Industria metalurgică în România anului 1930

S-a considerat în secolul al XIX-lea că industriile metalurgică și cea a construcțiilor de mașini sunt cele ce aduc progresul și rentabilitatea în economie și fiecare stat a încercat să încurajeze domeniile amintite. Era o adevărată cursă pentru ridicarea de arsenale uriașe pentru livrarea de armament și de vapoare, dar patronii realizau și mărfuri destinate populației pentru acoperirea cheltuielilor din sectorul special. Nu se poate trăi doar din arme.

România Mare avea o economie ce trebuia să se dezvolte în urma extinderii pieței interne și se făceau investiții în toate domeniile. Nu se putea uita domeniul industriei prelucrării metalelor și la recensământul din anul 1930 au fost identificate 22.734 de firme ce activau în acest sector și 101.264 de persoane erau angajate să modeleze fierul în ceea ce se cerea pe piață. Existau deja 5 fabrici care aveau fiecare peste 501 angajați, totalul salariaților urcând la 11.828. Totalul uzinelor mari era de 24 și erau completate de alte 34 ce se ocupau cu trefilarea metalelor sau obținerea de sârmă și cabluri. Numai una singură ajungea la 665 de muncitori.

Construcțiile de mașini începeau să facă progrese și erau consemnate 59 de capacități industriale de material rulant, calea ferată implicând mereu noi mijloace de transport și piese de schimb. Erau înregistrați ca angajați 22.807 salariați, ceea ce însemna că un om din aproape o mie lucra în domeniu. Existau deja 14 centre ce aveau în total 17.159 de muncitori și personal tehnic. Importante erau și cele opt șantiere navale prin cei 786 de angajați ce reprezentau începutul unei industrii de viitor.

România importa multe motoare și mașini-unelte, dar au fost puse bazele unei producții locale în cele 22 de capacități industriale cu 1.786 de muncitori. Agricultura putea să beneficieze de livrările făcute de cele 27 de firme de mașini și unelte agricole cu 1.627 de prelucrători, dar satul românesc avea o adevărată foamete de fier și mărfurile produse pe plan național erau insuficiente.

Industria cu destinație militară era reprezentată de trei centre și o astfel de capacitate ajungea la 848 de angajați. Existau și trei fabrici de avioane ce consumau forța de muncă a 989 de oameni instruiți în mod superior.

Cele mai multe locuri de muncă erau oferite de atelierele de fierărie și făcut potcoave, cele 15.951 de firme având nevoie de 26.284 de oameni pentru o bună funcționare și pentru a satisface cererea din mediul rural și urban, caii fiind esențiali pentru transportul local. Reparațiile obiectelor de metal și din tablă erau asigurate de 7.728 de angajați în 1.569 de firme,

Metalul era prelucrat și pentru înfrumusețarea așezărilor și a locuințelor prin efortul a 4.576 de muncitori de la 2.158 de firme.

România Mare suferea de o adevărată foame de metal și consumul era în creștere din surse interne și externe. Se făcea trecerea spre un stat industrializat și deja existau localități dependente de industria metalurgică.

Cel mai cunoscut exemplu este cel al orașului Reșița, dar industria grea era prezentă masiv în Hunedoara, Cugir, Brașov, Sinaia, Galați, Brăila, Ploiești, Cernăuți, București etc. Era loc de extindere și statul român a făcut investiții masive în domeniul ce putea să aibă legătură cu războiul. Și particularii au fost interesați de creșterea producției. Au fost aduse mașini-unelte performante din străinătate și s-a realizat o modernizare a producției metalurgice și de construcții de mașini. Era loc de progres, dar politicienii marilor puteri au vrut război cu orice preț și a ieșit Al Doilea Război Mondial.