Istoria CIA (II): OSS – un Gestapo american?
Vicepreședintele Harry Truman a devenit președintele S.U.A. la 12 aprilie 1945 ca urmare a decesului lui Franklin Delano Roosevelt (FDR). Printre noile sale răspunderi ca președinte și comandant suprem, se afla și controlul unei organizații care-i displăcea: Oficiul Serviciilor Strategice (OSS). Sub acest nume funcționa spionajul american, creat de FDR în anii războiului pentru necesitățile frontului.
Continuăm din numărul trecut, recenzia cărții lui Tim Weiner, Moștenire de scrum - Istoria C.I.A., publicată de editura Random House din New York.
La comanda OSS, se afla un coleg de școala al lui FDR, generalul-maior William J. Donovan (foto sus), un soldat viteaz distins cu medalii înalte pentru eroism în tranșeele primului război mondial. Donovan s-a dovedit a fi însă un slab conducător de oameni; foarte puțini generali și amirali aveau încredere în el, în principal din cauza oamenilor pe care-i angajase în OSS, o adunătură de diletanți, care depindeau de spionajul britanic. Până și FDR avea constant dubii în privința lui Donovan.
La începutul anului 1945, FDR a ordonat militarilor de la Casa Alba să efectueze o anchetă secretă privind operațiunile OSS pe durata războiului. Fragmente din această anchetă au transpirat în ziarul New York Times care a avertizat publicul că Donovan vrea să înființeze după război un Gestapo american.* (*Un detaliu din această anchetă, dezvăluie c” „generalul Donovan a pierdut o servietă cu documente secrete la o petrecere din capitala României, geanta care a fost predată la Gestapo de o dansatoare din București”).
Truman desființează OSS, transformat în SSU
La cinci luni de la instalarea sa la Casa Albă, Truman (foto) emite ordinul prezidențial de desființare a OSS și concedierea în decurs de zece zile a celor aproape 13.000 de persoane aflate pe statele de salarii ale OSS. În locul OSS-ului, Truman dorea un buletin zilnic de informații destinat numai lui, care să-l țină la curent cu tot ce se întâmpla în lumea largă. El a insistat permanent, că niciodată n-a vrut ca „...C.I.A. să acționeze ca o organizație de spionaj. N-a existat niciodată această intenție atunci când C.I.A. a fost înființat”.
Această viziune a președintelui Truman a fost subminată din start. După o săptămână de la data ordinului de desființare a OSS, funcționari civili de la Pentagon și amici de-ai lui Donovan au demarat acțiuni de contramandare a ordinului prezidențial.
Aceștia au trimis de la Pentagon telegrame cifrate spionilor americani din Berlinul ocupat de aliați că vor acționa sub alt nume: Strategic Services Unit (SSU) dar cu un personal numeric drastic redus și având ca țintă spionarea acțiunilor Armatei Roșii aflate în Germania. Teama ca un nou război putea izbucni, a divizat în două tabere pe viitorii conducători ai spionajului american.
Într-o tabără se aflau cei care militau pentru culegerea de informații secrete prin utilizarea spionajului. În cealaltă tabără se grupaseră cei care erau în favoarea acțiunilor de război clandestin – adică ducerea pe mai departe a războiului prin operațiuni secrete. Spionajul caută cunoașterea lumii, tabăra lui Richard Helms.
Războiul clandestin și operațiunile secrete urmăresc să schimbe lumea, tabăra lui Frank Wisner. Acesta din urmă este trimis la București în septembrie 1944 ca șef al agenturii de spionaj american din România, cu ordinul de a-i spiona pe sovietici. A conspirat împreună cu tânărul rege Mihai al României pentru repatrierea piloților aliați doborâți de tunurile antiaeriene care înconjurau Ploieștiul – orașul cel mai puternic apărat de nemți dincolo de hotarele Germaniei.
În decembrie 1945 Helms și Wisner se reîntorc la Washington din Europa devastată de război fără a avea nici o idee despre viitorul lor. Frank Wisner se va regăsi ca avocat la firma de avocatură la care lucrase înainte de război. Allen Dulles, locțiitorul lui Donovan (și fost șef al agenturii OSS din Elveția), s-a retras și el în avocatură la firma din New York a fratelui sau John Foster Dulles. Pentru mulți ani nu va mai exista o informare coerenta a guvernului american privind informațiile din spionaj.
Formarea CIG și dosarele militarilor
Primele încercări ale lui Truman de a răspunde nevoii de informații ale Casei Albe și ale S.U.A. în general, datează de la începutul anului 1946 când a constituit efemera organizație numita Central Intelligence Group (CIG). La comanda ei a numit pe contra-amiralul Sidney W. Souers, fostul director adjunct al informațiilor marinei militare, un concetățean al lui Truman din statul său natal Missouri.
Ca toți directorii generali de informații care l-au succedat, Souers a primit mari responsabilități fără autoritatea echivalentă acestor răspunderi. Departamentul de Stat și ministerul forțelor armate refuzau să-i vorbească lui Souers și oamenilor lui de la CIG (două mii de ofițeri de informații care controlau dosarele a cca 400.000 de persoane). Armata, marina militară și FBI-ul îl tratau pe Souers și pe oamenii lui cu cel mai profund dispreț. N-a mirat pe nimeni ca el n-a rezistat în această funcție decât o sută de zile. La 10 iunie 1946 generalul Hoyt Vandenberg devine al doilea director al informațiilor centrale (CIG) fără a avea uneltele esențiale: bani, putere și oameni.
Fără consimțământul Congresului S.U.A., CIG nu putea cheltui bani în mod legal iar fără bani însemna să fi fără putere. În numărul anterior am relatat despre prima acțiune clandestină a S.U.A., organizată de Vandenberg în România cu scopul tăierii liniilor de aprovizionare ale Armatei Roșii în Europa ocupată de sovietici. Eșecul acelei acțiuni clandestine a dus la desființarea Partidului Național Țărănesc și întemnițarea elitei politice a României. În anul 1947, Frank Wisner obține un post la Departamentul de Stat de unde va acționa asupra zonelor ocupate ale Berlinului, Vienei, Triest-ului și ale capitalei Japoniei.
Tot în anul 1947, George Kennan fost consilier al ambasadei SUA din Moscova este promovat director în ministerul de externe, la o nouă direcție creată sub numele Planificarea Politicii externe. Ideile acestui diplomat obscur vor contribui la constituirea a trei mari forțe de influențare a lumii: Doctrina Truman (care reprezenta un avertisment dat Moscovei să înceteze subminarea unor țări străine); Planul Marshall (un bastion al influenței americane în Europa) și înființarea departamentului Operațiuni Clandestine la C.I.A. Vandenberg nu va rezista nici el decât opt luni la conducerea grupului informațiilor centrale. Succesorul lui, al treilea director în 15 luni, a fost contraamiralul Roscoe Hillenkoetter instalat la 1 mai 1947. La fel ca predecesorii lui, el n-a vrut să devina director și n-ar fi trebuit să ajungă niciodată în acea funcție – spune o istorie a C.I.A. din acele timpuri.
18 septembrie 1947 – nașterea CIA
18 septembrie 1947 este data nașterii oficiale a CIA în urma unor deliberări secrete ale Congresului SUA și a legii privind siguranța națională. Aceiași lege a mai dat naștere Consiliului Securității Naționale și funcției de ministru al apărării. Truman numește în funcția de ministru al apărării pe James Forrestal căruia i s-a ordonat să unifice sub conducerea sa, toate forțele militare americane: armata de uscat, marina militară, aviația și infanteria marină. În aprilie 1948 erau programate alegeri generale în Italia unde comuniștii italieni erau o forță de temut cu mari șanse de a câștiga majoritatea în viitorul parlament al Italiei.
CIA primește sarcina de a cumpăra voturi care să prevină un succes al comuniștilor la alegeri. Șeful agenturii CIA din Italia, James J. Angleton cere zece milioane de dolari pentru această acțiune care era ilegală din start – după cum recunoaște acum fiecare agent implicat și intervievat de Tim Weiner. Pentru că zece milioane de dolari s-au dovedit insuficienți, s-a apelat la Fondul de Stabilizare a Monedei, un depozit de 200 de milioane de dolari creat în timpul marii crize economice din 1929 pentru consolidarea dolarului în schimburile valutare pe termen scurt.
Geamantane pline cu dolari erau înmânate politicienilor italieni la hotelul de lux HASSLER din Roma. Metoda a dat rezultate: Partidul Creștin Democrat a câștigat confortabil alegerile și a format guvernul Italiei cu excluderea comuniștilor. În următorii 25 de ani metoda cumpărării alegerilor și a politicienilor cu geamantane pline cu dolari s-a repetat în Italia și în multe alte țări.
Planul Marshall și CIA
În martie 1948, Truman cere Congresului aprobarea unui plan de mare anvergură intrat în istorie sub numele ministrului de externe de atunci: Planul Marshall. Se ofereau europenilor milioane de dolari pentru reconstrucția țărilor devastate de război și ca o baricadă americană împotriva URSS. Un codicil secret al Planului Marshall permitea CIA să sustragă 685 de milioane de dolari din acest plan pentru acțiuni clandestine de luptă politică.
Aceasta schemă de spălat bani pentru CIA a rămas secretă până la sfârșitul războiului rece și a reprezentat o sursă de finanțare nedetectabilă a operațiunilor ei. La 18 iunie 1948 guvernul american emite decizia 10/2 prin care se autorizează acțiuni clandestine de atac contra URSS în toate colțurile lumii. Pentru executarea acestei decizii se constituie un grup de acțiune în interiorul CIA sub numele inofensiv de Oficiul pentru Coordonarea Politicii (OPC), al cărui șef va fi subordonat direct ministrului apărării, Forrestal, și al ministrului de externe Marshall (întrucât directorul CIA era considerat prea slab).
Persoana selectată să conducă acest grup secret de acțiune (OPC) este Frank Wisner – fostul șef al spionajului american din capitala României. El preia comanda OPC la 1 septembrie 1948 și deși primea salariul de la CIA nu-l informa decât rareori pe directorul general ce activități avea în derulare. El singur decidea dacă operațiunile sale secrete erau conforme politicii externe a SUA. În scurt timp, OPC a crescut în mărime și personal mai mult decât restul departamentelor CIA luate împreună. OPC era considerat de guvernanții țării ca cel mai mare secret al Americii, în trecut ca secretizare numai de arsenalul nuclear. Una din primele acțiuni ale OPC a fost înființarea organizației Radio Europa Liberă al cărei consiliu de organizare includea printre alte nume sonore pe generalul Dwight Eisenhower, Henry Luce, președintele revistelor Time, Life și Fortune și pe Cecil DeMille producător de filme la Hollywood – toți recrutați de Frank Wisner să servească ca paravan de legitimitate pentru Radio Europa Liberă. O altă acțiune de început a fost preluarea în iulie 1949 a rețelei de spionaj naziste în frunte cu generalul Reinhard Gehlen – unul dintre șefii spionajului militar al lui Hitler ABWEHR. Încartiruiți într-o clădire de lânga München, Gehlen a primit în rândurile rețelei sale, mulți criminali de război proeminenți. Așa cum s-au temut unii de la CIA, sovieticii au penetrat de la bun început grupul lui Gehlen, la nivel de comandanți. S-a descoperit, de exemplu, ca șeful departamentului de contra- informații al lui Gehlen, lucrase pentru Moscova de la bun început.
200 de victime – agenții parașutați
Timp de patru ani, Frank Wisner a trimis la moarte peste 200 de agenți parașutați în spatele cortinei de fier, cu scopul de a transmite prin radio, informații culese în teritoriile Ucrainei, României, Poloniei, Albaniei, etc. Ei erau așteptați la sosire de către poliția secretă comunistă, constrânși să transmită prin radio informații false și apoi împușcați. Le-a trebuit ani celor de la CIA ca să descopere că sovieticii cunoșteau din start fiecare aspect al acestor operațiuni. Acum știm și sursa: James J. Angleton, omul responsabil la CIA cu aceste operațiuni secrete, își coordona activitatea sa împreună cu cel mai bun prieten din spionajul britanic, spionul Kim Philby trimis la Washington ca agent de legatură al Londrei pe lângă guvernul american.
Pâna la fuga lui Philby la Moscova nimeni n-a fost în stare să-l detecteze că spiona pentru sovietici încă din anii 1930. În ce-l priveste pe Angleton, el este promovat șef al contra informațiilor de la CIA, unde va activa timp de 20 de ani deși după servirea prânzului zilnic, el era invariabil beat. Va fi concediat până la urmă dar după imense pagube aduse SUA.
Primul adevărat conducător al CIA avea să fie al patrulea director general din cei patru ani de existență ai organizației: generalul Walter Bedell Smith, fost șef al Statului Major al armatei cu ultim domiciliu la Moscova ca ambasador al SUA. Ab initio, nici el nu acceptase postul la CIA din motive de sănătate: se întorsese de la Moscova cu un ulcer de pe urma discuțiilor lui cu Stalin, iar ajuns la Washington chirurgii militari i-au tăiat două treimi din stomac. Truman va insista însă dându-i ordin precum și a patra stea de general...
Documente interne ale CIA devenite publice în anul 2002, dezvăluie lupta tenace dusă de Bedell Smith cu Frank Wisner și adjunctul lui, Allen Dulles pentru controlul de facto nu numai de jure al organizației. Dacă în Europa de Est, Frank Wisner a trimis la moarte prin parașutare 200 de agenți acoperiți, în Coreea de Nord au fost parașutați mii de agenți fără a mai auzi de ei. Pentru generalul Bedell Smith costul acestor misiuni sinucigașe era prohibitiv și imoral.
Anchete interne efectuate după războiul din Coreea arăta că CIA n-a avut oameni infiltrați în teritoriul inamic și că toate informațiile trimise la Washington de către „sursele” CIA erau falsuri întocmite de inamic. Incompetența CIA în Coreea de Nord rămâne cel mai mare eșec din istoria acestei organizații. În ianuarie 1953 se instalează la Casa Albă noul președinte ales, generalul Dwight Eisenhower care-l promovează pe Bedell Smith în funcția de adjunct al Secretarului de Stat, iar la CIA este numit director-general avocatul Allen Dulles. O nouă eră începe la CIA.
