Cronicar prin memoriile Marelui Război: Poveşti ruseşti
Serialul nostru se continuă astăzi cu poveştile călătoriilor din Marele Război, aducând în prim plan Rusia şi o scurtă istorie a călătoriilor a doi ruşi – unul, membru al aristocraţiei ruse şi apropiat al familiei imperiale ruse, iar celălalt un simplu soldat. Înainte de a începe prezentarea istoriilor celor două personaje ale cronicii noastre, credem că ar fi necesar să punctăm câteva chestiuni legate de Rusia Primului Război Mondial.
La o primă vedere, în spaţiul rus contemporan, perspectiva societăţii şi mediului academic asupra Marelui Război pare a fi dominată de o anume reţinere faţă de acest eveniment. Un istoric american ne oferă o posibilă explicaţie-Karen Petrone, autoare a unei excelente lucrări apărută în 2011 şi intitulată The Great War in Russian Memory (Marele Război în Memoria rusă). Karen Petrone consideră că, în istoriografia rusă, dar şi în cea occidentală, revoluţia rusă este mai importantă decât participarea imperiului rus la Marele Război. În plus, spune Petrone, există şi o puternică moştenire a istoriografiei sovietice care a blamat imperialismul francez care a obligat Imperiul rus să înceapă o ofensivă împotriva germanilor, folosind ţăranii ruşi drept carne de tun în beneficiul capitaliştilor francezi. Propaganda imperială rusă, în viziunea aceleiaşi istoriografii, a folosit imaginarul religios domestic sau importat în mobilizarea populaţiei pentru efortul de război, transmiţând mesajul clar că Dumnezeu e de partea Rusiei şi aliaţilor săi, iar milioane de soldaţi ruşi au găsit inspiraţie în această idee. În contrapondere, atât istoria oficială, cat şi şi propaganda sovietică a anilor ’20-’30 au folosit aceste elemente pentru a critica religia care a încurajat soldaţii să piară pe front. Ca răspuns la faptul că în Occident s-a făcut mare caz de entuziasmul şi înrolarea voluntară în armată a populaţiei, în spaţiul sovietic a fost încurajată şi popularizată memorialistica unor autori care prezentau varianta pacifistă asupra războiului, iar cinematografia s-a raliat şi ea acestui comandament.
În acelaşi timp, au existat recuperări şi folosiri în interesul puterii sovietice a unor elemente din Primul Război Mondial, relevantă în acest sens fiind notorietatea generalului Brusilov, autorul unei remarcabile ofensive în 1916 şi unul dintre cei mai populari generali ruşi în lumea vestică în vremea războiului. Capitalul său de imagine a fost intens utilizat de noua putere, iar pe 18 martie 1926, când a murit, i s-au organizat funeralii naţionale. Interesant este faptul că a fost o ceremonie hibridă, întrucât a fost înmormântat ca un general ţarist cu ordinul Sfântul Gheorghe pe piept şi slujbă religioasă. Moartea sa a fost folosită pentru a legitima armata roşie, drept continuatoare a victoriilor şi spiritului său. Mesajul public era:dormi în pace, strălucit general. Sabia ta victorioasă, acoperită cu lauri, este acum în mâini sigure.
Despre Rusia şi impactul războiului asupra sa vom mai vorbi. Evenimentele din Rusia anilor 1914-1918, revoluţia rusă şi amprenta asupra istoriei lumii au fost covârşitoare şi cu siguranţă problematica rusă a Marelui Război va mai face să curgă multă cerneală. În ceea ce priveşte relaţiile româno-ruse din vremea Marelui Război, lucrările recente ale unor istorici occidentali au remarcat faptul că Rusia, aliatul nostru, şi-a urmărit interesele de mare imperiu. O Românie victorioasă în război, o Românie puternică, cu un cuvânt de spus în relaţiile internaţionale şi în plan regional, nu era de dorit. De aceea, deşi prezenţi în spaţiul românesc, implicarea ruşilor pe linia frontului a fost una minimală, în campania din 1916.
Literatura memorialistică românească abundă de descrieri ale armatei imperiale care nu se angajează în lupte, iar la solicitările românilor li se răspunde mai tot timpul:este vreme de război, aveţi răbdare. Imaginea aliatului rus este pusă sub semnul contrastului dintre durerea şi suferinţa cruntă, materială, a românilor şi opulenţa armatei ruse, abundenţa trenurilor sanitare, a proviziilor şi uriaşelor rezerve disponibile pentru aceasta. Ofiţerii ruşi sunt prezentaţi, mai mereu, ca fiind ocupaţi cu ospeţe pantagruelice, terminate de fiecare dată prin salve de tun trase într-un duşman imaginar, ori în onoarea ţarului sau a petrecăreţilor. Şi mai e ceva, aliatul nostru ne priveşte întotdeauna de sus, cu superioritate…
Anterior, am vorbit despre faptul că vom prezenta o călătorie a unui rus în România Marelui Război, personajul despre care vom vorbi astăzi este Alexander Mossolov, ale cărui memorii (am folosit ediţia din limba română, apărută în 1997, la editura Silex sub îngrijirea lui Marin C. Stănescu) au stat la baza descrierii călătoriei sale prin spaţiul rusesc şi românesc. Personaj influent al aristocraţiei ruse, Alexander Mossolov a fost numit timp de 10 luni ca ministru plenipotenţiar şi trimis extraordinar al Rusiei în România. Contactul său cu România era unul mai vechi, în 1877, în vremea războiul ruso-turc, s-a îmbolnăvit în Bulgaria şi a fost transportat la Bucureşti, unde în perioada convalescenţei a cunoscut-o pe soţia domnitorului (pe atunci) Carol I, Elisabeta, iar ulterior a mai călătorit de câteva ori în România. Ultima vizită, în 1914, a fost când ţarul s-a întâlnit cu familia regală română la Constanţa. Aşadar, România nu era o necunoscută pentru Mossolov, ba din contră, era o ţară care a jucat un rol important în destinul său. El şi-a început misiunea la Iaşi, în decembrie 1916, sosind cu un luxos tren imperial, tocmai pentru a sublinia înaltul său statut, dar şi prestigiul ţării pe care o reprezenta. Memoriile sale relatează întâlnirile şi conversaţiile cu Ion Brătianu, Regina Maria şi Regele Ferdinand, dar conţin şi descrieri ale spaţiului românesc în vremea Marelui Război.
Imaginea dezolantă a armatei române aflată în drum spre zonele de refacere, transporturile feroviare blocate de retragerea haotică a întregului materialului rulant al CFR, sunt doar câteva dintre elementele descriptive ale primelor sale impresii din decembrie 1916. Toate aceste imagini, ale unui tablou al dezastrului românesc, îl fac să privească plin de neîncredere viitorul statului român. Este aproape sigur că nici armata română şi nici cea rusă nu vor putea să apere teritoriul românesc în anul următor. De aceea, ridică problema aurului românesc care risca să fie capturat de germani şi propune ca acesta să fie transportat la Moscova, purtând în acest sens discuţii cu Ion. I.C. Brătianu, Alecu Constantinescu, ministrul de Finanţe şi Regina Maria. Aşa cum ştim, aurul a plecat! Îl aşteptăm şi astăzi să se întoarcă… Memoriile lui Mossolov consemnează evenimentele anului 1917, abdicarea ţarului, revoluţia din spaţiul rus şi haosul instalat în rândurile armatei ruse, colaborarea excelentă şi simpatia specială dintre el şi liderii români. În notele sale, consemnează inclusiv sosirea în România a unuia dintre asasinii lui Rasputin, prinţul Iosupof, care vine cu un tren sanitar la Iaşi tocmai pentru a fi mai departe de tensiunile din Rusia. Degringolada din armata rusă şi izbucnirea revoluţiei bolşevice determină, în octombrie 1917, încetarea misiunii sale. Este nevoit să plece în Rusia aflată în plină revoluţie bolşevică. Sugestivă şi şocantă pentru el este atmosfera din gara Petrogradului:
„La gară am găsit o adevărată domnie a ţărănimii şi soldăţimii. Peroanele, sălile de aşteptare erau invadate de soldaţi dezertori şi de ţărani şi nu mai erau nici hamali, nici trăsuri…’’
