Ceauşescu şi visul american, ediţia 1973

Finalul anului 1973 i-a adus lui Nicolae Ceauşescu împlinirea unei dorinţe ce pare să-l fi stăpânit necontenit:o nouă vizită în Statele Unite ale Americii.

Nu era prima oară în „citadela imperialismului“, care părea să-l fascineze:în anii 70, nu a ratat nici un prilej de-a se afla în SUA iar atunci când ocazia se lăsa aşteptată, nu ezita să împingă evenimentele spre făgaşul dorit. De pildă, a vrut să ajungă neapărat la Washington în 1973. În iunie, înaintea lui, Leonid Brejnev, liderul celeilalte super-puteri, fusese şi el în Statele Unite.

În decembrie 1973, gazdele americane i-au dat lui Nicolae Ceauşescu şi soţiei sale toate onorurile posibile. Din punct de vedere al protocolului, administraţia Nixon s-au purtat cu maximă curtoazie. Partea de substanţă a vizitei-ţinând de relaţiile politice şi economice-a fost mai puţin spectaculoasă.

Politicoşi, dar fermi, americanii n-au fost la înălţimea aşteptărilor lui Ceauşescu. Acesta îşi dorea până la obsesie clauza naţiunii celei mai favorizate, ce presupunea facilităţi vamale pentru produsele româneşti importate de SUA. Mai dorea, de asemenea, un credit de 500-600 milioane de dolari, cu dobândă mică. În timpul vizitei s-au semnat unele documente oficiale, inclusiv unele menite să stimuleze relaţiile economice, dar clauza nu a primit-o atunci, şi nici în anul următor, acordarea depinzând de raporturile dintre partidele democrat şi republican, de relaţiile dintre acestea şi preşedinţie, dintre preşedinţie şi Congres.

S-a invitat în Statele Unite, iar americanii au acceptat

Din documente americane de la Departamentul de Stat declasificate în ultimii ani reiese că de fapt Ceauşescu se invitase la Casa Albă, oficiali de la Bucureşti presând administraţia americană să-l primească pe liderul român neapărat în anul 1973. În vară, Leonid Brejnev urma să vină în Statele Unite. „Ceauşescu este nerăbdator să vină în SUA chiar anul acesta“, i-a scris Kissinger lui Nixon în 15 mai 1973.

În aprilie 1973, a ajuns la Washington Vasile Pungan, consilierul personal al lui Ceauşescu pe chestiuni economice. Împreună cu Corneliu Bogdan, ambasadorul României în capitala SUA, au fost primiţi de Henry Kissinger, la acel moment consilier al preşedintelui Richard Nixon pe probleme de securitate naţională, numit în chiar acel an secretar de stat (ministru de Externe) al Statelor Unite.

În 21 aprilie, Pungan, însoţit de Corneliu Bogdan, ambasadorul României la Washington, a prezentat lui Kissinger un mesaj pentru Nixon din partea lui Ceauşescu, sub forma unei note verbale. Pungan n-a vrut să lase din mână „nota verbală“, nici măcar la insistenţele lui Kissinger, care a solicitat o copie, pentru a uşura munca stenografului. În cursul discuţiilor, i-a spus şefului diplomaţiei americane că Nicolae Ceauşescu doreşte să viziteze Stalele Unite în cursul anului 1973. După discuţia de fond, pe dosare, Pungan a presat, spunând că Ceauşescu şi-ar dori să-l reîntâlnească pe Nixon, fie în Statele Unite, fie atunci când vine Nixon în Europa.

Din memorandumul conversaţiei păstrat în arhiva Departamentului de Stat reiese că Henry Kissinger nu se aştepta ca Ceauşescu să se invite în Statele Unite, însă a anunţat că se va gândi, şi că nu vede de ce nu s-ar putea organiza o vizită oficială.

După deliberări, punând în balanţa forţelor avantajele şi dezavantajele, americanii au acceptat să-i facă pe plac. Pe un document intern al Departamentului de Stat din august 1973, prin care se propunea invitarea în SUA a lui E. Gierek, liderul comunist polonez, Kissinger a scris de mână:„Să spunem nu Poloniei. Ceauşescu trebuie să vină primul“.

Primit cu onoruri

Vrerea lui Ceauşescu de a ajunge din nou în America s-a împlinit la începutul lui decembrie. Delegaţia României a părăsit Bucureştiul duminică, 2 decembrie 1973. Până la Washington, aeronava prezidenţială a făcut două escale-la Alger, unde oficialii români au şi înnoptat. A doua-în Irlanda, pentru realimentare.

Ceauşescu a ajuns în SUA luni, 3 ianuarie, la baza militară Andrews, Baltimore. Conform protocolului american, oaspeţii au rămas peste noapte în baza militară, prevăzută cu toate dotările. În 4 decembrie, un elicopter din flotila americană l-a dus la Washington. Partea oficială, ceremonioasă a primirii s-a făcut pe peluza din faţa Casei Albe. „Garda de onoare, alcătuită din detaşamentele diferitelor genuri de arme, prezintă onorul“, a scris Scînteia.

„Răsună acordurile solemne ale imnurilor de stat ale Republicii Socialiste România şi Statelor Unite, în timp ce se trag 21 de salve de artilerie, iar un grup de militari, aliniaţi în spatele gărzii, înclină în semn de salut, steagul federal şi drapelele celor 50 de state, precum şi ale teritoriilor asociate ale SUA. Comandantul gărzii prezintă conducătorului statului român raportul:«Excelenţă, garda de onoare este gata formată». Preşedintele Consiliului de Stat şi preşedintele SUA trec apoi în revistă garda de onoare. În dreptul drapelelor purtate de membrii gărzii de onoare, cei doi preşedinţi se opresc şi salută“.

Tonul laudativ al ziarului oficial al partidului la adresa ceremoniei primirii, perfect previzibil, este confirmat şi de Violeta Năstăsescu, trazlatorul de limbă engleză al Elenei Ceauşescu, ce i-a însoţit pe cei doi în vizita din Statele Unite. „Ceremonia de primire de pe pajişte era întotdeauna un spectacol plin de culoare, un amestec de modernitate şi ritual medieval. Întregul act era de-a dreptul impresionant“.

La finalul ceremoniei, cei doi preşedinţi, au ţinut câte un discurs pe platforma instalată în faţa Casei Albe, după care au urcat în balconu şi au salutat mulţimea. Ceremonia terminată, Ceauşescu şi Nixon, în prezenţa staff-urilor, au început convorbirile oficiale. În aceeaşi zi, liderul de la Bucureşti a onorat invitaţia la dejunul oferit de Henry Kissinger, secretarul de stat al SUA.

Dineu la Casa Albă

Pe timpul şederii la Washingon, familiei Ceauşescu i s-a pus la dispoziţie Blair House, una dintre cele mai frumoase reşedinţe. Acolo i-a primit Ceauşescu pe Hendrich Johannes Witteveen, preşedintele Fondului Monetar Internaţional şi Robert McNamara, preşedintele Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Apoi a mers la Camera de Comerţ şi Industrie a SUA, unde a discutat cu oameni de afaceri americani.

Roman Moldovan, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a RSR şi Arch Booth, preşedintele Camerei de Comerţ a SUA au semnat acordul de constituire a Consiliului româno-american pentru promovarea relaţiilor economice. Arch Booth, preşedintele Camerei de Comerţ a SUA a spus că instituţia pe care o conduce va pleda pentru acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate pentru toate statele din Europa de Est, nuanţă importantă, ce arată că oficial şi la vedere, în problema care-l interesa cel mai tare pe Ceauşescu, SUA nu erau dispuse să acorde României un tratament preferenţial. În discursul lui, Ceauşescu a adus invariabil vorba despre clauza naţiunii celei mai favorizate.

În ciuda asperităţilor din timpul convorbirilor oficiale, ziua s-a încheiat bine, cu un dineu somptuos oferit la Casa Albă de preşedintele Nixon şi soţia sa, Patricia. Camera de Est-marea sală de recepţii a preşedinţiei americane, s-a dovedit neîncăpătoare.

Agendă oficială încărcată

În 5 decembrie, pe Ceauşescu l-au vizitat la reşedinţă trei influenţi senatori americani-Henry Jackson, Abraham Ribicoff şi Eduard Kennedy, apoi a mers la Congresul SUA. După vizita la Congres, unde a şi conferenţiat, s-a semnat declaraţia comună. A urmat o nouă discuţie cu Nixon, apoi Ceauşescu s-a prezentat la întâlnirea cu incomozii jurnalişti americani, oferind obişnuita conferinţă de presă. După-amiază, tot la reşedinţa de la Blair House s-a întâlnit cu ministrul finanţelor, George Schultz şi cu ministrul comerţului, Frederick Dent. Seara, în saloanele ambasadei României de la Washington, Ceauşescu a fost gazda recepţiei oferite de partea română pentru oficialităţile americane.

La cumpărături pe Fifth Avenue

Ceauşescu a părăsit capitala americană în dimineaţa de 6 decembrie 1973. La fel cum a presat în discuţiile cu oficialităţile americane, aidoma a procedat şi cu sine:în 6 decembrie, ziua onomasticii sale, a făcut un adevărat tur de forţă, traversând patru din cele 50 de state ale federaţiei americane. Toate-în partea de nord-est a Statelor Unite. A plecat din Columbia, a ajuns la baza militară Andrews din Baltimore, de unde a zburat în aceeaşi zi către Carolina de Nord, Ohio şi Connecticut.

Primul oprire a zilei a făcut-o la uzinele General Electric din oraşul Wilmingron-Carolina de Nord. De acolo a voiajat spre Cleveland-Ohio, unde a vizitat o firmă producătoare de autobasculante şi maşini agricole de mare tonaj, aparţinând concernului White Motors Corporation. După-amiaza, oficialităţile locale (primarul din Cleveland şi guvernatorul statului Ohio) au organizat un program festiv. Seara, Ceauşescu a zburat spre oraşul Hartford-Connecticut. Ziua s-a încheiat cu o recepţie oferită de primarul oraşului, începând cu ora locală 22:00.

A doua zi, dimineaţa, a vizitat o fabrică de maşini unelte, apoi a zburat spre New York. Ca de obicei, cuplul român s-a cazat la hotelul Waldorf Astoria, unde a cerut şi a primit cel mai luxos apartament, rezervat capetelor încoronate. Partea oficială a programului s-a desfăşurat la hotel.

În prima parte a zilei, Ceauşescu s-a întâlnit cu oameni de afaceri americani, la sediul firmei Manufacturer Hanover Trust. După-amiază, Ceauşescu nu a mai părăsit hotelul, oaspeţii americani deplasându-se la apartamentul prezidenţial al hotelului Waldorf. L-a primit pe Kurt Waldheim, secretarul general al ONU, pe David Rockefeller, preşedintele băncii Chase Manhattan, precum şi cu reprezentanţi ai cercurilor evreieşti din America.

Programul de la New York i-a permis primei doamne o scurtă escapadă la cumpărături, scrie Violeta Năstăsescu. De pe Fifth Avenue a târguit cosmetice şi eşarfe pentru ea, fulare pentru soţ şi copii. La procesul de la Târgovişte, din decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu purta unul dintre fularele cumpărate de la New York, în 1973, a observat traducătoarea de engleză a Elenei Ceauşescu.

Protocol spectaculos, rezultate concrete mai modeste

Atât din punct de vedere al relaţiei bilaterale româno-americane, cât în privinţa relaţiilor internaţionale în general, vizita lui Nicolae Ceauşescu în Statele Unite din 1973 a adus puţin în planul rezultatelor concrete. Pe relaţia bilaterală, liderul român a făcut presiuni pentru obţinerea Clauzei Naţiunii celei mai Favorizate (ce presupunea facilităţi în comerţul exterior dintre cele două state) şi pentru obţinerea unui credit de 500-600 de dolari SUA, pe termen lung, cu o dobândă de 2%. Creditul, a spus Ceauşescu la Washington, urma să fie folosit de România pentru achiziţionarea unor tehnologii americane necesare industriei româneşti.