Exporturile de cereale și carne ale României comuniste în anul 1985

Există astăzi iluzia pentru mulți locuitori ai României că înainte de 1989 s-a trăit mai bine datorită ideilor tovarășului Nicolae Ceaușescu. Nici nu mai contează că dictatorul de la București a fost adus la putere cu ajutorul tancurilor sovietice. Masele repetă aceeași idee pe care o consideră corectă și venită din propria gândire.

Imaginea aurită a României socialiste poate să fie distrusă de imaginile cu existența cozilor la pâine, alimentul de bază al românilor, dar mulți spun astăzi că nu se putea realiza plata integrală a datoriei externe dacă n-ar fi fost și ceva sacrificii. A fost o împlinire măreață și fără precedent în istorie. Așa cred oamenii, dar nu știu că ideea a fost inspirată din politica regimului de la Beijing.

Foametea din România socialistă a fost provocată de exporturile masive de cereale și numai în anul 1985 au plecat peste granițe 841.700 t de cereale neprelucrate. Ar fi fost o cantitate suficientă pentru hrănirea cu pâine integrală a peste 4,2 milioane de locuitori pe un an de zile. Dacă s-ar fi practicat raționalizarea ca-n vreme de război, numărul celor aprovizionați la limita supraviețuirii ar fi fost și mai mare. A lua pâinea cea de toate zilele de la gura oamenilor poate să apară astăzi ca o poveste de groază și care n-a existat.

Carnea, un produs alimentar deosebit de dorit de locuitorii din spațiul românesc, putea să fie o ideală sursă de valută forte și autoritățile aveau grijă să trimită clienților străini cele mai bune părți ale animalelor sacrificate. Anuarul statistic comunist informează că au fost livrate partenerilor comerciali 265.700 t de carne și produse din carne. Se spunea pe vremuri că Salamul de Sibiu cel mai bun tot la Moscova și Leningrad era de găsit. Acestea erau datele oficiale, accesibile doar unui număr restrâns de funcționari, și se vede clar că penuria a fost provocată din ordine superioare de partid și de stat. Nici nu mai contează dacă au fost corecte sau nu, cantitățile vândute străinilor fiind suficiente pentru a produce un dezastru alimentar.

Agricultura României socialiste a primit puține fonduri în raport cu industria și munca forțată a elevilor începând cu cei de 10 ani era încurajată în mediul rural. Era muncă manuală pentru a se face economie de combustibil și se reușea strângerea unor cantități uriașe de produse alimentare, dar acestea nu mai ajungeau pe piețele locale. Regimul de la București considera agricultura drept furnizoare de mărfuri care se pot reface în fiecare an și atunci puteau să fie sacrificate necesitățile oamenilor pentru a se ține în viață industria. Conducerea de la București a dezvoltat un sistem economic artificial și apoi a trebuit să-l mențină cu orice preț pentru ca nu cumva întregul edificiu să se prăbușească. Înfometarea populației a fost o soluție care a părut liderului comunist potrivită, creșterea numărului de decedați nefiind o problemă. Piereau cei ce erau în vârstă și rămâneau cei buni de muncă. Era o politică plină de sadism, dar trebuie să se înțeleagă faptul că până-n decembrie 1989 nu contau viețile oamenilor și importantă era doar îndeplinirea principiilor conținute de ideologia politică impusă cu tancul din iunie 1940. Nicolae Ceaușescu a aplicat aceleași măsuri pe care Iosif Stalin le-a promovat după 1927 și s-a ajuns ca industrializarea să se facă prin sacrificarea oamenilor până la nivel de genocid prin înfometare în 1933, masacru denumit astăzi Holodomor.

_{Foto
sus: Vizita lui Nicolae Ceaușescu şi a Elenei Ceaușescu în comuna
Scornicești, județul Olt, în ianuarie 1978 (© „}_{Fototeca
online a comunismului românesc}_{”,
cota: 33/1978)}