Convenția de la Balta Liman (1849) jpeg

Convenția de la Balta Liman (1849)

Art. I. Date fiind circumstanțele excepționale provocate de ultimele evenimente cele două curți imperiale au convenit că, în loc să urmărească modul stabilit prin regulamentul din 1831  de alegere a hospodarilor Moldovei și Valahiei, acești înalți funcționari vor fi numiți de Maiestatea Sa Sultanul, de data aceasta după un mod special, asupra căruia cele două curți au căzut de acord, cu scopul de a încredința administrarea acestor provincii celor mai demni candidați care se bucură de cel mai bun renume în fața compatrioților lor.

Tot numai de date aceasta, cei doi hospodari vor fi numiți decât pentru șapte ani, cele două curți rezervându-și dreptul, cu un an înainte de expirarea termenului fixat prin prezenta tranzacție, să ia în considerație starea internă a Principatelor și serviciilor pe care le vor fi adus cei doi hospodari pentru a se pronunța de comun acord asupra hotărârilor ulterioare.

Art. II. Regulamentul organic acordat Principatelor în 1831 va rămâne în vigoare în afara schimbărilor și modificărilor pe care experiența le-a dovedit necesare, îndeosebi în ceea ce privește adunările ordinare și extraordinare ale boierilor, în modul de alegere și alcătuire urmat până acum;întrucât aceste adunări au dat naștere, și nu o dată, la conflicte jalnice și chiar la acte de nesupunere vădită, convocarea lor va rămâne în suspensie;iar cele două curți își rezervă dreptul să se înțeleagă asupra restabilirii lor pe baze combinate cu toată maturitatea cerută în momentul în care ele vor socoti că aceasta poate fi accentuat fără nici un inconvenient pentru menținerea liniștii publice în Principate.

Funcțiile lor deliberative vor fi încredințate, în mod provizoriu, unor sfaturi sau divane ad-hoc, formate din boierii cei mai notabili și cei mai demni de încredere, ca și din câțiva membri ai clerului superior. Principalele atribuții ale acestor sfaturi vor fi așezarea impozitelor și examinarea bugetului anual în cele două provincii.

Sursa:Bogdan Murgescu, Istoria României în texte, București, Ed. Corint, 2001, p. 179-180