
Emil Borisovici Valev, România comunistă și relațiile economice cu regimul prieten de la Belgrad
Patria socialistă se spune că a fost pusă în situația să riposteze deosebit de violent la planurile lui Emil Borisovici Valev privind distrugerea industriei românești și dezvoltarea relațiilor comerciale cu statele vecine. Ideea a ajuns până la nivel de manuale și profesorii predau tezele lansate prin 1964 drept adevăr științific pentru că așa spune programa școlară. S-a ajuns la ideea că așa a arătat eroismul conducerii de la București în anul de glorie al regimului impus de tancurile sovietice.
În realitate, Emil Borisovici Valev a venit cu teze corecte din punct de vedere economic și statistic, ceea ce confirmă și anuarele statistice ale regimului comunist de la București. Geograful sovietic de origine bulgară susține dezvoltarea economică prin colaborare și prin valorificarea regiunilor de graniță. ceea ce nu era un principiu greșit sau ostil la adresa României socialiste. Schimburile economice cu Iugoslavia erau deosebit de modeste în raport cu ceea ce se putea realiza și Belgradul cumpăra doar mărfuri în valoare de 47,4 milioane de lei valută în anul 1960. Chiar un stat imperialist precum Marea Britanie primea mărfuri în valoare de 89,5 milioane de lei valută. Ar fi fost mult mai ieftin să fie trimise peste graniță decât să fie transportate mii de kilometri.
Iugoslavia era definită drept stat prieten și se trecea la dezvoltarea uriașei hidrocentrale de la Porțile de Fier, dar cele două conduceri comuniste nu reușeau să realizeze un comerț care să aducă beneficii importante fabricilor și statelor definite drept cele mai avansate din punct de vedere politic. Valev lăuda proiectul hidrotehnic și considera că este o realizare demnă de urmat și de dezvoltat pe întregul sector al Dunării de Jos, teritoriu cu un potențial economic uriaș și puțin valorificat.
Dacă aproape toți istoricii și specialiștii au criticat ideile lui Valev, acum este foarte greu să fie eliminată din cărți și manuale teza despre eroismul conducerii de la București, cea care venise la putere cu ajutorul tancurilor sovietice și apoi devenise iubitoare de popor. Se poate spune că numai exemplul referitor la comerțul din 1960 cu Iugoslavia nu este suficient pentru a demonstra că geograful sovietic n-a scris ceva de rău la adresa României socialiste. Problema a persistat și în anii următori, chiar dacă schimburile comerciale s-au mai dezmorțit. Au fost trimise spre Belgrad bunuri în valoare de 98,6 milioane de lei valută în 1965, dar deosebit de puțin în raport cu potențialul economic și cu cererea din ambele state socialiste. Nu se putea ridica o economie sănătoasă prin planificare după principii politice. Nici cu Bulgaria vecină nu erau dezvoltate relații economice pe baze sănătoase.
Emil Borisovici Valev a scris pentru dezvoltarea economică a României populare și a rămas în istorie cu o imagine negativă, de dușman al patriei socialiste. Lozinca vândută de Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost bine realizată și mulți sunt cei ce consideră că după 1960 a început să se ducă la București o politică de opunere față de planurile Kremlinului.
Geograful E. B. Valev a fost un om de știință care a rămas la catedră până la sfârșitul carierei și nu s-a implicat în lupta politică pentru ascensiunea la putere de la Moscova. Ar fi avut mari șanse de afirmare din moment ce participase la războiul mondial și era de origine bulgară, ceea ce ar fi asigurat o colaborare fructuoasă cu statul din Balcani.
Foto sus: Iosip Broz Tito și Nicolae Ceaușescu inaugurează lucrările la hidrocentrala Porțile de Fier II, la 3 decembrie 1977 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 213/1977)
Mai multe pentru tine...

















