Imaginea declinului inevitabil al Imperiului Persan este doar un mit

Perşii “sunt mult mai efeminaţi decât erau în vremea lui Cyrus”, se plângea Xenofon. Acesta considera cã problema Imperiului consta în faptul cã populaţia se obişnuise cu toate produsele de lux din teritoriile cucerite.

Regii persani ar fi comandat unor iscoade sã exploreze întreaga lume cunoscutã pentru a le face rost de noi mâncãruri care sã le satisfacã gusturile fine. Monarhii persani ar fi fost atât de rãsfãţaţi şi preocupaţi de covoarele aurite şi de hoardele de curtezane de la palat încât nu e de mirare cã Imperiul a fost rãvãşit de Alexandru Macedon. Dar imaginea aceasta a unui declin inevitabil al imperiului pus pe seama rãsfãţului exagerat al conducãtorilor sãi este cât se poate de eronatã. Într-adevãr ceremoniile şi banchetele erau extravagante, dar tãbliţele de lut de la Persepolis nu indicã nici cea mai mica urmã de slãbire a puterii imperiale. Şi, departe de a ieşi din peisaj dupã înfrângerile suferite în faţa grecilor, Persia a rãmas o prezenţã vastã şi constantã în decursul istoriei greceşti. Autorilor greci le fãcea însã plãcere sã jongleze cu imagini ale decadenţei persane, dar şi ei cunoşteau foarte bine adevãrul. Mesele persane cuprindeau multe feluri de mâncare într-adevãr, dupã spusele lui Herodot, dar porţiile erau foarte mici. Citându-i pe perşi, tot el spune cã dacã grecii ar fi avut acelaşi obicei, nu s-ar fi oprit din mâncat…