Care au fost obiectivele inițiale ale Operațiunii Uranus?

Din punct de vedere strategic, Operațiunea Uranus urmărea inițial obiective destul de ambițioase, spune istoricul rus Alexei Isaev.

În cadrul unei întâlniri desfășurate în comandamentul Armatei a 5-a Tancuri pe 3 noiembrie 1942, Jukov a formulat misiunile generale ale operațiunii pentru comandanți:

1. Forțarea scoaterii românilor din război prin distrugerea completă a armatei române;

2. Schimbarea decisivă a cursului războiului în favoarea noastră;

3. Încercuirea și distrugerea grupării de forțe de la Stalingrad.

Mai târziu, pe când se descria Bătălia de la Stalingrad, nu s-a mai menționat misiunea de scoatere a României din război. Cu toate acestea, această misiune a fost stabilită înainte de declanșarea operațiunii, subliniază Isaev.

După cum se știe, Fronturile de Sud-Vest (general-colonel N.F. Vatutin) și Stalingrad (general-colonel A.I. Eremenko), care ocupau poziții pe flancurile grupării de forțe germane de la Stalingrad, urmau să joace un rol central în cadrul Operațiunii Uranus. Planul Operațiunii „Uranus” presupunea străpungerea apărării forțelor române, dispuse pe ambele flancuri ale Armatei 6 germane, pe fronturi foarte înguste, și apoi o înaintare rapidă ale ambelor brațe ale învăluirii în adâncimea dispozitivului german, în direcția generală Kalaci pe Don, completează Degtev.

La rândul său, Frontul Don (general-locotenent K.K. Rokossovski) avea misiunea de fixare a grupării inamice încercuite și de executare a unor atacuri în aripa dreaptă cu obiective limitate.

Armatele a 21-a și a 5-a Tancuri din cadrul Frontului de Sud-Vest urmau să străpungă defensiva Armatei a 3-a române și să dezvolte ofensiva cu corpurile mobile către sud-est, în scopul atingerii Donului în sectorul Nijne Cirskaia-Bolșenabatovschi.

Conform istoricului rus Degtev, pentru comandamentul Frontului de Sud-Vest aflat sub comanda generalului-colonel Nikolai Vatutin, misiunea era formulată după cum urmează:

„1. Distrugerea forțelor principale ale Armatei a 4-a române (în zonă se aflau unitățile Armatei a 3-a române – n.a.), care se apărau în regiunea Râbnîi-Kletskaia;

2. La sfârșitul celei de-a treia zi a ofensivei, se vor tăia liniile de comunicații ale grupării de forțe inamice de la Stalingrad pentru care, până la sfârșitul celei de-a doua zile, deplasați unitățile mobile pe cursurile inferioare ale Fluviului Cir și ale Fluviului Don; cucerirea trecerilor și stabilirea de capete de pod pe malul stâng al Donului în sectorul Nijne Cirskaia-Kalaci. Realizarea joncțiunii cu trupele Frontului Stalingrad și încercuirea grupării inamice de la Stalingrad;

3. În cooperare cu trupele Fronturilor Stalingrad și Don, nimicirea grupării inamice de trupe de la Stalingrad”.

Adâncimea operațională a ofensivei a fost planificată la 120 km, cu un ritm mediu de înaintare de 40 km/zi. Ținând cont de lungimea frontului de 245 km, gruparea de atac a fost concentrată de-a lungul unui sector de pe flancul stâng al dispozitivului propriu care măsura 87 km.

În momentul declanșării contraofensivei, frontul număra 23 de divizii de pușcași, trei corpuri de tancuri, unul mecanizat și două de cavalerie, trei regimente de tancuri, o brigadă motorizată și una de tancuri, precum și 39 de regimente de artilerie, șapte de aruncătoare, șapte de artilerie reactivă din cadrul Rezervei Comandamentului Suprem. Trei divizii de pușcași din subordinea Armatei 63 sovietice (ulterior Armata 1 de Gardă) urmau să lanseze un atac de sprijin în scopul susținerii asaltului Armatei 5 Tancuri.

Conform versiunii avansate de Dmitri Degtev, „brațul” drept al contraofensivei, compus din Armatele 21 și 5 Tancuri, cuprindea 12 divizii de pușcași, șase divizii de cavalerie, 10 brigăzi de tancuri, trei brigăzi de infanterie motorizată și alte unități independente. Acestea numărau 179.500 de militari, 1.683 de tunuri, 2.764 aruncătoare de bombe, 280 de tunuri AA și 576 de tancuri.

În ciuda efectivelor numeroase, această grupare nu poate fi considerată drept puternică, deoarece jumătate din diviziile de infanterie au fost constituite în toamna anului 1942 și nu aveau experiență de luptă.

Din cele 378 de tancuri care se aflau în organica Armatei a 5-a Blindate, comandată de generalul Romanenko, doar 70 erau tancuri grele KV și 153 tancuri T-34. Restul vehiculelor blindate erau modele ușoare T-60 și T-70, de o valoare combativă discutabilă, notează Degtev.

Înainte de noiembrie 1942, întrebuințarea în luptă a armatelor de tancuri nu a fost considerată pozitivă. Prima utilizare în luptă a unei armate de tancuri s-a petrecut lângă Voronej (când Armata a 5-a Tancuri era comandată de A.I. Liziukov) și s-a dovedit un eșec imens.

După eșecul contraatacurilor de lângă Voronej, Armata a 5-a Tancuri a încetat să mai existe, însă a renăscut înainte de Uranus, având comanda asigurată de Romanenko. Până pe 6 noiembrie, după un marș de 120 km, unitățile armatei s-au concentrat de-a lungul malului de nord al Donului.

După sosirea în regiune, Armata a 5-a Tancuri a primit o parte a sectorului Armatei 21, împreună cu unitățile care se aflau în sector: Diviziile 124, 203 și 14 Pușcași de Gardă. Ulterior, Divizia 203 Pușcași a fost transferată la Armata 63 (ulterior, redenumită Armata 1 de Gardă).

În final, la declanșarea Operațiunii Uranus, armata comandată de Romanenko cuprindea șase divizii de pușcași: 119/cu 9.574 de militari, 159/3.494 și 346/8.234, precum și 14/7.779, 47/7.540 și 50/5.173 (toate de Gardă).

Ținând cont că armata primise un front de atac de 32 km, diviziile care constituiau efortul principal (47, 50 de Gardă și 119) au primit un front de atac 4-6 km, în timp ce diviziile care fixau inamicul aveau 8 km (14 de Gardă) și 7 km (346).

În cadrul Armatei a 5-a Tancuri, diviziile de pușcași au primit în sprijin direct Brigada 8 Tancuri de Gardă (18 KV, patru T-34, un T-70 și 27 T-60) și Batalioanele 510 și 511 Tancuri echipate cu aruncătoare de flăcări, plus zece T-34 echipate cu dragoare de mine.

Descoperă radiografia Bătăliei de la Stalingrad, o luptă crucială istoria celui de-al Doilea Război Mondial, în numărul 53 al revistei „Historia Special” (revista:special/53), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 22 decembrie 2025 – 21 martie 2026, și în format digital pe paydemic.com.