Mareșalul Jukov și demolarea ideii despre lipsa de pregătire și dotare a Armatei Roșii
S-a scris mult despre situația forțelor sovietice în iunie 1941 și istoricii au demonstrat cu orice preț că nu erau suficiente trupe la granița de vest, că nu erau instruite și dotate cu tehnică modernă. În plus, nu știau că se apropie războiul și ofițerii erau lipsiți de inițiativă.
Mareșalul Jukov ar fi scris o carte de memorii spre sfârșitul vieții și a inclus o mulțime de amănunte despre Al Doilea Război Mondial, bogăția de informații ducând cu gândul că au fost mai mulți autori care au ajutat în mod consistent la asamblarea operei istoriografice. Amintiri și reflecții a fost utilizată de istorici după cum au dorit și principalul scop a constat din demonstrarea superiorității Wehrmachtului sub toate aspectele.
Autorul sovietic a scris negru pe alb că în perioada 1 ianuarie 1939 – 22 iunie 1941 au fost trimise trupelor 29.637 tunuri de câmp și se știe că artileria era principalul mijloc de distrugere și ucidere pe câmpul de luptă. Erau mai multe piese de artilerie decât ar fi fost necesarul pentru înzestrarea celor 170 de divizii trimise în vest. Jukov precizează că toate marile unități de la frontieră, în general, au avut dotarea cu tunuri asigurată. Trebuie să se observe însă un mic detaliu: mareșalul face referire doar la gurile de foc realizate după 1 ianuarie 1939. Dacă se adună tot ceea ce era acumulat prin depozite, puterea de distrugere a Armatei Roșii era imensă și n-a existat stat în istorie care să dispună în același timp de o astfel de artilerie de calitate.
Proiectilele trimise în cantități mari spre ținte puteau să cadă în propriile poziții și să rezulte pierderi grele. Executarea focului indirect presupunea personal experimentat și calcularea corectă a distanțelor. Precizia scădea în funcție de distanță și atunci Stalin a pus mare accent pe aruncătoarele de mine, cele ce erau mereu aproape de batalioanele din prima linie. Industria a trimis militarilor sovietici 52.407 aruncătoare dezvoltate după modelul inițial al firmei franceze Brandt. Erau produse tot după 1 ianuarie 1941 și erau de calitate superioară, modelul de calibrul 120 mm fiind copiat de producătorii români și germani. Bomba de 16 kg avea efect devastator asupra fortificațiilor de campanie și putea să fie ușor de fabricat în serii mari. Era chiar prea mult armament nou în raport cu efectivele mobilizate în vara anului 1941.
Iosif Vissarionovici Stalin s-a pregătit prea mult și prea bine de război, dar Adolf Hitler i-a dat toate socotelile peste cap și o mare parte a artileriei a căzut în mâinile militarilor germani. Comandamentul sovietic a preferat să piardă tunuri ușoare și trupe pentru a putea să evacueze în adâncimea teritoriului piesele grele și supragrele, cele ce vor aduce succesul final din 1945.
Armata Roșie era în iunie 1941 un mecanism ofensiv bine dotat, dar acțiunile germane din prima zi au dat tot mecanismul peste cap și nici deciziile venite de la Moscova n-au fost cele potrivite pentru victorie. Diviziile au fost împinse spre vest și au fost nimicite treptat de către Wehrmacht, organism militar ce avea superioritatea aeriană. Dereglarea dispozitivului sovietic a dus și la lipsa de eficiență a apărării antiaeriene și multe guri de foc au fost pierdute.
Relatarea lui Jukov trebuie să demoleze și mitul despre lipsa de pregătire a industriei sovietice pentru un război mondial și numai datele despre piesele de artilerie sunt suficiente pentru a înțelege de ce s-a realizat industrializarea începând din anul 1927.
Foto sus: Mareșalul Gheorghi Jukov, în 1941 (© Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
