Marea întrecere funerară după moartea lui Alexandru cel Mare
Mormântul lui Alexandru este învăluit de mister la fel ca și moartea subită a acestuia. Au trecut peste 2000 de ani de când Alexandru cel Mare a murit, însă nimeni nu a reușit să descopere locul în care se află rămășițele pământești ale tânărului rege. Povestea mormântului lui Alexandru începe la aproximativ șapte zile după moartea sa.
Abia după șapte zile de la tragedia provocată de moartea sa, s-a găsit timp pentru îndatoririle funerare. De la Curtius Rufus aflăm că în momentul în care apropiații regelui au intrat în camera unde se afla trupul lui Alexandru, aceștia au avut parte de un șoc. “…cei care au intrat în camera mortuară și au desfăcut sicriul, au găsit trupul lui Alexandru intact și în perfectă stare, fără nici o urmă de descompunere ori cu lividitatea specifică celor decedați. Din chipul lui nu dispăruse prospețimea vieții care este menținută de aerul respirat.” Acest tablou ce descrie trupul lui Alexandru la o săptămână după moartea sa i-au făcut pe mulți istorici să bănuiască asasinarea regelui cu un fel de otravă care are calitatea de a păstra corpul în condiții bune. Însă dacă descrierea este corectă și oglindește adevărul din acele zile trebuie să înțelegem că cei care au văzut trupul lui Alexandru nu s-au gândit la o posibilă asasinare, ci la originea lui divină. Mă refer aici la egiptenii și chaldeenii ce urmau să îmbălsămeze corpul lui Alexandru. Curtius Rufus de altfel ne și relatează următoarele:“De aceea, nici egiptenii și nici chaldeenii, care fuseseră însărcinați să-i îmbălsămeze corpul după practica aplicată în țările lor, la început nu s-au încumetat să-l atingă cu mâinile lor, părându-li-se că Alexandru mai respira încă;apoi îi adresară rugăciuni să încuviințeze unor muritori să se atingă de un zeu, și îi scoaseră toate măruntaiele din trup;apoi sicriul de aur fu umplut de (ierburi?) aromate, iar pe cap îi așezară podoabele și însemnele cuvenite rangului său.”
Așadar, în cele din urmă, Alexandru cel Mare a fost îmbălsămat și așezat într-un sicriu de aur unde a așteptat aproximativ doi ani pentru ca urmașii săi să se hotărască unde îl vor înmormânta. Însă, lucrurile nu erau chiar atât de simple. După moarte, Alexandru a fost transformat de către generalii săi într-un obiect ce simboliza puterea asupra imperiului. Este drept că timp de 18 luni nu au existat conflicte între diadochi, însă aceste animozități urmau să-și facă loc încetul cu încetul, iar trupul lui Alexandru urma să devină un măr al discordiei.
Trupul lui Alexandru a rămas în Babylon timp de doi ani. În tot acest timp, Perdiccas a avut în grijă construirea unui grandios dric pentru transportarea lui Alexandru la locul de veci. Pentru acest lucru au fost angajați dulgheri, bijutieri, pictori, rotari care, sub conducerea unui anume Arrhidaios, urmau să contruiască un impresionant mijloc de transport pentru trupul lui Alexandru . Descrierea dricului o regăsim la Diodorus Siculus. Diodorus ne relatează că această construcție impresionantă măsura, nici mai mult nici mai puțin de 4 metri în lățime și 6 metri în lungime. Pentru a păstra tradiția grecească, dricul a fost contruit în forma unui templu cu coloane de tip ionic decorate cu aur. La intrarea în acest mic templu se găseau doi lei din aur ce păzeau trupul lui Alexandru aflat în interior. Pereții interiori erau decorați cu diferite scene care marcau momente importante din viața și gloria lui Alexandru. Unul din pereți îl reda pe Alexandru într-un car împreună cu apropiații săi și Garda Regală Persană. Un altul reda elefanți indieni pregătiți de luptă. Pe un alt perete se putea observa o scenă de luptă a cavaleriei. Iar pe al patrulea perete se afla pictată flota regelui pregătită pentru un război. În acest dric impresionat a fost depus trupul mumificat al lui Alexandru. Pentru transportarea acestei magnifice construcții, aflăm tot de la Diodorus că a fost nevoie de 64 de catâri.
Așa cum am mai spus, pregătirea acestui dric a durat doi ani, timp în care diadochii au reușit, fiecare în parte să-și construiască un plan pentru următorii ani. Se știe, desigur, că generalii lui Alexandru erau acum împărțiți în două mari facțiuni. Pe de o parte, Perdiccas în rolul său de regent susținut de Seleucos și Eumenes, iar de cealaltă parte, Ptolemaios care era acum satrap al Egiptului. Intenția fiecăruia era de a păstra controlul asupra trupului lui Alexandru. Trupul său era acum simbolul puterii și, în mod evident, cel ce îl avea în posesia sa își putea demonstra și legitima rolul de conducător și moștenitor al lui Alexandru. Perdiccas avea nevoie de trupul lui Alexandru pentru a-și motiva și apăra intențiile sale de a se plasa în rolul de conducător al Asiei și de a menține controlul asupra imperiului. Ptolemaios, în schimb, nu dorea să devină un conducător al Asiei. Mânat de un pragmatism fără cusur, acesta a văzut potențialul extraordinar al Egiptului. Ptolemaios avea nevoie de trupul lui Alexandru pentru a se impune în Egipt drept unic conducător. Lucru pe care, prin abilitățile sale politice și diplomatice, reușește să-l îndeplinească.
Întorcându-ne în momentul în care dricul era pregatit pentru plecare trebuie să precizăm că Perdiccas comite o greșeală care îl va costa, în cele din urmă, atât poziția, cât și viața.
Pentru transportarea lui Alexandru la locul de veci, Perdiccas îl lasă pe Arrhidaios responsabil. În acest timp Perrdicas pleacă în Capadoccia pentru obținerea controlului zonei. Acesta a fost momentul în care Perdiccas a pierdut controlul asupra trupului lui Alexandru. Dricul a plecat din Babylon fără ca acesta să fie de față, lucru de neînțeles pentru locuitorii orașului care, cu siguranță, se așteptau ca Perdiccas să conducă cortegiul funerar.
În ceea ce privește locul de înmormântare al lui Alexandru, sursele nu ne oferă date. Generalii săi se puteau hotărâ, fie asupra oazei Siwa, unde dorise Alexandru să fie dus, ori asupra locului unde strămoșii tânărului macedonean își duceau zilele de veci și anume, în Aegae (Vergina) în Macedonia. Dacă stăm să analizăm situația în care se aflau diadochii ne este ușor să presupunem că aceștia nu doreau să îndeaplinească dorința lui Alexandru, ci să se folosească de trupul său în favoarea lor. Așadar, Perdiccas nu putea permite ca trupul lui Alexandru să fie dus în oaza Siwa și să ajungă astfel în posesia lui Ptolemaios. Însă Perdiccas nu știa că Arrhidaios urma să ajungă la o înțelegere cu Ptolemaios. Așa că, cel mai probabil, când trupul lui Alexandru a părăsit Babylon în anul 321 î.Hr., destinația dricului nu era Aegae, ci Egipt. Perdiccas află că trupul lui Alexandru a părăsit Babylon și îi trimite pe Attalus și Polemon în întâmpinarea cortegiului funerar. În același timp și Ptolemaios împreună cu o mare armată plecase în întâmpinarea cortegiului funerar. Aceștia se întâlnesc în apropierea Damascului de unde cortegiul funerar pleacă mai departe în direcția Egiptului. Astfel Ptolemaios fură trupul lui Alexandru și îl duce în Memphis. Nu se știe exact unde a fost înmormântat Alexandru în Memphis. Tot ce știm este că nu rămâne acolo. Ptolemaios nu avea de gand să-l piardă vreodată, așa că, în momentul în care mută capitala Egiptului la Alexandria, Ptolemaios ia cu el și trupul lui Alexandru pentru care va fi pregătit un mausoleu demn de un zeu.
Însă, până atunci Ptolemaios, furând trupul lui Alexandru comite un act de trădare împotriva lui Perdiccas. Perdiccas, văzându-se fără trupul lui Alexandru încearcă să facă uz de celelalte însemne regale pe care le avea în posesie și anume inelul, coroana, armura și sceptrul regal. De asemenea un rol important îl are acum Eumenes care pretinde că, în timpul somnului comunică cu spiritul lui Alexandru. Astfel acesta putea pretinde că vorbele sale sunt, de fapt, cele ale lui Alexandru. Tot acest teatru a durat câteva luni, timp în care Perdiccas plănuia recuperarea trupului lui Alexandru.
Așadar, în 320 î.Hr. Perdiccas pleacă spre Egipt. Lupta dintre Perdiccas și Ptolemaios are loc pe malul Nilului. Perdiccas încearcă să treacă Nilul însă nu reușește, fiind oprit de atacul lui Ptolemaios. Mare parte din oamenii lui Perdiccas mor înecați sau mâncați de crocodili. Oamenii din armata acestuia se revoltă și, în final, îl ucid pe Perdiccas. Ptolemaios îl învinge astfel pe Perdiccas și reușește să păstreze pentru sine trupul mumificat al lui Alexandru. Această victorie avea să-i asigure lui Ptolemaios controlul total asupra Egiptului.
Știm, așadar, că în anul 320 î.Hr., la numai 3 ani de la moartea tânărului macedonean, trupul mumificat al lui Alexandru cel Mare se afla undeva în Memphis. Și aici va sta până când Ptolemaios îl va muta în noua capitală a Egiptului și anume Alexandria. Ptolemaios își leagă propriul său destin de mumia regelui macedonean . Reușește în timp să-l ridice pe Alexandru la rangul de zeu și va construi în jurul acestuia un adevărat cult ce va avea ca scop crearea unui regat Greco-Egiptean unde Ptolemaios și urmașii sai aveau să își exercite puterea. Desigur că acest lucru a dus, în timp, la nașterea dinastiei Ptolemaice care a condus Egiptul până la transformarea acestuia în provincie romană.
Putem observa cum trupul lui Alexandru, prin puterea pe care o simboliza a putut modela viitorul. Niciodată nu a mai fost influențată evoluția lumii de rămășițele pământești ale cuiva așa cum s-a întâmplat cu trupul neînsuflețit al regelui macedonean.
Alexandru cel Mare, cu siguranță, a reușit să învingă moartea, reușind chiar și după acest pas să aibe atâta putere. Trupul său mumificat a reprezentat un centru de forță inimaginabilă. Urmașii săi încercând din răsputeri să-l păstreze sub controlul lor. Pierderea trupului lui Alexandru i-a adus lui Perdiccas, în cele din urmă moartea. Însă, lui Ptolemaios cel care a putut păstra mumia regelui în mâinile sale toată viața, i-a adus putere, bogăție și rangul de rege al Egiptului.
Alexandru dispunea în timpul vieții de o putere incredibilă care l-a ajutat să construiască, prin cuceriri repetate, vastul său imperiu. Însă, după moartea sa, aceeași putere ce sălășluia în el a fost vinovată de destrămarea imperiului. Trupul său devenise simbolul imperiului. În lipsa unui succesor unanim acceptat, în condițiile în care imperiul rămăsese în mâinile generalilor săi care nu reușeau să aibă un punct de vedere comun este lesne de înțeles evoluția lucrurilor. Mai ales în condițiile în care se presupune că Alexandru ar fi fost asasinat de către diadochii săi.
Așadar, putem considera că Alexandru a avut dreptate când a spus pe patul morții că vede cu ochii săi marea întrecere funerară ce va avea loc după moartea sa. Căci, într-adevăr, urmașii săi s-au întrecut între ei și s-au luptat pentru a putea căpăta controlul asupra trupului mumificat al regelui macedonean. Toate aceste lupte și decizia lui Ptolemaios de a refuza rolul de conducător al Asiei pe care îl avusese Perdiccas au dus inevitabil la destrămarea imperiului. În momentul în care Ptolemaios refuză funcția lui Perdiccas pentru a-și putea construi propriul regat în Egipt, trupul lui Alexandru se desprinde de simbolul imperiului. Imperiul rămâne fără simbolul integrității, care era reprezentat de către Alexandru și, astfel, destrămarea acestuia devine mult mai ușoară și mai evidentă.
Însă, așa cum în mod ironic trupul lui Alexandru a contribuit la destrămarea imperiului tot așa trupul său a contribuit la ridicarea unui regat Greco-Egitpean fabulos. Trupul lui Alexandru a rămas așadar o perioadă în Memphis, fiind mutat, mai târziu, în Alexandria. Locul exact unde Alexandru a fost înmormântat nu se cunoaște. Sursele nu ne oferă detalii despre acest lucru. Este foarte posibil ca urma mormântului lui Alexandru să se fi pierdut încă din Antichitatea târzie. Avem dovezi scrise și povești ale vizitelor făcute de diferiți împărați romani la mormântul lui Alexandru. Chiar și Sfântul Sisoe a fost unul dintre vizitatorii acestui mormânt. Însă nimeni nu precizează locul exact în care trupul lui Alexandru se afla. Mulți au încercat să-l găsească, însă, nimeni nu a reușit până în ziua de azi. Locul de veci al lui Alexandru cel Mare rămâne, în continuare, unul din marile mistere ale lumii.
Bibliografie:
1. CURTIUS RUFUS, Quintus. ”Viața și faptele lui Alexandru cel Mare„București :Minerva, 1970, 2 vol. (XXIX, 314 p., 368p.)
2. DIODORUS, Siculus-Biblioteca istoricatraducere de Marin, Valentin. București:Editura Tempus Dacoromânia Comterra, 2004.
3. PLUTARH, „Vieți Paralele„vol III. București :Editura Științifică, 1966, 567 p.
4. DOHERTY, Paul C. Alexander the Great. The Death of a God. London:Robinson Publishing, 2005.
5. ERSKINE, Andrew. Life After Death:Alexandria and the Body of Alexander. Greece &Rome (Second Series) 49, no. 02 (2002): p.163-179.
