Bãtãlia de la Chaeronea: sfârşitul independenţei greceşti
Marea luptã de la Chaeronea, desfãşuratã în 338 a.Hr., se poartã între regele Filip al II-lea al Macedoniei şi grecii din Athena şi Theba, marcând practic ştirbirea definitivã a independentei lumii greceşti.
Rãzboiul dintre oraşele greceşti şi Macedonia devine inevitabil în momentul în care, în 340, regele Filip asediazã Perinthus, localizat pe malul vestic al Mãrii Marmara, şi intercepteazã un convoi care transportã provizii spre Athena.Athena declarã rãzboi numaidecât şi începe blocada porturilor macedonene. Filip, care deja descoperise cã Perinthus fusese aprovizionat de cãtre Imperiul Persan şi se trezeşte rãzboindu-se cu armatele persane din Europa, decide sã ridice asediul şi sã invadeze Grecia. Ridicã asediul şi de la Byzantium. Petrece ceva vreme în Macedonia, apoi brusc se îndreapta spre sud în mare vitezã. Aliaţii greci nu sunt capabili sã blocheze trecãtoarea de la Thermopylae şi dau ochii cu inamicul la Chaeronea, pe drumul de la Thermopylae la Theba. Filip are cu el contingente din Aetolia, Epir, Thessalia sau Phocis. Trupele ocupã cu uşurinţa oraşul Elateia, responsabil cu controlul trecãtorilor.
Cetãţenii atenieni îl trimit pe Demostene sã caute ajutor la beoţieni în Theba. În ciuda ostilitãţilor din trecut, retorul îi convinge pe aceştia cã pericolul venind din parte lui Filip ameninţã întreag Grecie. Toţi îşi ocupã poziţiile lângã Chaeronea, Beoţia, sub conducerea lui Chares din Athena şi Theagenes din Beoţia. Filip se apropie de inamic pe 2 august, dispunând infanteria în falagã pe centru şi cavaleria pe flancuri. Ştiind cã atenienii nu sunt tocmai bine recrutaţi, aplicã nişte artificii militare...
Potrivit lui Polyaenus, macedonenii au folosit o stratagemã:”Dupã alcãtuirea formaţiei de luptã împotriva athenienilor la Chaeronea, Filip se retrage şi le face loc. Un general atenian, Stratocles, strigã ”trebuie sã-i presãm constant pânã când îi forţãm în Macedonia”, şi nu renunţã la hãituialã. Filip, spunând cã ”atenienii nu au habar cum sã câştige”, se retrage treptat, menţinând falanga unitã şi apãratã de scuturi. Un pic mai târziu, când ajunge pe un teren mai ridicat, îşi încurajeazã trupele, le întoarce şi atacã atenienii viguros, câştigând o victorie strãlucitã”. (Polyaenus, Stratageme, 2.2.2.)
O poveste diferitã gãsim la Diodor din Sicilia:” Armatele sunt dispuse în formaţie la rãsãrit, iar regele îl însãrcineazã pe Alexandru, tânãr dar remarcabil în acţiunile sale, sã se ocupe de unul dintre flancuri, alãturi de unii dintre cei mai buni generali ai sãi, în vreme cel el însuşi comanda celãlalt flanc;unitãţi individuale sunt plasate unde este necesar. De celalalaţa parte, separați prin naționalitate, atenienii îi însãrcinează pe beoțieni cu un flanc, păstrând comanda celuilalt pentru ei. Odatã începutã, bãtãlia stã sub semnul incertitudinii pentru mult timp, cu pierderi imense de ambele pãrţi, aşa cã sperantele victoriei rãmâneau împãrţite.
Apoi Alexandru, voind neapãrat sã-i arate vitejia sa tatãlui, fãrã a ceda nimãnui şi secondat de oamenii sãi, reuşeşte primul sã rupã frontul solid al duşmanului şi sã rãpunã pe mulţi din trupele ateniene. Cum succesul se repetã şi datoritã camarazilor sãi, golurile din front se lãrgesc. Se tot adunã cadavre pânã ce Alexandru pãtrunde adânc în linia inamicã şi îi izgoneşte pe greci. Apoi avanseazã şi regele, care nu recunoaşte meritul nici mãcar al lui Alexandru şi forţeazã retragerea trupelor din faţa sa, asumându-şi toatã izbânda.
Mai bine de 1000 de atenieni cad în luptã şi cam 2000 sunt capturaţi. Mulţi dintre beoţieni sunt la rândul lor ucişi şi nu puţini luaţi prizonieri. Dupã bãtãlie, Filip ridicã un monument al victoriei, permite îngroparea morţilor şi sacrificã zeilor în cinstea reuşitei, recompensând pe mãsurã pe oamenii sãi care s-au remarcat în luptã”.
Este posibilã armonizarea acestor relatãri. Se pare ca aripa dreapta a armatei macedonene s-a retras încet, şi cã atenienii (flancul grecesc stâng) au înaintat. Asta a creat o breşã în linia greceasca, iar atenienii au pierdut legãtura cu tebanii de pe celãlalt flanc. Când se largeşte golul, Alexandru, care comandã stânga macedoneanã, porneşte la atac împotriva dreptei greceşti, unde se afla faimoasa divizie sacrã tebana, care este nimicitã. Evenimentul marcheazã finele bãtãliei şi începutul extraordinarei careiere miliatare a lui Alexandru.
Dupã victorie, Filip reorganizeazã Grecia. În mai multe locuri (Corinth, Theba) plaseazã garnizoane, apoi se îndreptã cãtre Sparta, pentru a-şi demonstra forţa şi Peloponezului. Acţiunea este însã întrerupta în momentul în care sosesc veşti cum ca în Imperiul Persan moare Artaxerxes al III-lea Ochus. Pentru cã unui nou rege ahemenid i-ar trebui mai mult timp pentru a-şi stabiliza puterea, macedonenii dobândesc o ocazie nemaipomenitã de a invada Asia. Prin urmare, Filip forţeazã oraşele odinioarã independente sã încheie o pace şi sã devinã membre ale Ligii de la Corinth, care declarã rãzboi statului persan. Armata macedoneanã s-ar fi mãrit astfel considerabil.
Alexandru are acum 18 ani, iar portretul ii papre deja pe monede. Filip îi conferã acum şi mai multã vizibilitate, ridicând un grup de statui în care este reprezentat cu carul de luptã alãturi de tatãl sãu. O mişcare deşteaptã pentru cã Filip este asasinat înainte de a purcede la campania antipersanã şi Alexandru este deja unanim recunoscut. Trebuie precizat însã cã importanţa bãtãliei este uşor supraestimatã. Independenţa oraşelor greceşti era deja atinsã în urma celui de-al Treilea Rãzboi Sacru (354-346). Victoria de la Chaeronea stabileşte efectiv hegemonia macedoneanã în Grecia.
