Marea Criză Economică: industria militară care nu a cunoscut recesiunea
Anul 1914 a adus o ocazie perfectă pentru firmele metalurgice să acumuleze capital din prelucrarea oțelului în proiectile, cele ce erau umplute cu explozibil furnizat de industria chimică, dar orice are un sfârșit. A fost o epocă frumoasă pentru mediul de afaceri după încetarea ostilităților din Primul Război Mondial, uzinele putând să furnizeze mărfuri cu valoare sporită.
Bunurile industriale începeau să fie răspândite cu ajutorul camioanelor și viața economică era accelerată, mai ales că starea drumurilor a fost îmbunătățită și noi poduri au fost întinse peste cursurile de apă. Trenurile erau utile pentru a livra cantități de bunuri, dar distanțele de la gări până la casele clienților erau dificil de acoperit cu mijloacele de transport cu tracțiune animală.
Recesiunea a pornit din SUA în octombrie 1929 prin prăbușirea afacerilor la bursă și apoi s-a răspândit în întreaga lume. Nu se putea opune cineva unui fenomen ce avea drept cauză viciile sistemului de producție capitalist. Industria grea n-a mai primit comenzi și această lipsă a dus la afectarea orașelor și a întregii economii. Elitele epocii au făcut eforturi să îmbunătățească situația maselor, dar n-au reușit și s-a ajuns la un nou pârjol universal. Al Doilea Război Mondial a fost provocat de Marea Criză Economică.
Cam acestea sunt ideile principale și au fost scrise povești frumoase, însoțite de poze și grafice care să susțină ce vor autorii să prezinte publicului larg sau mediului academic. Totuși, aceste repetări devin suspecte. Parcă se dorește să se ascundă ceva deosebit de cumplit.
Se scrie că nenorocirea a pornit de la crahul bursier, dar unele semne ar fi apărut în 1928 și industria constructoare de mașini nu avea profit consistent. Dereglarea întregului sistem industrial a dus la afectarea economiei peste puterile intelectuale ale celor ajungeau în vârful ierarhiei.
Crucișătoare grele din clasa Suffren
Istoricii și economiștii, ca să ne exprimăm elegant, au ocolit cu grație adevărul în vederea acoperirii faptelor celor care au fost la putere. Orașul Brest este un centru urban uitat de cei ce analizează fenomene planetare, dar înregistra din 1926 un fenomen interesant: s-a început construirea clasei de crucișătoare grele denumită Suffren. Au fost asamblate patru astfel de cetăți plutitoare ce dispuneau de câte opt tunuri de calibrul 203 mm, arme similare fiind imposibil de realizat de către industria sovietică după ce structurile industriale au fost spulberate de scelerații bolșevici.
România interbelică a avut marinari dornici să cumpere un crucișător ușor, dar s-a rămas la distrugător ușor din cauza costurilor. Autoritățile de la Paris au acordat fonduri pentru Arsenal de Brest și au apărut cele patru unități, cele care au atras spre ocean cele mai bune produse ale industriei franceze. În plus, orașul era complet lipsit de surse de energie, dar s-a rezolvat problema din surse naționale sau din import. Se dezvolta un fel de gaură neagră ce absorbea resursele Franței, dar nu producea ceva util populației din majoritatea regiunilor și nici bugetul nu se simțea prea bine.
Cele patru crucișătoare grele erau mândria constructorilor francezi și au fost finisate în perioada 1926 – 1933. Se observă că șantierul naval nu ducea lipsă de comenzi și chiar se realiza o concentrare industrială pentru a se putea realiza construcții metalice de mari dimensiuni și din aliaje rezistente și care necesitau energie din belșug în procesul de asamblare. Se observă imediat că întreprinderea a început executarea comenzilor de stat din 1926 și le-a terminat în 1933.
Se zice că nu erau fonduri, dar banii au fost îngropați în navele destinate unui conflict planetar exact când se spune că a fost recesiune. Clasa Suffren era formată din nave considerate prea puțin blindate și a fost construit vaporul Algérie, cel ce dispunea de o protecție îmbunătățită la centură, turele și magaziile de muniții. Lucrările și testările au durat până în 1934. A fost deosebit de costisitor și s-a pus capăt programelor de înarmare.
Problema mașinilor militare a fost că întotdeauna au nevoie de combustibil, uleiuri, muniții și oameni instruiți. Au continuat să înghită fonduri strânse cu greu la buget și astfel s-a realizat deturnarea de la progres spre distrugere.
Orașul Brest a absorbit vitalitatea Franței, dar puțini sunt cei care înțelegeau ce se întâmpla pe malul Atlanticului. Crucișătoarele aveau rezervoare copioase și Algérie putea să primească 3.190 t de păcură, petrolul fiind o resursă deficitară pe teritoriul metropolei și erau căutați combustibili alternativi.
Economia Franței dezvolta un sector militar uimitor de puternic atunci când se zice că era recesiune și dezvoltarea a cinci crucișătoare grele într-un singur șantier naval în câțiva ani însemna o dovadă că industria construcțiilor de mașini duduia, dar nu se discută despre astfel de oaze de activitate, cele ce primeau piesele necesare procesului de asamblare din întreaga țară.
Conducerea de la Paris dorea cu orice preț să fie în fruntea statelor cu o economie avansată pentru a vinde bine tehnologia militară și civilă. Prestigiul industrial era demonstrat prin programele de înarmare navală și așa a apărut o perioadă în care anumite categorii sociale au avut parte de tunuri și nu de unt. Franța avea pretenții globale ce nu țineau cont de nevoile celor din metropolă și cei de la putere se hrăneau cu iluzii.
Marea Criză Economică a fost imaginea iluziilor celor de la putere și care doreau mai multă avere. Orașul Brest a fost un model de dezvoltare în timp de zisă recesiune, dar dezvoltarea sectorului militar nu aduce fericirea.
Un istoric conservator va scrie repede că un singur exemplu nu este suficient pentru a schimba teoria istoriografică, adevăr științific repetat timp de decenii. Problema este că și Germania, stat înfrânt în Marele Război, s-a prins în horă și a trecut la asamblarea de crucișătoare grele mai speciale. Dispuneau de câte șase guri de foc principale de calibrul 280 mm și erau supranumite cuirasate de buzunar. Cheltuielile au fost enorme și au fost realizate numai trei unități. Două dintre acestea, Admiral Scheer și Admiral Graf Spee, au fost construite la Wilhelmshaven în perioada 1931 – 1936. Resursele Germaniei se scurgeau spre nord, s-a muncit din greu și produsul final era complet inutil pentru nevoile zilnice ale locuitorilor. Important era că se găseau locuri de muncă în fabricile cu destinație specială. Cei care produceau armament nu se plângeau vreodată de consecințele supraproducției de guri de foc.
Apariția navelor de luptă germane a fost o mană cerească pentru orașul Brest, cel care a trecut la faza superioară de producție. A fost pusă în decembrie 1932 chila cuirasatului rapid Dunkerque și a fost acceptat în rândurile flotei în 1936. Era deosebit de complicat, un adevărat colos lung de 214,5 m și lat de aproape 32 m, dispunea de o baterie principală formată din opt tunuri de calibrul 330 mm, puterea de distrugere fiind sporită de amplasarea numai în partea din față a vaporului.
Dacă au existat unele lipsuri economice pentru populație, totul a plecat de la declanșarea unei cumplite curse a înarmărilor din 1926 și care a fost accelerată de la an la an și a absorbit resursele naturale, energia electrică și potențialul creator al proiectanților.
Foto sus: Lansarea la apă a crucișătorului francez Suffren, la Brest (© Bibliothèque nationale de France, Public domain, via Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
