„Bilete de papagal”, mica revistă a marelui Tudor Arghezi
Revista „Bilete de papagal” a apărut pentru prima dată la 2 februarie 1928, fiind imprimată în tipografia instalată de Tudor Arghezi în curtea casei sale din strada Mărțișor.
Formatul de mici dimensiuni în care a fost tipărită, atipic pentru presa vremii (32 x 12 cm, 4 pagini), i-a dat mai degrabă aspectul unei fițuici, „un purice” printre ziare, așa cum mărturisește poetul în primul editorial pe care îl semnează în calitate de director fondator al publicației:
„Un ziar atât de mic n-a mai apărut niciodată, nici la furnici. Neavând ziarul mare, în care să scrie nerozii importante, redactorul acestei foițe de țigare dă la lumină mai puțin decât o fițuică și se mărginește să publice crâmpeie surâzătoare. Idealul lui nu era de altfel decât să realizeze, în universul hârtiei tipărite, un echivalent al puricelui din lumea de carne şi oase. Un purice nervos, dotat cu o remarcabilă natură de inspector-general, aţâţat de o inițiativă şi o ipoteză nouă la fiece săritură şi zigzag...”.
Spațiul limitat datorat dimensiunilor revistei a avut ca efect publicarea unor articole în care accentul era pus pe profunzimea ideilor prezentate într-un mod succint, și nu pe lungimea textelor, notează Arhivele Naționale ale României (ANR), pe pagina de Facebook a instituției.
Titlul revistei ne poartă cu gândul la una din atracțiile des întâlnite în spațiile de loisir din perioada interbelică, la flașnetarul care îi îndemna pe curioși să afle ce le oferă viitorul, predicțiile bazându-se pe biletele alese de papagalul pe care îl purta pe umăr. De altfel, o prezență constantă în paginile revistei este aceea a papagalului Coco, responsabil pentru conținutul adeseori ironic și mușcător al editorialelor-pamflet semnate de Tudor Arghezi: „...poate că vreun cititor specialist va bine-voi să ne scoată din ignoranță, precizând pentru niște adepți ai flașnetei, cum suntem aci, noi, ucenicii lui Coco, vârsta instrumentelor săltărețe.” („Bilete de papagal” nr. 122 din 29 iunie 1928 în ANR, SANIC, Colecția Personalități, 1.3.1.A.5)
Primele două numere ale ziarului au fost scrise integral de Tudor Arghezi, iar din numărul al treilea au apărut colaborări cu George Topîrceanu, Otilia Cazimir, Urmuz sau Felix Aderca, nume care au sporit prestigiul publicației.
Scopul revistei a fost acela de a-i încuraja pe tinerii scriitori, consacrați sau aspiranți, să-și publice textele, Tudor Arghezi considerând că „oricine poate să scrie, cu condiția să definească, în sinceritate strictă, partea lui de emoție în emotivitatea totală.” („Bilete de papagal” nr. 211 din 11 octombrie 1928). Și acest scop îndrăzneț a fost atins, deoarece în paginile revistei au debutat scriitori și poeți cunoscuți printre care se numără Eugen Jebeleanu, Geo Bogza, Eugen Ionescu, Cella Delavrancea, Mihai Beniuc, Maria Banuş, Emil Botta etc.
Stilul promovat în „Bilete de papagal” era acela al unui pamflet care să critice cu ironie și cu amuzament realitățile cotidiene, pornind de la ideea fondatorului său că „surâzând treptat, cititorul se va obișnui să și râdă”. Tudor Arghezi a mizat pe o educație a optimismului oferită zilnic în doze mici, prin lecturi variate ‒ proză, poezie și mici glume ‒ pentru că „O dată pe zi un surâs nu e de lepădat. Și doi lei pe zi ca să surâzi e un record de ieftinătate și o medicină bună. Niciodată omul nu a fost mai bolnav decât atunci când a început să fie serios și tragic”. („Bilete de papagal”, nr. 1 din 2 februarie 1928)
Revista s-a bucurat de succes printre contemporani și a numărat 4 serii: 2 februarie 1928 - 9 august 1929, nr. 1-460, publicate zilnic (I); 15 iunie - 5 octombrie 1930 (II); iunie 1937 - februarie 1938, 33 de numere (III); 16 decembrie 1944 - 15 februarie 1945, 48 de numere (IV).
La Arhivele Naționale ale României, în colecția Personalități, se păstrează numerele 122 (29 iunie 1928) și 458 (7 august 1929), care sunt publicate în format digital pe pagina de Facebook a instituției.
Mai multe pentru tine...
