Ceaușescu: Uniunea Sovietică îmi cere acordul de a trece cu trupe prin România

În cartea sa, O istorie trăită, fostul demnitar comunist Paul Niculescu-Mizil arată cum, în ultimii ani ai regimului comunist, Elena Ceaușescu a jucat un rol tot mai important în luarea deciziilor. El relatează o scenă în care, solicitat să ia o hotărâre privind tranzitarea de trupe sovietice prin România, Nicolae Ceaușescu a simțit nevoia să se consulte și cu soția sa.

Acest Ceaușescu este același care, în anii optzeci m-a chemat să mă consulte într-o problemă. Era după 1981, când am cerut lui Ceaușescu și Comitetului Politic Executiv să fiu eliberat din orice fel de partid și de stat. Voi povesti altă dată cum s-a soluționat respectiva cerere. Urmare a acestei cereri și a politicii de „rotație a cadrelor” duse de Ceaușescu, am fost trimis președinte la Cooperație. Fără a subaprecia în nici un fel mișcarea cooperatistă, pe care am îndrăgit-o, eram marginalizat din punct de vedere politic. Eram în dizgrație! Nu mai eram chemat decît la ședințele ordinare ale CPEx-ului. În aceste condiții, într-o zi, sunt convocat la secretarul general al partidului. Mi-am făcut tot felul de gânduri, „probabil o nouă rotație” – m-am gândit.

– Vreau să-ți cunosc părerea într-o chestiune, mi-a zis el. Secretarul general al PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice – n.r.) îmi cere acordul de a trece cu trupe prin România pentru a participa la manevre în Bulgaria.

– Tovarășe Ceaușescu, am răspuns, cunoașteți părerea mea în această problemă.

– Nu așa, Niculescule, vreau să știu ce crezi tu că trebuie să răspund eu, acum, la această cerere concretă.

– Părerea mea este următoarea – am răspuns, tranșant. Dacă bulgarii vor să facă manevre militare, să le spunem părerea noastră. Nu este bine! Nu este cazul să zăngănim armele! Va dăuna politicii de destindere. Dar dacă ei vor manevre militare, este dreptul lor, sunt suverani.

În ceea ce privește trecerea de trupe sovietice prin România, aceasta este în primul rând treaba României. România nu este în principiu de acord cu manevre la care participă trupe și armament. Dar, înainte de toate, România nu este de acord cu prezența sau trecerea pe teritoriul său a trupelor străine. Vor să ajungă în Bulgaria? N-au decât să se îmbarce la Odessa și să debarce la Varna.

Ceușeascu a ascultat cu cea mai mare atenție. Apoi, s-a întors către Elena Ceaușescu, care asistase la discuție, și a spus doar atât: „Ai auzit, Lenuță?” Am dedus că între cei doi a avut loc o discuție anterioară, în care pozițiile au fost diferite. Apoi, Ceaușescu a cerut șefului de cabinet, să-l cheme pe Verdeț. Lui Verdeț i s-a pus aceeași întrebare. Acesta a zis:

– Văd că l-ați întrebat pe Mizil (foto dreapta). (Verdeț era dintre aceia care, chiar în fața celor doi, îmi spunea cu ostentație Mizil. Poate, altă dată, voi povesti cum, în 1974, Ceaușescu a dat prin cenzură indicația să nu se mai publice o parte a numelui meu – Mizil).

– Lasă-mă pe mine – am intervenit eu – tovarășul vrea să cunoască părerea ta.

– Parcă ne-am înțeles înainte (de mai mult noi doi eram suspectați că ne înțelegem împreună împotriva măsurilor luate de Ceaușescu. De vreo două ori Elena Ceaușescu ne-a acuzat deschis în acest sens). Verdeț a răspuns simplu: „N-au decât să meargă pe mare. Prin România nu se poate”.

Sursa: Paul Niculescu-Mizil, O istorie trăită, Editura Enciclopedică, 2002.