
Cum a ajuns bustul reginei Nefertiti în Germania? Istoria unei dispute de peste un secol
Descoperit în 1912 de un arheolog german, bustul reginei Nefertiti este astăzi una dintre cele mai prețioase atracții ale muzeelor din Berlin. Dar în spatele frumuseții sale legendare se ascunde o controversă care durează de peste un secol: cine are, de fapt, dreptul să dețină această capodoperă a Egiptului Antic?
„Descrierea este inutilă, trebuie văzută.” Așa nota egiptologul german Ludwig Borchardt în jurnalul său, la 6 decembrie 1912, după descoperirea bustului reginei Nefertiti. Realizată din calcar și stuc, sculptura, înaltă de 47 de centimetri, l-a impresionat prin realismul și frumusețea sa, relatează Smithsonian Magazine.
Descoperirea avea să devină însă nu doar un moment important pentru arheologie, ci și începutul unei dispute internaționale privind proprietatea asupra unuia dintre cele mai cunoscute artefacte ale Egiptului Antic.

Bustul reginei Nefertiti a fost descoperit în situl arheologic Tell el-Amarna, oraș construit în secolul al XIV-lea î.Hr. de faraonul Akhenaton, soțul reginei Nefertiti. Acesta transformase radical viața religioasă a Egiptului, promovând cultul zeului solar Aton. În 1911, Borchardt a obținut finanțarea colecționarului german James Simon pentru organizarea unei expediții arheologice în zonă.
Cercetările s-au concentrat asupra atelierului sculptorului Thutmose, unde echipa germană a făcut descoperirea. După îndepărtarea atentă a pământului și a molozului, arheologii au scos la lumină bustul reginei Nefertiti, pe care Ludwig Borchardt l-a considerat una dintre cele mai realiste reprezentări artistice egiptene.
Drumul sculpturii spre Germania avea să ridice însă numeroase semne de întrebare. Potrivit practicilor arheologice din acea perioadă, descoperirile erau împărțite între echipele străine și autoritățile egiptene. Germania susține că bustul reginei Nefertiti a ajuns în posesia sa în urma unei asemenea proceduri, desfășurate legal.
Există însă suspiciuni că importanța artefactului ar fi fost ascunsă în mod deliberat inspectorilor egipteni. Documente din 1913, publicate în 2009 de revista germană Der Spiegel, indică faptul că Borchardt ar fi prezentat o fotografie nefavorabilă a bustului și ar fi păstrat lada în care se afla sculptura într-o încăpere slab iluminată, pentru a-i diminua valoarea în ochii autorităților egiptene. Bustul a ajuns astfel în Germania, unde a intrat în posesia lui James Simon. În 1920, acesta l-a donat Muzeelor de Stat din Berlin.
Expus public începând din 1923, cu o scurtă întrerupere în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când a fost adăpostit într-o mină de sare din Turingia, bustul reginei Nefertiti se află în prezent la Neues Museum din Berlin.
Germania și Egiptul au continuat să negocieze soarta sculpturii de-a lungul anilor. În timp ce reprezentanții muzeului german susțin că transferul a respectat regulile vremii, arheologul egiptean Zahi Hawass, fost ministru al Turismului și Antichităților, consideră că artefactul a părăsit ilegal țara. În 1929, cele două părți au fost aproape de un acord privind returnarea bustului, însă negocierile au eșuat după ce Adolf Hitler ar fi intervenit pentru a împiedica plecarea sculpturii din Germania, impresionat de valoarea sa artistică.
Egiptul nu a renunțat la revendicări. Printre măsurile adoptate de-a lungul timpului s-au numărat restricționarea autorizațiilor de excavare pentru arheologii germani și propunerea unor schimburi cu alte artefacte de patrimoniu.

Astăzi, bustul Nefertiti continuă să atragă vizitatori la Berlin, dar și să alimenteze o dispută care depășește granițele istoriei artei. Dincolo de frumusețea sa incontestabilă, sculptura a devenit un simbol al dezbaterilor despre patrimoniul cultural, moștenirea colonială și dreptul statelor de a-și recupera comorile istorice.
Foto sus: Bustul reginei Nefertiti, expus la Berlin, în anii '60 ai secolului trecut (© Bundesarchiv, B 145 Bild-F014916-0034 / Wegmann, Ludwig / CC-BY-SA 3.0)
Mai multe pentru tine...

















