Dincolo de Marea Criză: România Mare, între industrializare, modernizare și ambiția progresului
Marea Criză Economică era un fenomen devastator la nivel planetar și crahul financiar a fost scânteia care ar fi incendiat planeta. Valurile devastatoare au lovit toate statele și s-a ajuns la un nou război pe care politicienii n-au reușit să-l evite prin măsuri înțelepte. Nici statul din Carpați nu făcea excepție de la regulă.
Mecanizare, motorizare și industrializare
Anuarul statistic al României din 1940 arată o altă situație în ceea ce privește natura importurilor și clienții români erau interesați în mod deosebit de noi mașini, motoare și aparate pentru dezvoltarea economică. Au sosit 26.337 t și capacitățile locale începeau să înlocuiască mărfurile scumpe din import și nu este de mirare că scădea cererea către piețele internaționale. Se adăugau celor 21.594 t din anul precedent și capacitățile de producție erau noi sau reutilate după modele occidentale.
Cererea de mijloace motorizate încă era redusă din moment ce populația și patronii se descurcau cu ajutorul trenurilor și al carelor. Au sosit numai 5.682 t de autovehicule, în creștere față de cele 4.331 t din anul precedent, o cauză a cererii scăzute fiind reprezentată de insuficienta dezvoltare a rețelei de benzinării la nivelul unui stat ce era copleșitor prin relief și distanțe.
Statistica generală nu precizează ce fel de instrumente optice erau căutate, dar au sosit 137 t, ceea ce înseamnă că erau interesante în economie, cercetare și învățământ. Se dorea să se vadă dincolo de ceea ce permitea ochiul uman și astfel calitatea mărfurilor și a traiului era îmbunătățită.
Industrializarea se făcea treptat și fără să fie necesare lagăre de exterminare precum în Uniunea Sovietică, organism statal admirat de economiștii bolnavi după ideea de profit.
Metalizarea României
Cumpărătorii români doreau cu orice preț realizarea de produse competitive și durabile, fierul fiind în centrul atenției. Erau cumpărate produse finite, semifabricate sau metal brut pentru o prelucrare ulterioară și u fost aduse 302.486 t, ceea ce era comparabil cu achizițiile din 1927 și 1928, ani în care nu se vorbea despre criză. Chiar se discuta despre progres în toate ramurile de activitate. Cota de alte metale și metaloide era cam la media perioadei 1929 – 1936. Au sosit 11.465 t de cupru, zinc, aluminiu etc.
Consecințele dezvoltării industriei locale prin politica de tip Prin noi înșine
Aducerea de mașini a dus la o scădere drastică a importurilor în ceea ce privește combustibilii lichizi și solizi și s-a trecut de la 247.732 t în 1929 la numai 68.701 t în 1936, ceea ce demonstra o orientare spre rafinăriile modernizate ale țării.
Drastic au scăzut cumpărăturile de cereale, ulei, zahăr, lemn și produse din lemn, materiale de construcție, vopsea și produse chimice. Patronii români ofereau mărfuri de calitate și multe erau premiate la expoziții internaționale sau erau căutate la export.
Prăbușirea cererii de produse industriale de lux
România a importat în perioada interbelică importante cantități de mărfuri scumpe și care aveau o durabilitate deosebită. Nu erau necesare cumpărături an de an și un astfel de caz era cel al instrumentelor muzicale.
Au fost achiziționate, în 1929, 731 t și alte 469 t au sosit în 1930. Populația adora petrecerile, dar existau și producători locali pentru a satisface cererea. A fost normal ca în 1935 să fie luate numai 69 de tone și în 1936 au sosit 87 t. Petrecerile se țineau lanț prin orașele și satele României, fiecare client plătind după posibilități.
Oamenii au început să folosească și jucării realizate pe plan intern și s-a trecut de la 195 t în 1929 la numai 34 în 1936. A scăzut și cererea de bijuterii și produse fine din metal până la 40 de tone în raport cu cele 68 t din anul de început al recesiunii.
Progresul nu era realizat cu viteza dorită de elitele societății, dar România la sfârșitul anului 1936 era altfel decât în ianuarie. Locuitorii erau mereu nemulțumiți cu ceea ce aveau și nu prea vedeau transformările. Obișnuința este a doua natură a omului și era normal să nu se vadă cum răsăreau ca din pământ case, blocuri din beton armat, construcții publice, fabrici și mașini.
România Mare mergea înainte și începea să fie mare prin acumularea de bunuri și prin trecerea la industrializare cu tehnologii moderne. Aducerea de mașini pentru deplasare rapidă de oameni și mărfuri punea presiune pe infrastructură și deja erau proiecte uimitoare pentru transformarea orașelor în sistem motorizat, imobilele și vegetația urmând să dispară ca să treacă automobilele cu motoare poluante.
Foto sus: Fabrica Ford din Floreasca, București, în 1935, un simbol al transformărilor industriale și al modernizării economiei românești în perioada interbelică (© Neoclassicism Enthusiast, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
