul țării în defavoarea aprovizionării cu alimente, haine, mobilă și electrocasnice.
Mihail Gorbaciov constata cu amărăciune că fabricile industriei textile au rămas cu tehnologii învechite, care epuizau muncitorii. Munca manuală grea și prost plătită determina plecarea cadrelor spre alte domenii de activitate. Statul, singurul patron din lumea comunistă, oferea salarii proaste celor ce realizau hainele și pantofii cetățenilor sovietici. Rezultatul final consta din mărfuri de calitate îndoielnică, achiziționate numai pentru că nu exista altceva în magazine.
Situația nu era prea bună nici în domeniul locuințelor și se considera că până-n anul 2000 trebuia să se ajungă la realizarea a peste 35 de milioane de locuințe pentru toate familiile. Conducerea de partid a luat niște decizii uluitoare pentru un stat comunist: au fost ridicate toate restricțiile privind dimensiunile locuințelor și înălțimea clădirilor. Mai mult. Populația a primit dreptul să-și ridice case din banii acumulați din muncă și astfel să fie cumpărate cât mai multe materiale de construcție.
Locuințele urmau să fie dotate cu mobilă și electrocasnice, ceea ce ducea la o dezvoltare a fabricilor din domeniile respective. Erau măsuri incredibile pentru un stat în care nu trebuia să existe proprietate privată, dar regimul încerca să realizeze o îmbunătățire economică în paralel cu o apropiere a maselor populare de regimul ce nu prea mai era popular. Se putea vedea la televizor cam ce aveau capitaliștii decadenți și se făceau unele comparații din care rezulta că lumea occidentală este mai evoluată și cu un nivel de trai ridicat.
Mihail Gorbaciov a încercat să schimbe câte ceva, să adâncească restructurarea, dar deja era prea târziu din cauza evoluțiilor tehnologice ce realizaseră un abis între economia planificată și cea concurențială. Nicolae Ceaușescu a avut o altă concepție și a menținut stilul stalinist de dirijare a producției industriale și s-a realizat în continuare a finanțării industriei grele.
Regimul s-a prăbușit în decembrie 1989 și a urmat căderea fabricilor ce nu făceau ceva vandabil pe piața internă și nici la export nu mai erau mărfuri de calitate și care să depășească produsele capitaliste. Dacă Uniunea Sovietică a importat multe utilaje, politica Bucureștiului de reducere a achizițiilor de tehnologie a generat o învechire a mașinilor industriale și astfel mărfurile ieșeau din fabrici cu o calitate slabă și uzate moral.
Foto sus: Președintele american Ronald Reagan vizitează Piața Roșie din Moscova, însoțit de Mihail Gorbaciov (© NARA Catalog - National Archives)
Mai multe pentru tine...
