Cum s-a implicat România în Războiul din Vietnam
Studii si volume aparute in ultimii ani indeosebi, demonstreaza pe temeiul informatiei de arhiva, individualitatea acestei politici externe. Ca, de exemplu, pozitia neutra in conflictul chino-sovietic;stabilirea relatiilor diplomatice cu Republica Federala a Germaniei (fara a avea aprobarea prealabila a Moscovei!);mentinerea relatiilor cu Israelul dupa razboiul de 7 ani (1967);neparticiparea la invadarea Cehoslovaciei de catre trupe ale Pactului de la Varsovia (1968);o suma de actiuni si initiative in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite.
Daca arhivele-acum disponibile in mai mare masura-ingaduie cercetarea acestei politici externe, in schimb suntem prea putin informati asupra felului cum factorii de decizie ai Partidului Comunist Roman au gandit si cum au actionat persoanele direct implicate in formularea si luarea unor atari hotarari. De aceea lucrarile memorialistice ale personalitatilor de prim rang din ierarhia P.C.R., au o insemnatate deosebita.
Memoria martorilor
Dispunem de relativ putine asemenea memorii care sa ne explice-la nivelul factorilor de decizie, al conducerii P.C.R.-ratiunile unor hotarari, a unor initiative, precum si reactiile partenerilor din alte cancelarii.
Domnul Paul Niculescu-Mizil se numara printre exceptii. Domnia Sa ne-a dat, pana in prezent, doua volume de memorii-al treilea este in curs de tiparire, plus o analiza a Consfatuirii partidelor comuniste si muncitoresti de la Moscova, din 1969.
Volumul de fata ne dezvaluie actiunile Romaniei in conflictul din Vietnam sau, in formularea autorului, "Romania si razboiul americano-vietnamez" (Editura Roza Vanturilor, Bucuresti, 2008, 331 p.+XIII planse foto). Ca membru al Secretariatului C.C. al P.C.R. si al Comitetului Politic Executiv (incepand din 1965 si in continuare), Paul Niculescu-Mizil a avut o participare directa in desfasurarea relatiilor Romaniei cu Republica Democrata Vietnam in 1966-1969.
Implicarea in negocierile din Vietnam
Atunci, autorul era participant direct la scrierea istoriei, astazi el este cronicarul ei.De ce o atare implicare a conducerii R.S.R. in conflictul din Vietnam?"Declaratia de independenta" data publicitatii in aprilie 1964, trebuia urmata de actiuni si pe plan diplomatic pentru a dobandi credibilitate. Conflictul dintre Statele Unite ale Americii si R.D. Vietnam angrena, pe plan politic, dar si cu ajutor material, Republica Populara Chineza si U.R.S.S. Relatiile intre cele doua mari state socialiste erau, atunci, relativ tensionate. intre China si S.U.A. nu exista niciun fel de comunicare, iar reprezentantii nord-vietnamezi puneau ca preconditie pentru tratative, incetarea interventiei armate americane. Ce ar fi insemnat o implicare a Romaniei, ca punte de legatura intre participantii aflati in pozitii divergente sau direct ostile? in caz de reusita implicarea ar fi adus, evident, o consolidare a pozitiei tarii in ansamblul relatiilor internationale, o manifestare clara a autonomiei ei afirmata limpede in Declaratia din aprilie 1964. O asemenea actiune-ca punte de legatura-slujea interesul national al Romaniei.
*
O delegatie romana la nivel inalt-Emil Bodnaras, Paul Niculescu-Mizil, Ion Ionita, Vasile Ghiga-a fost la Hanoi, in mai 1966, unde s-a intalnit cu "aproape intreaga conducere vietnameza, inclusiv Ho si Min (p. 33). La intoarcere, delegatia s-a oprit la Beijing, unde au avut loc convorbiri cu premierul Ciu En Lai.
La a doua vizita la Hanoi - confidentiala insa -, delegatia romana a fost alcatuita numai din Ion Gheorghe Maurer si Paul Niculescu-Mizil (octombrie 1966). La intoarcere, din nou oprire la Beijing dar si la Moscova.
Actiunea Romaniei viza, in final, sa aduca partile aflate in conflict, R.D. Vietnam si S.U.A., la masa tratativelor, iar ca obiectiv mai indepartat, relatii normale, directe intre R.P. Chineza si S.U.A.
In acest cadru, s-au inscris si convorbirile de maxima pondere intre presedintele Lindon Johnson si Secretarul de Stat Dean Rusk de o parte, cu Ion Gheorghe Maurer, Corneliu Manescu, Mircea Malita, de alta parte, la Washington D.C. (iunie 1967).
Convorbiri la Beijing
Tot in acest cadru se inscriu si convorbirile, tot la nivel inalt, la Beijing intre partea romana - Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnaras, Paul Niculescu-Mizil, Virgil Trofin si oficialii chinezi - condusi de Ciu En Lai (4-7 iulie 1967).
A treia vizita la Hanoi are loc la 28-30 septembrie 1967 (Ion Gheorghe Maurer, Paul Niculescu-Mizil, Virgil Trofin).
Repetatele intalniri au dat rezultate. in 1968 partea americana anunta incetarea bombardamentelor, iar Hanoi-ul decide sa numeasca un reprezentant pentru inceperea unor discutii cu Washington-ul.
O a patra vizita la care a participat din nou Paul Niculescu-Mizil a avut loc in septembrie 1969, la incetarea din viata a presedintelui Ho si Min.
*
Desigur, pozitia de principiu si actiunile diplomatice ale conducerii P.C.R. in conflictul americano-vietnamez au fost determinate de apartenenta Romaniei la sistemul socialist, de raporturile din interiorul blocului socialist (indeosebi tensiunile sovieto-chineze), de balanta globala de forte si de alti factori.
Din volumul datorat lui Paul Niculescu-Mizil reiese, in mod deosebit individualitatea si realitatea politica externa a Romaniei in anii '60 si '70 ai secolului trecut, care a stiut sa se afirme cu certe rezultate, in complicata desfasurare a relatiilor internationale. Obiectivul prioritar al acestei politici externe era de a mentine statutul tarii care iesise din aria dominatiei directe a Moscovei si isi asigurase un spatiu de manevra pentru apararea si promovarea intereselor proprii.
Aceste interese impuneau prioritar, posibilitatea de dialog, de comunicare directa cu Beijing, Moscova si Hanoi de o parte, cu Washington pe de alta parte. Dialog care a demonstrat capacitatea si flexibilitatea politicii externe a Romaniei, in anii amintiti.
In conditiile de astazi volumul "Romania si razboiul americano-vietnamez"-datorat lui Paul Niculescu-Mizil-arata cat de daunatoare este proiectarea unor clisee asupra trecutului recent, cat de nocive sunt etichetarile globale, formulate in ultimii ani. Asemenea etichetari-o alta forma de spalare a creierelor-nu contribuie de fel la cunoasterea istoriei reale a acestei tari, cu atat mai putin la formarea spiritului critic si cetatenesc al unei noi generatii.
