Câte meserii a avut, de fapt, poetul Tudor Arghezi? Cum a ajuns să lucreze ca ceasornicar şi bijutier în Elveţia

Poetul Tudor Arghezi a lucrat ca laborant la o fabrică de zahăr, a fost călugăr, gazetar, ceasornicar şi bijutier. În cea mai grea perioadă a vieţii lui, a vândut cireşe pentru a-şi asigura existenţa. În total, a avut nu mai puţin de 11 meserii.

Tudor Arghezi, pe numele său adevărat Ion N. Theodorescu, s-a născut la Bucureşti, pe 21 mai 1880. Tatăl, Nae Theodorescu, era originar din Gorj. A fost nevoit să se întreţină singur încă de la vârsta de 11 ani, din cauza situaţiei financiare precare a familiei. Între 1887 şi 1891 a fost elev al Şcolii primare „Petrache Poenaru”. A urmat iniţial cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” şi mai apoi pe cele ale liceului „Sfântul Sava” din Bucureşti. Ca elev, şi-a câştigat banii de întreţinere dând meditaţii. La 16 ani s-a angajat custode la o expoziţie de pictură. A abandonat studiile la 18 ani, fără să susţină Bacalaureatul.   

La 18 ani s-a angajat ca laborant la o fabrică de zahăr din Chitila. A folosit pentru prima dată pseudonimul Tudor Arghezi în perioada 1897-1899, pe vremea când începuse să publice poezii şi proză scurtă în reviste. Aşa cum va explica mai târziu, a ales pseudonimul Tudor Arghezi, îmbinând numele de familie al tatăului (Theodorescu-Tudor) cu denumirea latină a Argeşului (Argesis).

S-a făcut călugăr în urma unei decepţii amoroase 

Se spune că la 19 ani cel care avea să devină poetul Tudor Arghezi a trăit prima dramă a vieţii sale. Iubita de care era îndrăgostit a murit şi tânărul tulburat a încercat să-şi caute alinarea îndreptându-se către Dumnezeu. Aşa a ajuns viitorul poet Tudor Arghezi, la doar 19 ani, călugărul Iosif de la Mănăstirea Cernica. Cei patru ani în care Arghezi a purtat straie bisericeşti au stârnit nenumărate controverse. 

Autorităţile bisericeşti de mai târziu l-au considerat un călugăr care a încălcat canoanele. Alţii au spus despre poet că a ales calea bisericească din comoditate şi că a fost avansat diacon graţie intervenţiilor unei rude, înaltă faţă bisericească. Cert este că, în 1900, odată întrat în obştea Mănăstirii Cernica, tânărul de 19 ani părea că şi-a ales singur destinul.   

La slujba de călugărie asistă bunul său prieten Gala Galaction, cu care a legat încă din primii ani de liceu o trainică legătură ce urma să dureze şase decenii. E hirotonisit diacon şi adus la Mitropolie ca secretar. Mitropolitul Iosif Gheorghian îl recomandă „Referent de conferenţiar pentru religie comparată la Şcoala de ofiţeri”.

Călugăr controversat 

Arghezi nu a întrerupt nici activitatea literară şi nici pe cea publicistică, cât timp a fost călugăr. Osclinând între credinţă şi necredinţă, autorul celor mai necanonici Psalmi din literatură a continuat să caute răspunsuri la întrebările legate de existenţa lui Dumnezeu, chiar între superiorii pe linie bisericească. Îndoiala călugărului Iosif n-a fost însă privită cu ochi buni. Arghezi nu s-a regăsit în viaţa monahală şi nici în straiele bisericeşti.  

După o serie de critici dure aduse la adresa conducerii Mănăstirii Cernica şi după mai multe abateri disciplinare, diaconul Iosif se desparte de lumea monahală. Şi-a dat demisia din funcţia de diacon în 1905 şi a plecat în Franţa.

Ceasornicar şi bijutier în Elveţia  

În urma unei legături amoroase cu Constanţa Zissu, lui Tudor Arghezi i se naşte în 1905, la Paris, primul copil, nelegitim- Eliazar Lotar. Acesta ar fi fost, se pare, principalul motiv pentru care poetul a decis să părăsească ţara, iniţial la Paris, pentru a-şi recunoaşte copilul. 

De la Paris, a ajuns în Elveţia unde vrea să urmeze cursurile Universităţii Catolice de la Fribourg. Cum nu avea bacalaureatul, visul lui Arghezi de a ajunge student este imposibil. A stat o vreme la Mănăstirea Cordelierilor din Elveţia, unde i s-a propus să treacă la catolicism, însă Arghezi a refuzat.   

Asistă la cursurile Universităţii din Geneva. Arghezia făcut naveta între Paris şi Geneva cu motocicleta şi pentru a-şi câştiga existenţa în cei cinci ani cât a trăit pe meleaguri străine a prestat diverse meserii. A lucrat ca bijutier şi ceasornicar în Elveţia. 

A încercat să locuiască la Londra o perioadă, pentru a învăţa limba engleză. Ajunge în final în Italia, muncind şi aici din greu pentru a-şi câştiga existenţa. Despre anii petrecuţi în Europa, Arghezi avea să declare mai târziu că perioada a fost o etapă fără de care nu s-ar fi desăvârşit ca scriitor.

Gazetar în România   

Revenit în ţară în 1912, Arghezi a lucrat ca gazetar, afirmându-se în presa din România ca pamfletar. În opinia lui Arghezi, pamfletul ca gen jurnalistic reprezenta adevărata ”renaştere literară”. „Pamfletul săvârşeşte pentru artă şi compensaţiile vieţii sociale o operă de înviorare. El poate fi ori bine, ori idiot scris. O linie medie nu există. Pamfletul bun este mai rar ca o bună poezie. De aceea a fost profesat numai de oameni inteligenţi”, spunea Arghezi.   

În 1927, la 47 de ani, Tudor Arghezi îşi publică primul volum. Debutul său are loc la 31 de ani de la apariţia primelor scrieri. Primul său volum de versuri, “Cuvinte potrivite”, este primit de criticii vremii cu elogii. Se spune că unii critici au vorbit despre poetul Arghezi la apariţia primului volum tipărit ca fiind „cel mai mare poet român de la Eminescu încoace”.   

Arghezi a stat un an la închisoare, la Târgu Jiu din cauza unui pamflet numit ”Baroane” în care şi-a manifesat atitudinea antifascistă. Poetul a fost la un pas de a fi trimis într-un lagăr de exterminare german sau de a fi asasinat de Gestapo. Interzis de comunişti, a trăit la limita supravieţuirii vânzând cireşe la Mărţişor   Condamnat de comunişti la viaţă grea   

Începând cu 1947, publicistului Arghezi i se interzice orice apariţie în presă, la decizia noului regim. Poetul a intrat astfel în cea mai neagră perioadă din viaţa sa. Este atacat în 1948 în ”Scânteia” într-un celebru articol, ”Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei”, în care întreaga operă a poetului terfelită.   

În cei mai grei ani din viaţa sa, Arghezi a fost exilat la Mărţişor. Cărţile poetului au fost retrase din librării, tipografia de la Mărţişor devastată. Comuniştii au vrut să îi ia şi casa. Alături de soţie şi cei doi copii, Baruţu şi Mitzura Arghezi, poetul a dus în toţi anii în care a fost interzis o luptă pentru supravieţuire.

”Am ars ulucile din gardul grădinii. Ne era frig, nu aveam lemne, mai puneam un lemn din gard pe foc. Când am terminat de ars gardul grădinii, am trecut la crengile pomilor din grădină. Câteodată, pe cărămizi turnam gaz, îi dădeam foc şi le lăsam în sobele de teracotă ca să le încălzească", povestea Baruţu Arghezi în interviurile date mai târziu.  

Mulţi ani, familia a dus un trai la limita supravieţuirii, trăind din banii scoşi pe vânzarea cireşelor de la Mărţişor. A continuat să scrie în toţi ani în care a fost interzis.   

„La un moment dat, tata nu mai avea nici măcar hârtie de scris. A fost silit să scrie cu creionul pe hârtie de WC, care atunci se mai găsea sub formă de pachete dreptunghiulare, găurite într-un colţ de un fir de sârmă", povestea în interviuri, fiul Baruţu Arghezi.   

Din 1952, Arghezi a început să fie reabilitat, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Poetul a plătit un preţ pentru revenirea în viaţa publică: articole favorabile regimului Dej. Arghezi a fost sărbătorit ca poet naţional în 1960, la împlinirea vârstei de 80 de ani, şi în 1965, când aniversează 85 de ani. Arghezi a murit pe 14 iulie 1967 şi a fost înmormântat cu funeralii naţionale.