Miklós Horthy, în Cluj-Napoca, după anexarea nordului Transilvaniei de către Ungaria (©  Fortepan)

Iluziile politice în lumea contemporană

Dezvoltarea mișcărilor naționale în secolul al XIX-lea a dus la formarea unei întregi mitologii pentru a controla creierul popoarelor pentru totdeauna. O idee din arsenalul politicienilor a fost aceea că anumite etnii sunt deosebite prin ceea ce au realizat în timp și sunt superioare celor vecine care au fost supuse și exploatate timp de sute de ani. Mai mult.  Stăpânii nu s-au murdărit prin contactul cu acești inferiori și dominatorii au dreptul să facă orice pentru că sunt superiori din punct de vedere fizic și intelectual. Ceilalți au dreptul doar să muncească pentru a satisface fanteziile foștilor cuceritori ce vor să păstreze o sclavie veșnică în numele trecutului odios. Benito Mussolini a fost mândru de poporul italian ce trebuia să mențină prestigiul Romei în fața barbarilor din bazinul Mării Mediterane. N-a fost suficient și armele fasciste au ajuns prin Etiopia și Somalia. Roma modernă trebuia să fie mai glorioasă decât cea antică.

Puritatea și superioritatea rasială au fost cultivate în mod deosebit de către Adolf Hitler și mitologia nazistă a dus la un program perfecționat de purificare a rasei și de cucerire și apoi de exterminare a popoarelor vecine. Realizările industriale și cele științifice erau argumente ale supremației rasei germanice, totul dublat de performanțele uimitoare ale Wehrmacht-ului în conflictul european și apoi mondial.

Ideile rasiste se regăsesc însă și la popoarele mai mici, chiar foarte mici, și care cad în trecut pentru a rămâne cu mândria de mare putere de odinioară. Cel mai bun exemplu este cel al conducătorilor de la Budapesta, cei ce cultivă permanent ideea dreptului la dominație în fostele teritorii controlate de Regatul Sfântului Ștefan și de Austro-Ungaria. Maghiarii sunt cei care au civilizat etniile din regiune prin aducerea religiei creștine și apoi prin dezvoltarea arhitecturii și a tehnicii. Se inoculează și ideea că ar fi vorba de un singur neam și pur din punct de vedere al sângelui, adică astăzi avem în față pe urmașii nomazilor păstoriți de temutul Arpad.

Teoria rasială nu rezistă nici la cea mai mică interpretare rațională, dar se știe că oricum politicienii suferă din punct de vedere psihic de megalomanie și nu sunt interesați decât să scoată teze prin care să se mențină la putere în timpul vieții și apoi să aibă parte de amintire după trecerea la cele veșnice. Poate au auzit pe undeva ideea că puterea morților este mai durabilă decât cea a viilor. Popoarele stepei n-au fost numeroase din cauză că mijloacele de subzistență erau puține în raport cu cele ale sedentarilor. Era absolut normal să se organizeze campanii de jaf pentru a acumula resurse și pentru a împuțina adversarii, o ură fără seamăn fiind în creierul celor ce nu suportau ideea de casă durabilă.

Triburile asiatice care au ajuns în pustă au declanșat raiduri de teroare care au fost împinse până pe teritoriul Franței și jefuitorii erau comparabili cu epidemiile de ciumă. Această situație nu putea să dureze și germanii au început să se organizeze din punct de vedere militar și au reușit să administreze o cumplită înfrângere maghiarilor în bătălia din anul 955. Au pierit atunci mulți luptători asiatici și rândurile acestora au mai fost rărite și în alte încleștări cu vecinii.

Era nevoie de o completare a efectivelor umane și au fost acceptate în timp persoanele care acceptau să se comporte exact ca învingătorii. Poate că marea ruptură din punct de vedere genetic s-a produs în timpul invaziei mongole din 1241, trupele ungare lăsând foarte multe victime pe câmpurile de luptă. Religia creștină a permis această contopire, cel mai bun exemplu fiind regele Matei Corvin. Chiar dacă a fost copilul rezultat dintr-o căsătorie mixtă, s-a comportat exact după ideologia falimentară a regatului ungar.

Religiile dominante, oficiale, au dus în Transilvania o politică de atragere de noi adepți, dar transformarea enoriașilor în maghiari a fost absolut dorită de cei din fruntea statului. Mai târziu și școlile au devenit instrumente ale cultivării ungurismului în creierul elevilor și astfel învățăceii au ajuns să creadă că sunt ceea ce spun profesorii, mai ales dacă studiile anunțau niște posturi bine plătite. Era o metodă asemănătoare cu cea a sultanilor otomani, cei ce luau copiii creștinilor pentru corpul ienicerilor, turcii de astăzi fiind o pură combinație etnică.

Abuzurile autorităților în plan fiscal au fost o altă formă de convingere că este mai bine să te declari maghiar. Așa s-a ajuns ca românii și locuitorii slavi să se declare de aceeași etnie cu foștii stăpâni și populația a început să sporească numeric pentru a satisface poftele celor ce erau atunci la putere, megalomania fiind o boală psihică universală în timp și spațiu. Maghiarii de astăzi din Transilvania sunt în mare parte urmașii celor care și-au uitat originile pentru o pâine mai bună și care nu prea-i suportă pe românii rămași la ale lor deoarece ei sunt urmașii unui neam nobil prin realizările deosebite din trecut. La fel se întâmplă și-n Slovacia sau Serbia. Este un fenomen cunoscut în istorie și se știe că zișii păgâni erau persecutați chiar de fostele rude ce se proclamau superioare prin trecerea la creștinism și care au distrus cu mânie ceea ce au realizat înaintașii.

Ofițerul român Vasile Scârneci a participat la ambele războaie mondiale și a avut o comportare deosebită în trupele de elită ale vânătorilor de munte. A dorit să lase și amintiri despre evenimentele la care a luat parte și a început să descrie acțiunile în care a fost implicat în campania din anul 1916, originile transilvănene permițându-i să fie implicat în recunoașteri în spatele frontului inamic. A putut să constate ce înseamnă impactul ideilor asupra creierului uman, mult mai durabil decât orice acțiune prin tortură fizică.

Locuitorii români din așezările Apața și Ormeniș, acum în județul Brașov, au fost convinși de autoritățile austro-ungare că este mai bine să treacă la o altă etnie și astfel au devenit maghiari dârzi. Spre deosebire de conducerea de la Budapesta, guvernele de la București n-au luat măsuri de revenire la trupul românismului în perioada interbelică a celor convertiți persuasiv sau cu forța, dovadă stând faptul că tinerii recrutați în armată nu știau o boabă românește în 1939.

Fenomenul transformării românilor în secui a fost analizat de renumitul intelectual G. Popa-Lisseanu în lucrarea Secuii și secuizarea românilor. Cei ce luptă astăzi pentru un Ţinut secuiesc și pentru o autonomie de orice tip ar fi nu mai sunt decât în foarte mică măsură urmașii celor colonizați pentru a reprezenta interesele coroanei maghiare la frontiera estică a Transilvaniei în perioada medievală, dar au fost convinși prin propaganda autorităților, prin biserică și școală că sunt din marea familie turanică.

Poporul maghiar de astăzi nu este unul pur.

Un stat care se extinde nu poate să aibă puritate etnică.

Puritatea este o teză politică absurdă ce nu mai poate fi susținută decât în cazul unor comunități de prin ținuturi absolut izolate.

Poporul maghiar este un amestec rasial ce folosește aceeași limbă și cultură inoculată prin orice mijloace.

Teoria superiorității rasiale este cultivată pentru că Budapesta trebuia să fie dominantă peste o regiune vastă de unde să-i vină tot felul de resurse care să hrănească orașul-pântece, prea mare pentru o țară mică. Nici măcar populația actuală a Ungariei nu este atât de pură din punct de vedere etnic pe cât se mai scrie prin cărți, minoritățile fiind în plină ascensiune numerică. Mulți însă nu vor să-și declare corect etnia pentru a nu avea parte de presiuni din partea autorităților ce numai democratice nu pot fi clasificate.

Politica nu este decât o înșiruire de fantezii ce sunt pe gustul unor mulțimi ce se simt stăpâne în timp ce sunt manipulate de liderii pasionați de pofta absolută de putere.

Foto sus: Miklós Horthy, în Cluj-Napoca, după anexarea nordului Transilvaniei de către Ungaria (© Fortepan)

Bibliografie minimală

Mitu, Melinda, Mitu Sorin, Ungurii despre români Nașterea unei imagini etnice, Polirom, Iași, 2014.

Moșoiu, Traian, Memorial de război, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1987.

Popa-Lisseanu, G., Secuii și secuizarea românilor, Editura Vicovia, Bacău, 2014.

Scârneci, Vasile, Viața și moartea în linia întâi, Editura militară, București, 2012.