Masacrul de la Pocitovaia, o bătălie uitată a celui de-al Doilea Război Mondial

Primul Război Mondial s-a încheiat prin încetarea focului la 11 noiembrie 1918, dar politicienii n-au fost mulțumiți de ceea ce a rezultat prin negocieri și semnarea tratatelor de pace. N-au fost satisfăcute toate pretențiile teritoriale, obținerea unor poziții definite drept strategice sau nu s-a atins suficientă putere în lupta pentru hegemonie regională sau mondială.

Întotdeauna se poate mai mult și cursa înarmărilor a continuat sub masca discuțiilor savante despre renunțarea la armamentul ce provocase atâtea drame. Economia a fost dezvoltată în perioada interbelică pentru a satisface planurile liderilor politici și militari pentru o nouă confruntare în care să fie obținută și mai multă putere.

Megalomania este o boală psihică prezentă la orice persoană, dar face ravagii atunci când aceasta ajunge într-o funcție înaltă. Joaca permanentă cu înarmarea și mutarea pionilor în poziții din ce în ce mai avansate în marele joc de șah mondial au generat o tensiune ce s-a descărcat masiv începând din 1 septembrie 1939.

Ziua de 22 iunie 1941 a fost marcată de începerea invaziei Wehrmacht-ului în vastele spații ale Uniunii Sovietice și Armata Roșie n-a reușit să oprească valurile de oameni și mașini. A început un conflict ideologic în care erau prinși într-o capcană fără ieșire milioane de persoane ce primiseră o uniformă și care aveau valoare cât timp luptau pentru un ideile utopice impuse de cei dictatori de la Moscova și Berlin.

Orice opoziție era crunt pedepsită. Forțele germane au ajuns în august 1941 aproape de Kiev și orașul era prea important prin produsele necesare frontului pentru a fi cedat ușor. Trebuia să se aplice tactica pământului pârjolit și de acest domeniu se ocupau trupele poliției politice de sub comanda temutului F. M. Majirin. În plus, diviziile germane urmau să fie blocate pentru a nu ajunge în zona Donețk – Harkov, un important raion al industriei constructoare de mașini.

Al Doilea Război Mondial a rămas în istorie prin folosirea maselor de tancuri și T-34a escadrilelor de avioane. T-34 și Il-2 au format un binom mortal și au intrat în legendă. Artileria era impresionantă prin puterea de distrugere și industria metalurgică asigura din plin munițiile de mare putere.

Totuși, nu întotdeauna erau suficiente mijloace de luptă moderne în sectoarele vastului front rusesc și trebuia să se facă apel tot la soldatul obișnuit, capabil să treacă peste sau prin obstacolele naturale sau antropice. O mare unitate prea lentă pentru războiul-fulger putea să devină esențială pentru menținerea pozițiilor aflate într-o zonă uitată de omenire.

Bătălia de la Pocitovaia

Divizia 299 infanterie germană a primit misiunea să apere niște poziții perfect organizate pe malul unui râu în apropierea satului Pocitovaia, cel ce fusese spulberat de artileria germană pentru a elimina rezistența unei unități sovietice. Erau o dezvoltare a ideilor din prima conflagrație mondială despre cum trebuie să arate o fortificație de campanie, cu multă sârmă ghimpată și guri de mitralieră din belșug.

Infanteria fusese dotată cu eficientele MG-34 și gloanțele de calibrul 7,92 mm se dovediseră mortale pe toate fronturile. Erau suficient de puternice pentru a străpunge metalul de la mașinile militare ușoare și făceau ravagii la pătrunderea în corpul oamenilor ce nu aveau drept protecție țesătura uniformelor și, mai ales norocul.

Cadența sporită micșora rolul norocului în procesul de supraviețuire, dar nu era fundamentală pe câmpul de luptă. Mitralierele nu acționau în mod izolat, ci erau dispuse astfel încât să realizeze un foc încrucișat din care să nu mai scape țintele umane.

Războaiele au reguli ciudate și comandanții acordă o atenție deosebită unei zone foarte limitate. Sunt chiar blocați intelectual și insistă să fie atins obiectivul dorit. Brusc, un pod peste un oarecare curs de apă a devenit deosebit de interesant pentru comandamentul sovietic și pe 23 august 1941 a început asaltul decisiv. Infanteristul Hans Roth, care și-a notat impresiile la cald, printre gloanțe și explozii, anticipase că o să fie ca un fel de exercițiu în poligon.

Comandanții sovietici au acționat exact cum s-a prevăzut și cum mai făcuseră în multe rânduri. N-a fost un simplu atac. Infanteria comunistă sosea în rânduri dense în plină zi și pe un teren lipsit de vegetație abundentă și intra direct în gura mitralierelor germane renumite pentru capacitatea de secerare. Ţevile s-au încins, dar nu mai era timp de detalii. Au intrat în acțiune și armele individuale ale luptătorilor din Wehrmacht.

Era o luptă pe viață și pe moarte, prizonierii având o soartă tristă în mâinile politrucilor. Militarul Roth era uimit de câte rezerve avea partea inamică. Erau ridicate mormane de cadavre din oameni tineri și alții erau trimiși să completeze măcelul. Nu conta decât trecerea podului și cucerirea poziției germane.

Focul armamentului de infanterie era dublat de cel al tunurilor cu tragere repede și nu existau șanse de scăpare. Norocul nu mai avea loc printre gloanțe și schije. Nu sunt amintite, dar în mod sigur au acționat și aruncătoarele de mine ce produceau o spărturi metalice generatoare de răni cumplite prin sfârtecarea organelor.

Minune! Hans Roth a rămas șocat că totuși doi soldați sovietici au fost ocoliți de gloanțele germane și au încercat să ajungă în propriile linii. Poate în altă situație aveau șanse să lupte cu vrășmașul invadator după tactici mai bune și cu armament nou. N-au mai avut ocazia să apere patria socialistă. Rolul lor în Marele Război pentru Apărarea Patriei a fost brutal întrerupt și nu de către germani. O mitralieră sovietică a detașamentului de baraj i-a făcut praf cu gloanțele de calibrul 7,62 mm de mare putere. Scena s-a mai repetat, spre uimirea militarilor Wehrmacht-ului ce nu mai văzuseră acest stil de ducere a războiului.

Un măcel uitat

Măcelul s-a încheiat fără ca podul să fie atins, dar nici cei ce se retrăgeau n-au fost iertați pentru ineficiența de care au dat dovadă. Infanteriștii au fost trimiși la asalt fără sprijin eficient din partea artileriei și a tancurilor, ceea ce însemna condamnare la moarte încă din anul 1914. Soldații au fost tocați fără milă și fără sens pentru a satisface poftele unor comandanți care priveau la hărțile cu săgeți colorate de lângă mesele pline cu cele mai fine produse ale bucătăriei sovietice. Soldatul de rând trebuia să fie fericit cu o bucată de pâine în timp ce superiorii se îndopau în cel mai animalic stil. Așa a fost până la încheierea ostilităților și apoi până la cea a regimului roșu. Nimic pentru popoarele sovietice!

Comisarii politici nu se încurcau însă cu detalii și contau numai și numai indicațiile superiorilor privind mărețul viitor al lagărului comunist. Același stil de desfășurare a luptelor a continuat până în august 1945, chiar dacă au mai fost ascultate și unele sfaturi raționale ale unor experți militari. A fost o confruntare din Al Doilea Val al dezvoltării economice, resursele și oamenii fiind consumați în cantități nelimitate.

Bătălia a fost uitată și astăzi sunt mulți veterani decorați ce apar la ceremonii fastuoase. Oare câți au fost măcelarii propriilor camarazi? Detașamentele de baraj ale poliției politice au fost permanent în acțiune și au masacrat din plin militarii ce erau în realitate niște sclavi ideologici în uniformă și care puteau să piară dacă marele vis al cuceririi întregii planete în numele tezei revoluției mondiale era atins.

Popoarele zise sovietice au pierdut milioane de bărbați, poate cei mai buni din punct de vedere intelectual și biologic, pentru atingerea unei utopii politice ce apăruse pe la jumătatea secolului al XIX-lea în spațiul german și nu avea nici cea mai mică legătură cu oamenii din spațiul dominat de țari până în anul 1917.

Armata Roșie n-a fost concepută pentru apărarea fericirii oamenilor din lagărul comunist, ci a fost un mecanism de agresiune ce avea de îndeplinit cucerirea întregii lumi și militarii erau importanți numai dacă luptau ofensiv și fără milă pentru atingerea acestui obiectiv utopic. Unități întregi au fost tocate pe vastul front pentru îndeplinirea ordinelor venite de la politruci și aceștia sunt vinovați de mortalitatea ridicată din tabăra sovietică. Comuniștii au nenorocit zisele popoare sovietice și au masacrat fără milă bărbații pentru o idee străină de neamuri și țară. Aceeași politică a fost dusă peste tot pe unde au ajuns, dar mereu se plângeau de abuzurile înfăptuite de ceilalți, de albi.

_{Foto sus: Soldați sovietici pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial (© Commons:RIA Novosti)}

Bibliografie minimală

Corespondența Președintelui Consiliului de Miniștri al U.R.S.S. cu Președintele SUA și cu Primii Miniștrii ai Marii Britanii din timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei 1941 – 1945, vol. I, Editura de stat pentru literatură politică, București, 1953.

Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului român, Univers enciclopedic, București, 1997.

Djilas, Milovan, Conversații cu Stalin, Corint Books, București, 1995.

Duțu, Alecsandru, Între Wehrmacht și Armata Roșie, Editura Enciclopedică, București, 2000.

Hillgruber, Andreas, Hitler, Regele Carol și Mareșalul Antonescu Relațiile româno – germane (1938 – 1944), Editura Humanitas, București, 1994.

Istoria economică a României, vol. II, coordonator academician N. N. Constantinescu, Editura Economică, București, 2000.

Negrea, Radu, Banii și puterea, Humanitas, București, 1990.

Roman, Valter, Probleme militare contemporane, Editura Militară, București, 1949.

Roth, Hans, Infernul de pe Frontul de Est, Meteor Publishing, București, 2016

Scafeș, Cornel, Horia Vl. Şerbănescu, Ioan I. Scafeș, Cornel Andone, Ioan Dănilă, Romeo Avram, Armata Română 1941 – 1945, Editura R.A.I., București, 1996.