Costumele pentru sporturile de iarnă, ţesute de vârtejul anotimpului alb

Originea costumelor de sport este legată, fără doar şi poate, de apariţia sporturilor de iarnă. Acestea au fost, iniţial, ca multe alte confruntări sportive, o parafrază a celor mai importante activităţi militare sau cinegetice din viaţa omului preistoric. Sporturile de iarnă au apărut pe listele competiţionale abia în secolul al XIX-lea, iar generalizarea şi transformarea lor în activităţi relaxante, specifice anotimpului rece, s-au produs treptat. Totuşi, nu oricine îşi putea permite o vacanţă la schi, astfel că, multă vreme, hainele purtate pe pârtie au fost o emblemă a statusului social. În mare măsură, aşa au şi rămas.

Există dovezi că oamenii foloseau încă din timpuri imemoriale scoarţă de copaci pentru a putea călca zăpada fără să se scufunde în ea. Una dintre primele dovezi ale existenţei schiului este un desen în piatră, vechi de aproximativ 5.000 de ani, descoperit în Norvegia şi care înfăţişează un om pe schiuri şi ţinând în mână un băţ. Se crede că cele mai vechi schiuri erau confecţionate din oase mari de animale, legate de ghete cu ajutorul unor nojiţe de piele. Mai aproape în timp, avem dovada existenţei acestor sporturi în picturile maeştrilor olandezi, ceeea ce demonstrează că patinajul, schiatul sau săniuşul erau jocuri de agrement la mare preţ printre târgoveţii, pescarii şi ţăranii celor mai liberale teritorii din nordul european, Ţările de Jos.

Lungul drum parcurs de costumul de schi pe pârtie

Ca sport, schiul a apărut, spun istoricii, cam pe la 1800, în nordul Europei, şi a devenit foarte popular abia prin 1920. Cert este că până în 1910 femeile care ajungeau pe pârtie purtau fuste lungi şi grele din lână, pe dedesubtul cărora se aflau nelipsiţii pantaloni. Din 1920 însă, atunci când schiul a ajuns pe lista probelor olimpice, vestimentaţia sportivilor devine totodată practică şi unisex. Revista „Vogue” este cea care, în 1924, publică o reprezentare a unui costum de schi, în care pantalonii, pe deasupra cărora se poartă jambierele, acoperă carâmbul ghetelor, iar partea de sus a corpului este protejată de o jachetă. Este o îmbrăcăminte care mai îmbină încă noţiunea de confort cu cea de performanţă, după cum şi patinatorii purtau încă rochii sau haine prea puţin diferite de cele pe care le purtau în sălile de bal. După o perioadă în care hainele sportive s-au deosebit prea puţin de cele „de stradă”, creatorii costumelor şi accesoriilor sporturilor de iarnă se vor concentra mai mult pe aerodinamică, pe termoizolarea costumelor, pe atenţia dată accesoriilor (mănuşi, căşti de protecţie, genunchiere, ochelari), pe economia de mijloace şi pe anduranţa materialelor folosite.

Foto:Moda anului 1910 în materie de costume pentru diferite sporturi de iarnă

Pe la 1930 apar manşetele din fibre elastice combinate cu bumbac şi mătase, care au rolul de a strânge mânecile bluzei şi cracii pantalonilor în aşa fel încât căldura corporală să nu se piardă. Până în acest moment, majoritatea costumelor erau confecţionate din lână combinată cu flanel de bumbac.

În 1940, costumele de schi devin mai strâmte, sunt făcute din gabardină, iar pantalonii se închid cu fermoare la baza piciorului, fapt care permite o mai mare lejeritate în execuţia mişcărilor pe pârtie. Costumul era în două culori, compus din jachetă cu două feţe, în contrast cu nuanţa pantalonilor. Combinaţiile de culori cele mai frecvente erau maro-închis, gri cu albastru, accentuate cu galben strălucitor, portocaliu sau roşu pentru pantaloni.

Austriecii au adus schiul în Statele Unite ale Americii

Schiul a devenit popular în SUA între 1930 şi 1940, odată cu emigrarea austriecilor ca urmare a invaziei naziste. Baronul von Trapp – a cărui istorie muzicală a făcut carieră prin opereta (compusă în 1959) şi, mai ales, prin filmul „Sunetul muzicii”(1965)–este un personaj real. După Anschluss (anexarea Austriei de către Germania nazistă, în 1938), el şi familia sa au trecut munţii în Italia, au ajuns apoi la Londra, pentru ca, într-un final, să se stabilească în Vermont, în 1942, unde baronul a pus bazele unei asociaţii muzicale, la Stowe. Familia a adus în bagaje nu doar ştiinţa muzicii, dar şi costumele şi echipamentul de schi;multe dintre staţiunile de schi din America au luat fiinţă în acest fel.

După război, schiul a continuat să se dezvolte. În 1949, creatorul austriac de costume de schi, Claus Obermeyer, a introdus hanoracul căptuşit pentru o stratificare mai bună a păturilor de aer. Lâna nu a mai fost o necesitate din moment ce exteriorul costumului putea fi confecţionat din nylon. În această perioadă culoarea devine foarte importantă, unul dintre designerii epocii fiind Emilio Pucci. El şi-a început cariera lucrând costume de pârtie pentru brandul White Stag, care producea accesorii şi îmbrăcăminte pentru schiul feminin.O altă invenţie importantă a fost cea legată de bridele cu care se prind marginile pantalonilor. În 1970, piesele costumului de schi sunt adoptate de moda străzii, respectiv hanoracul de nylon şi pantalonii cu fermoar.

Primele patine, confecţionate din oase de animal

Începuturile patinajului sunt foarte îndepărtate. Se ştie că oamenii au încercat să-şi confecţioneze, pentru o mai uşoară deplasare pe suprafeţele îngheţate, patine ascuţite, din oase de animale. Astfel de obiecte au fost găsite pe fundul unui lac din Elveţia şi datează de aproximativ 3.000 de ani. Descoperiri similare au avut însă loc în Rusia, Scandinavia, Germania şi Marea Britanie. Istoricii susţin totuşi că patinajul s-ar fi născut în Olanda, de unde s-a răspândit în spaţiul anglo-saxon.

Foto:Sonja Henie, cea mai cunoscută patinatoare a tuturor timpurilor

Prima menţiune a patinajului datează din 1191 şi aparţine lui William Fitzstephen, călugăr din Canterbury. Călugărul face referire la beţele care-l ajutau să se deplaseze întrucât patinele nu erau suficient de ascuţite pentru a aluneca şi nici el atât de priceput. Patinele din oţel au fost inventate de nemţi în secolul al XIV-lea. Patinajul era foarte popular în Olanda, după cum arată şi picturile vechilor maeştri. În celelalte ţări europene patinajul era însă doar una dintre distracţiile establishmentului. Prima asociaţie de patinaj se pare că s-a înfiinţat în Edinburgh în 1742, iar prima carte care te învăţa să patinezi apare în 1772 şi poartă semnătura britanicului Robert Jones. Cartea se adresa doar bărbaţilor, întrucât, până în secolul al XVIII-lea, nu era adecvat ca o femeie să patineze. Întemeietorul patinajului modern e considerat americanul Jackson Haines, care a încorporat figuri de balet în acest sport şi a deschis o şcoală la Viena, unde, în 1892, a luat fiinţă asociaţia internaţională de patinaj.

Cea mai cunoscută patinatoare din perioada Primului Război Mondial a fost tripla campioană olimpică (1928, 1932 şi 1936), campioană mondială (1927-1936) şi europeană, norvegiana Sonja Henie, totodată şi vedetă de Hollywood. Tot Henie a fost cea care a revoluţionat costumul de concurs;dacă până la ea fustele erau lungi şi incomode,  norvegiana le-a scurtat, adăugând practicării acestui sport un plus de eleganţă şi de tehnică în execuţie. A fost, poate, şi o cerinţă a Hollywoodului, care, adaptând la patinajul artistic subiectele comediilor spumoase, bazate pe replici acide şi pe caracterul extraordinar al personajelor, punea accentul pe glamourşi eleganţă, iar în costumele obişnuite pe atunci nici nu putea fi vorba de aşa ceva. De la Sonja Henie, patinajul nu a fost identificat doar cu graţia, frumuseţea şi acrobaţiei coregrafiei, ci şi cu luxurianţa şi complexitatea costumelor.

Bobul s-a născut în Elveţia

Foto:prima pagină a „Le petit parisien” din 6 ianuarie 1907

Obiceiul de a te da cu sania în perioada iernii nu este nici el nou;dovadă sunt săniile laponilor. Omul primitiv a folosit suprafeţe plane, uneori asemănătoare unor bărci, alteori susţinute de un schelet lemnos sau metalic, de care erau prinse nişte tălpici, pentru a coborî porţiunile abrupte ale pârtiilor montane sau, pur şi simplu, pentru a aluneca tractat de câini sau cai. Ceva mai târziu, săniuşul a devenit una dintre ele mai mari distracţii, mai ales pentru copii. Nici adulţii nu s-au lăsat mai prejos şi au inventat bobul;iar costumul de bob a urmat o istorie relativ similară celui de schi, eliminând ornamentele vestimentare şi sacrificând conceptul estetic tradiţional pentru un costum aerodinamic, din materiale complexe, naturale şi, în special, artificiale (latex, nailon, Velcro autoadeziv). Acestea urmau să asigure termoizolaţia:la viteza de deplasare a bobului sau a coborârilor de schi, temperatura poate omorî un om prost echipat în câteva minute. Ţara în care s-a născut bobul este Elveţia, în jurul anului 1800. O pictură din 1889 îi înfăţişează pe elevii de la Harrow coborând pe o pistă îngheţată, asemănătoare unui tobogan, cu săniuţele. Primul club de bob a luat fiinţă la St. Moritz, Elveţia, în 1897.