Heroina, o dependenţă veche de mai bine de 100 de ani
În anul 1890 o companie farmaceutică germană a lansat pe piaţă un nou medicament. Se numea heroină. Mai bine de o sută de ani mai târziu, drogul circulă ilegal prin lume în cantităţi record. Ne întrebăm aşadar, cum a ajuns ştiinţa secolului al XIX-lea să fie responsabilă de cumplita adicţie?
În 1863, un negustor german pe nume Friedrich Bayer a fondat în Elberfeld o fabrică menită să exploreze noi proceduri chimice pentru a obţine nuanţe colorate din gudron de cărbune. Industria vopselurilor pe bază de gudron s-a dezvoltat rapid până prin 1875. Apoi s-a înregistrat însă o criză a preţurilor şi materiei prime, aşa că brandul Bayer a început să investească în cercetare pentru a diversifica produsele. În 1888, o nouă substanţă sintetizată în laboratoarele de aici a devenit primul medicament scos pe piaţă de companie.
Medicamentele sintetice erau ceva nou, pentru că la începutul secolului acestea se preparau din ingrediente naturale precum opiul, sucul din semintele de mac. Farmacistul german Friedrich Sertürner a fost primul care a aplicat proceduri chimice pe drogurile din plante, purificând în 1805 ingredientul principal din opiu. A botezat noua substanţă morfină şi a fost nominalizat la distincţii academice de însuşi Goethe. Posibilitatea de a obţine droguri din plante a adus satisfacţii enorme unor întreprinzători precum Georg Merck, care şi-a transformat farmacia din Darmstadt într-un mare furnizor de astfel de produse. Morfina s-a folosit extensiv în timpul războiului civil american sau războiului franco-prusac. Acum, spre deosebire de cazul preparatelor naturale, drogurile se puteau administra în doze exacte. Interesul ştiinţific pentru efectele drogurilor a crescut şi el.
La Strasbourg a fost fondat în 1872 un institut bine dotat pentru farmacologul Oswald Schmeideberg, al cărui elev Heinrich Dreser a ajuns şeful de laborator al companiei Bayer din Elberfeld. Acum că drogurile derivate din plante erau disponibile în forme purificate, chimiştii puteau să le modifice pentru a crea noi molecule mai eficiente. Prin 1890, Dreser a adoptat această strategie pentru a produce unul dintre cele mai faimoase droguri:heroina. Heroina, obţinută prin adăugarea a doi acetili la molecula de morfină, a fost urmată de un alt derivat de acetil, acidul acetilsalicilic. Adică aspirina.
În mod ironic, heroina şi-a luat numele de la heroisch, eroic, adjectiv folosit în epocă şi pentru a descrie un medicament foarte puternic. Dreser a prezentat medicamentul la Congresul Medicilor şi Naturaliştilor din 1898 ca fiind eficient împotriva bolilor respiratorii. Pe vremea aceea, pneumonia şi tuberculoza erau principalele boli fatale, iar din lipsa de antibiotice sau vaccinuri, medicii puteau doar prescrie narcotice pentru a mai uşura durerile. Prin urmare exista un interes crescut pentru noul drog. Heroina este un analgezic mai puternic decât morfina întrucât ajunge mai repede la creier. Se prescria în loc de morfină sau codeină, studiile pe pacienţi (la Universitatea Clinică din Berlin de pildă) arătând că ameliora mai mult tusea şi avea un efect somnifer mai puternic. S-a constatat însă şi că pacientii continuau să vrea medicamentul şi după terminarea perioadei de tratament. Dependenţa era mai acută decât cea pentru morfină şi în plus, pentru ca heroina să fie eficientă în continuare, dozele trebuiau mărite. Ba mai mult, unii medici precum Morel Lavalle propuneau tratamentul cu heroină pentru a scăpa de dependenţa de morfină…Simptomele de sevraj în cazul heroinei le depăşeau însă pe celelalte.
Deşi în 1903, într-un articol din Alabama Medical Journal, G. Pettey confirma din propriile cazuri că heroina provoca dependenţă, mulţi medici au refuzat să renunţe la prescrierea ei. În State a devenit de fapt o problemă foarte serioasă, întrucât în Germania sau Marea Britanie existau reglementări farmaceutice privind controlul drogurilor periculoase. În schimb în State drogurile se puteau obţine în zone cu legi mai laxe, fără prescripţie. În plus, existau şi tot felul de alte medicamente care puteau conţine substante, astfel că se estimează că în jur de 250.000 de americani dezvoltaseră dependenţă de opiu, morfină sau cocaină. În cele din urmă se va emite un act federal, Pure Food and Drug Act, în 1906, care le va solicita producătorilor să descrie precis conţinutul medicamentelor, incluzând siropurile sau leacurile pentru boli cronice care mai conţineau droguri niciodată trecute pe etichete sau chiar negate. Produsele ori au scăzut în popularitate, ori au eliminat din compoziţie substanţele nocive, aşa cum s-a petrecut cu Coca Cola. Lansarea pe piaţă a aspirinei în 1899 ca substitut pentru opiu a îmbunătăţit şi ea situaţia.
In 1914, preşedeintele Woodrow Wilson a semnat Harrison Narcotic Act, care permitea reglementarea federală a tranzacţiilot farmaceutice cu derivate din opiu sau cocaină. Principalul imbold pentru legile naţionale privind drogurile a fost unul diplomatic. China, putere economică în ascensiune cu care America dorea relaţii favorabile, avea mari probleme cu opiul, ceea ce a condus la o campanie internaţională pentru a stopa fenomenul, culminând cu Convenţia Opiului de la Haga din 1912, care impunea semnatarilor să legifereze controlul asupra comerţului cu opiu.
Cei mai mulţi dependenţi de heroină se pare că erau în New York, dată fiind densitatea companiilor farmaceutice. În 1910 la spitalul Bellevue a fost internat primul pacient din cauza adicţiei. Până în 1915 numărul deja crescuse la 425, cei mai mulţi fiind membrii unor găşti de cartier, cu vârste între 17 şi 25 de ani, care au inhalat substanţa. Consumatorii de droguri depindeau după 1919 aproape complet de piaţa neagră, prescripţia de narcotice fiind scoasă în afara legii. Heroina intră în apanajul dealerilor, care profitau de efectele sale puternice şi de posibilitatea de a o mai şi modifica. Totodată, dependenţii au descoperit o euforie accentuată dacă îşi injectau substanţa cu seringi hipodermice.
În New York-ul anilor ’20, mulţi se întreţineau adunând deşeuri de metal din gropile industriale, atrăgându-şi denumirea de ‘junkies’. Autorităţile erau îngrijorate de comportamentele antisociale generate de consum, în 1922 având loc 260 de crime puse pe seama abuzului de substanţe. În 1924 Congresul a interzis porducerea domestică de heroină. Doi ani mai târziu, inspectorul S. Rakusin de la narcotice afirma că aceasta se răspândise mai mult ca niciodată. Crima organizată o obţinea de la producatorii legitimi din vest mai intâi, apoi din Turcia şi Bulgaria. Politicile restrictive ale Ligii Naţiunilor au împins însă afacerea în underground, excepţie făcând Japonia şi teritoriile ocupate de aceasta, unde firmele farmaceutice o produceau la scară mare pentru piaţele din China. După al doilea război mondial însă, drogul s-a mutat definitiv pe tărâmul crimei organizate.
Mai multe pe HistoryToday
