Cum dormeau strămoșii noștri?
Omul s-a străduit încă din timpuri de demult să-și îmbunătățească condițiile somnului. Încă din neolitic omul se străduia să aibă un somn bun și de aceea încerca să facă schimbări prin care să diminueze cauzele unui somn tulburat. De-a lungul mileniilor, oamenii au considerat ca fiind foarte important pentru somn patul și de aceea, acesta a suferit numeroase adaptări. Din păcate cauzele tulburărilor de somn nu au fost elucidate la vremea aceea. Uneori este greu de stabilit cauza reală a insomniei chiar și în ziua de azi, când medicina a evoluat atât de mult.
În Antichitate oamenii dormeau pe piei de animale moarte puse pe o grămadă de frunze și crengi de copaci ce reprezentau un fel de pat. În acele vremuri patul putea fi și un postament din piatră pe care oamenii dormeau pentru a se feri de animale, viermi și insecte periculoase. În epoca de piatră oamenii dormeau direct pe pământ, pe iarbă, sau pe piei de animale. Mai târziu, sumerienii foloseau camere speciale în care dormeau pentru a se feri de animalele sălbatice. Cu siguranță somnul lor nu era unul confortabil.
Despre egipteni se spune că dormeau pe frunze de palmier pe care le puneau într-un anumit colț al casei. Săpăturile arheologice au arătat faptul că locuitorii Egiptului și ai Babilonului Antic aveau paturi în locuințele lor. Egiptenii dormeau pe perne din piatră sau lemn, care aveau forme speciale. Casele lor nu aveau mult mobilier și nici multe bunuri. Aveau scaune mici, mese pe care le foloseau rar, în general stăteau pe jos.
Egiptenii săraci dormeau pe saltele umplute cu paie sau cu lână, pe paturi din pietre sau scânduri. Doar egiptenii bogați aveau paturi realizate din lemn pe care așezau benzi din piele și din anumite materiale asemănătoare cu stofele groase. Unii dintre ei aveau chiar un fel de canapele de dormit de lux, care erau decorate cu fildeș.
În Roma Antică apare lectusul, acel pat al romanilor, destul de confortabil pentru acea vreme, ce era prevăzut cu trei saltele umplute cu lână ce se puneau în unghi aproximativ drept unele peste altele. În plus, romanii foloseau piei de animale și perne moi pentru ca patul să fie bun pentru somn, iar pe acea vreme nu existau tapițerii prevăzute la obiectele de mobilier. Deasupra lectusului se agăța o țesătură subțire și transparentă care îi proteja de insecte pe proprietari. Un astfel de pat se asemăna puțin cu șezlongul care a devenit foarte apreciat odata cu anii 1800, astfel că în epoca victoriană, șezlongul reprezenta o importantă piesă de mobilier.
Indienii din America de Sud dormeau în hamac. Se spune că ei ar fi inventat acest obiect comod în care se poate dormi sub cerul liber. Indienii îl realizau din frânghii și îi aplicau o substanță ce acționa ca un strat protector care alunga insectele. Hamacul îi proteja și de alte pericole care erau în junglă, de șerpi și alți prădători. Ulterior europenii au început să producă și ei hamace, preluâd si adaptându-le pentru a fi ușor de folosit, mai ales că erau practice, confortabile și relaxante. Datorită confortului sporit, hamacul este folosit și astăzi în întreaga lume.
Baldachinul a apărut în Europa evului mediu. Acesta era folosit de cei bogați, în dormitoarele burghezilor. Era un fel de acoperământ decorativ din stofe scumpe care se instala deasupra patului. Însă baldachinul a fost folosit prima dată în Orient. Rolul său era să-i protejeze pe oameni de insecte și șobolani. Oamenii simpli însă, dormeau pe paturi din lemn sau piatră, ori direct pe podea, pe saltele, covoare sau piei de animale. Saltelele erau umplute cu lână sau cu pene și păr.
În secolul al XII-lea au apărut paturile și canapelele din lemn, care erau folosite de cei bogați. Acestea erau decorate cu sculpturi, aveau perne și saltele, iar în plus erau acoperite cu mătase. Abia în secolul al XVII-lea apar paturile de mărimi impresionante, decorate somptuos și deopotrivă foarte confortabile, acoperite în principal de cuverturi decorative din țesături de brocart sau din țesături de bumbac. În prezent se folosesc diverse cuverturi de pat clasice, din bumbac sau materiale sintetice, matlasate sau nu, de obicei în set cu fețe de pernă, rolul lor acum fiind unul mai mult pur decorativ.
De-a lungul secolelor, în Franța, au apărut diverse modele de paturi. De exemplu membrii familiilor regale, din anumite țări ale Europei sec. al XV-lea, preferau ca patul să fie cât mai mare, iar deasupra să fie câte un baldachin impresionant. Cele mai elegante și somtuoase se pare ca s-au remarcat a fi paturile regilor Franței.
În perioada Renașterii era la modă patul cu baldachin care cu cât era mare, era considerat mai confortabil. Aristocrația iubea baldachinul și îl considera foarte important pentru odihnă. Acesta era adesea realizat din materiale scumpe, aduse uneori din alte țări în principal orientale. Baldachinul servea și pentru izolarea termică. Cu cât era mai mare, cu atât ținea mai cald.
Și în ziua de azi unii oamenii preferă paturile cu baldachin, în stil retro, rustic sau modern, dar și așternuturile și cuverturile de lux pentru pat, pentru a le completa aspectul. În zilele noastre paturile se găsesc pe diverse modele – pentru a se integra perfect în decorul unui dormitor rustic sau minimalist modern, sau chiar pentru a se adapta unui spatiu mic – existând paturi extensibile sau pliabile.
