
Cruciadele vikingilor: cum au supraviețuit tradițiile militare păgâne după creștinarea Europei
În 1107, la câțiva ani după Prima Cruciadă, creștinii controlau Ierusalimul, iar regele Norvegiei, Sigurd, a pornit pe mare pentru a apăra orașul, în fruntea unei flote de 60 de corăbii și a unei armate de aproximativ 5.000 de oameni.
Ajuns în nordul Spaniei, Sigurd a sfârșit prin a jefui fortăreața de la Compostela, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Europa Occidentală. Și-a continuat apoi expediția cu atacuri asupra Lisabonei, asedierea insulelor Ibiza și Minorca, înainte de a se alătura regelui Balduin al Ierusalimului pentru cucerirea orașului-port Sidon, aflat în Libanul de astăzi. Drept mulțumire, Balduin i-a oferit lui Sigurd o așchie de lemn despre care susținea că provenea din crucea pe care fusese răstignit Iisus, relatează Smithsonian Magazine.
Sigurd a fost primul rege creștin care a condus o campanie militară în apărarea Țării Sfinte. Cu toate acestea, expediția sa, cunoscută uneori drept Cruciada norvegiană, semăna izbitor cu vechile raiduri ale vikingilor.
Conform Smithsonian Magazine, această întâlnire neașteptată dintre două tradiții aparent opuse se află în centrul unei noi cărți, God’s Hammer: A History of the Viking Crusades, semnată de istoricul Thomas Williams, fost curator al British Museum.
Volumul demontează distanța pe care tindem să o plasăm între cultura războinicilor vikingi și cea a cruciaților creștini și arată, într-o manieră cât se poate de sugestivă, cum tradițiile militare păgâne au supraviețuit și s-au transformat odată cu intrarea Europei în epoca creștină.
Marșul lui Constantin asupra Romei, în anul 312, a pus bazele a ceea ce Williams numește „creștinismul militant în Europa”. Mai târziu, convertirea forțată a saxonilor din nordul Germaniei, impusă de Carol cel Mare, a fost urmată de un proces de creștinare a Scandinaviei care s-a întins pe parcursul a trei secole și a fost marcat de violențe și vărsări de sânge.
Williams readuce la viață personaje medievale mai puțin cunoscute. Un exemplu este Vladimir al Kievului, care a înlocuit imaginea lui Iisus de pe monede cu propria emblemă.
„Hristos era pus în slujba lui Vladimir, nu invers”, observă istoricul. În lumea descrisă în God’s Hammer, crucea devenise un instrument convenabil în lupta pentru putere.
Momentul de cotitură al cărții este anul 1147, în pragul celei de-a Doua Cruciade. Atunci, papa Eugeniu al III-lea le-a acordat regilor scandinavi, deveniți între timp creștini, dreptul de a organiza propriile cruciade chiar în teritoriile din apropierea lor. Aceste expediții ofereau aceleași recompense spirituale promise celor care plecau să lupte pentru eliberarea Ierusalimului.
Două decenii mai târziu, în 1168 sau 1169, danezii au asediat și incendiat templul din fortăreața slavă Arkona, situată pe teritoriul Germaniei de astăzi. Condițiile capitulării îi obligau pe locuitorii cetății să-i elibereze pe prizonierii creștini, să adopte creștinismul, să cedeze Bisericii teritoriile păgâne și să pună trupe la dispoziția armatei daneze. Într-un gest cu puternică valoare simbolică, statuia unei divinități păgâne a fost sfărâmată, iar bucățile sale au fost aruncate în focurile în care soldații își pregăteau hrana. A fost, după cum remarcă Williams, „un act deopotrivă politic și cultural, nu doar religios”.
Foto sus: O pictură din 1899 a artistului norvegian Gerhard Munthe îl înfățișează pe regele cruciat Sigurd cu aliatul său, regele Balduin al Ierusalimului (© Gerhard Munthe, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...

















