Basarabia în gura românilor: între factura lui Băsescu şi ţigănia lui Banciu
Domnule Preşedinte! Domnilor consilieri prezidenţiali! Domnule Banciu! Domnilor forumişti! Înainte să îi atacaţi pe basarabeni, vă rog să nu uitaţi că părinţii şi bunicii noştri în 1940 nu au avut curaj şi nu au tras nici măcar un glonte pentru Basarabia. La fel şi în cazul Ardealului de Nord. Dacă se aprinde muştarul în majoritatea românilor când aud de Transilvania, sângele se face apă când vine vorba de Basarabia.
Am apreciat îndrăzneala preşedintelui de a declara public că prioritatea politică a României trebuie să fie Unirea Basarabiei. Blogurile au răbufnit în mesaje de apreciere, unii propunând chiar un calendar al Unirii cu o naivitate, care provoacă cel puţin ilaritate. Dar era frumos pentru că se vorbea frumos despre Basarabia.
Într-un articol am afirmat că înainte de primul război mondial ardelenii nu erau entuziasmaţi de ideea Unirii, însă guvernul de la Bucureşti a acţionat pe plan intern şi extern pentru a pregăti Unirea. Morala era că ar trebui să facem la fel, nu trebie să ţinem cont de declaraţiile politicienilor din Moldova şi nici de cele ale basarabenilor antiunionişti. Desigur că, aducând în discuţie Ardealul, o mulţime de forumişti specialişti în istorie s-au aprins. Mulţi citesc, puţini pricep.
Am văzut adesea că Transilvania ocupă un loc special în inima românilor din vechiul regat. Li se aprinde muştarul întodeauna când spui altceva decât au învăţat ei la şcoală sau din filmele patriotice. Imediat îşi aduc aminte că „Noi suntem români!”, „Ardealul e pământ românesc!” şi alte lozinci patriotice similare!
Când vine vorba de românii din Basarabia, situaţia este radical schimbată. Ei nu mai sunt români, sunt nişte profitori, nişte rusofili, fetele sunt curve, bărbaţii beţivani, habar nu au să vorbească româneşte, nu avem nevoie de ei. Românii din România, şi mai ales cei din vechiul regat, nu îi iubesc pe românii din Basarabia la fel de mult ca pe românii din Transilvania. Dragostea de neam şi ţară se măsoară cu două talgere diferite.
Premisele istorice ar fi trebuit să genereze, teoretic, o altă atitudine. Basarabia a fost parte a statului Moldovei de la finele secolului al XIV-lea până în 1812, dar Transilvania aparţine staului român doar după 1918. Dar se pare că nu iubim ce am avut şi ni s-a luat, dar iubim foarte tare ce nu am avut, din punct de vedere politic, niciodată până la Unire. Îmi permit să întreb:românii din vechiul regat iubesc românii din Transilvania sau iubesc Transilvania?
O simplă comparaţie ne arată că Transilvania are resurse naturale, are industrie, venitul pe cap de locuitor a fost întotdeauna mai mare decât media pe ţară, mulţi regăţeni au emigrat în Ardeal şi Banat în ultimul secol pentru o pâine mai bună. Basarabia este săracă şi nu îi atrage pe români. Oare ce iubesc românii şi ce apără stropşindu-se pe forumuri:Transilvania sau pe românii din Transilvania?
În cele două talgere cu care evaluăm dragostea de frate îi cântărim oare pe românii din Transilvania şi pe românii din Basarabia? Sau cântărim Transilvania, respectiv Basarabia, din perspectiva beneficiilor şi a pierderilor?
Ne place să ne legăm de aşa-numitele vicii sau defecte ale românilor din Basarabia. Nu vorbesc bine româneşte şi ne deranjează accentul lor. Credeţi că românii din Ardeal vorbeau bine româneşte în preajma Unirii? Au trecut multe generaţii prin şcoala în limba română până când au uitat regionalismele de origine maghiară. Dar şi acum, ca şi în urmă cu un veac, românilor din regat le place accentul ardelenilor. Dar nu şi cel al basarabenilor!
Basarabenii sunt profitori, iau burse şi nu învaţă. Oare de ce se înghesuiau românii din Ardeal pe burse de studii în România înainte de 1918? Nu toţi obţineau burse la Budapesta şi Viena, iar atunci veneau la Bucureşti. Da, este o diferenţă faţă de studenţii de azi, pe vremea aceea erau mult mai puţine burse şi veneau la şcoală cei care chiar voiau să înveţe. De obicei mergeau la şcoli înalte doar cei ce voiau să înveţe cu adevărat. Şi aveau rezultate bune. În plus, românii din Ardeal care veneau la universităţile româneşti aveau o şcoală bună, după programa austriacă. Această bază le conferea strălucire printre studenţii din Bucureşti.
Vin mulţi studenţi basarabeni în România. Este pentru ei o şansă, pentru unii de a învăţa, pentru alţii să iasă din chingile unei societăţi care nu le oferă aproape nicio şansă. Ca profesor, am fost adesea supărat pe studenţii basarabeni care nu învăţau. Dar am cunoscut şi basarabeni care strălucesc în universităţile româneşti. Oricum sunt puţine stele şi printre românii din România din cauza sistemului de învăţământ. O simplă statistică ne-ar arăta că, procentual, diferenţa dintre studenţii buni proveniţi din şcolile din România şi cei veniţi din Basarabia nu este mare. Dar românii au de obicei orbul găinilor şi nu văd grinda din propriul ochi, ci doar praful din ochiul celuilalt.
Basarabencele sunt curve, basarabenii sunt beţivani. Un stereotip promovat consecvent de televiziuni în emisiunile tabloide. Dacă e un personaj curvă sau beţivan, trebuie să fie din Basarabia. Producătorii emisiunilor respective au orbul găinilor şi nu văd curvele şi beţivanii din România, mai bine caută personaje printre basarabeni. E cool!
Când presa şi politicienii au discursuri împotriva basarabenilor, ar fi explicabilă atitudinea forumiştilor. Oare câţi dintre specialiştii de pe internet au fost în Basarabia? Nu doar să viziteze centrul Chişinăului şi să se aştepte să fie luaţi în braţe de basarabeni fiindcă vin din România. Ci să stea câteva zile, să îi vadă la casele lor, la oraş sau la ţară, să încerce să înţeleagă ofurile lor, mai ales împotriva românilor. Au un mare of împotriva ruşilor, dar au şi un mare of împotriva românilor. De ce? Ruşii sunt străini, sunt cotropitori, le-au tras-o basarabenilor ca orice ocupant. Dar românii ce au avut cu fraţii lor din Basarabia?
Înainte de Unirea din 1918 propaganda românească era puternică în Transilvania. Se acordau burse de studii, se finanţau ziare româneşti în Ardeal, presa din regat vuia de subiecte despre Transilvania. În schimb, rareori se auzea ceva despre românii basarabeni. Citeam undeva un document în care un premier român dispunea încetarea oricăror discuţii despre Basarabia în presa românească pentru a nu-i supăra pe ruşi. Nu întotdeauna presa românească s-a conformat, pentru că pe vremea aceea libertatea presei chiar era funcţională. Însă burse de studii sau propagandă românească în Basarabia nu prea era posibil. De aceea entuziasmul unionist al basarabenilor în 1918 a fost determinat mai degrabă de bolşevicii ruşi şi de baionetele armatei române. În ciuda declaraţiilor unui număr de politicieni români unionişti, nu a existat la Chişinău entuziasmul de la Alba Iulia din decembrie 1918.
Din păcate guvernele româneşti nu au făcut nimic pentru a integra Basarabia în perioada interbelică. Dacă un funcţionar din regat călca strâmb era mutat disciplinar în Basarabia. Era cea mai săracă provincie a României. În ciuda dispreţului de la Bucureşti, românii din Basarabia erau în propria ţară, vorbeau aceeaşi limbă cu cei din administraţie. Chiar dacă uneori jandarmul român venit din regat mai le dădea câte o centură pe spate, nu conta, era de la ai lor. Prin anii 1990 am cunoscut un român bătrân pe malul Nistrului, care vorbea perfect româneşte şi simţea româneşte. Moş Ilie îşi amintea din vremea copilăriei şi adolescenţei despre administraţia românească, mai ales de jandarmii care îl băteau când îl prindeau pe malul Nistrului, la pescuit sau scăldat. Dar nu conta, zicea hâtru moş Ilie, erau de-ai noştri. Dar au venit apoi ruşii...
Ruşii au avut o propagandă antiromânească foarte bine organizată, pe care România nu a fost în stare să o contracareze. Ruşii au exploatat toate gafele administraţiei româneşti şi le-au amintit insistent românilor din Basarabia că România nu îi iubeşte. Cea mai bună dovadă? România i-a dat atât de uşor ruşilor, fără să tragă nici măcar un glonte!
Acesta e marele of al românilor basarabeni, lipsa de curaj a României în momentele cheie din istorie. Vrei să mergi pe mâna României, dar mai poţi avea oare încredere că nu te lasă baltă imediat ce se stropşeşte rusul către Bucureşti? Înainte de a-i critica pe politicienii moldoveni, care oricum nu diferă de cei de pe Dâmboviţa, ar trebui să ne gândim dacă noi, românii din România, avem credibilitate la Chişinău.
Când a venit premierul Leancă la Bucureşti şi s-a întâlnit cu premierul român, s-au răţoit pe blog şi la televizor consilierii preşedintelui, specialişti în politica externă. Că i-a deranjat întâlnirea cu Ponta, e de înţeles. Dar nu pot să înţeleg limbajul cu care au abordat chestiunea. Parcă îl trăgeau de urechi pe Leancă.
Domnilor consilieri prezidenţiali, dacă vreţi Unirea trebuie să renunţaţi la obiceiurile politicienilor de pe Dâmboviţa. Basarabenii nu sunt copii pe care îi cumperi cu o prăjitură, iar pentru că nu te ascultă nu le mai dai altă bucată. Renunţaţi la acest comportament infantil şi trataţi chestiunea cu maximă responsabilitate. Ceea ce ziceţi Dvs la Bucureşti sau aiurea este multiplicat la Chişinău. Dacă vreţi Unirea, cultivaţi în primul rând încredearea basarabenilor în românii din România. Nu îi mai trataţi de sus pe politicienii basarabeni, străduiţi-vă să se simtă acasă când vin în România, nu cu cadouri, ci cu o atitudine pozitivă, de încredere.
Am crezut că stropşirea consilierilor prezidenţiali la adresa premierului Leancă a fost un accident, deşi doi dintre ei au dat-o cu oiştea în gard. Însă după câteva zile preşedintele României a pierdut aproape tot ceea ce s-a străduit mulţi ani să construiască în relaţia cu Basarabia.
Supărat pe atitudinea lui Leancă şi pe faptul că Ponta a reuşit un exerciţiu de imagine pe tema Basarabiei, preşedintele le-a amintit basarabenilor că factura pe care ar trebui să o plătească României este foarte mare, undeva peste 400 milioane de euro, care au fost ajutoare directe sau indirecte, prin diverse mecanisme, a fost curent electric, au fost case construite pentru sinistraţi, au fost bursele şcolare.
Am auzit declaraţiile preşedintelui în direct, am crezut că e un vis urât, nu îmi venea să cred că aşa uşor poate să dea domnul Băsescu cu bâta-în baltă. A dat-o fără să clipească, fără să se gândească la consecinţe.
Domnule preşedinte, Dvs. şi toţi politicienii din România, nu trebuie să uitaţi că România are o datorie imensă faţă de Basarabia, nefacturabilă:în 28 iunie 1940 statul român nu a tras nici măcar un glonte ca să îi apere pe basarabeni şi a cedat Basarabia ruşilor!
Domnilor politicieni din Bucureşti, glontele netras în 1940 are o valoare inestimabilă! Laşitatea politicienilor români de acum 70 de ani ne costă şi azi. Indiferent de preţ, trebuie să îl plătim. Trebuie să recâştigăm şi să construim încrederea basarabenilor în România. Prin ajutoare financiare, prin sprijin diplomatic, prin burse şcolare, prin cărţi, indiferent cum, nu contează. Ajutorul nu se facturează niciodată!
Pentru a reconstrui încrederea basarabenilor în România este necesară mai multă responsabilitate din partea intelectualilor români, în special a formatorilor de opinie. Chiar şi producătorii de tabloide TV ar trebui să vadă că în Basarabia nu găseşti oameni la bar la ora opt dimineaţa ca în România. Înainte să vedeţi curvele din Basarabia, uitaţi-vă în jurul Dvs. E plin de curve din România din Bucureşti până la Madrid.
Măcar intelectualii, dacă au pretenţia că sunt intelectuali, ar trebui să înţeleagă că este total neproductiv discursul antibasarabean. Şi că este datoria noastră să reconstruim încrederea basarabenilor în România. Suficient încât să nu se mai repete anul 1940.
Domnule Banciu, puteţi trăi cu o bursă de 65 euro, atât cît primesc studenţii basarabeni de la statul român? E marea bursă acordată de generosul stat român şi de care profită basarabenii. Faceţi acest experiment, încercaţi măcar. Apoi urlaţi împotriva profitorilor din Basarabia care iau bursele româneşti. Nu uitaţi că moldovenii au o mai mare sensibilitate decât românii, ei înţeleg pamfletul, dar îi doare mai tare când ajung subiect de pamflet în România, decât în Rusia. Nu mă aştept să vă puneţi cenuşă în cap şi să vă cereţi scuze basarabenilor pe care i-aţi jignit. Ar fi sub orgoliul Dvs. Spun orgoliu şi nu demnitate. Oare poate avea demnitate cineva care scuipă în cei din jur cu o libertate de exprimare identică cu cea de la uşa cortului?
Nu uitaţi cât de tare doare glonţul patriei! Chiar dacă nu exultă în declaraţii unioniste, pentru cei mai mulţi basarabeni România este patria lor. Ei simt, chiar şi cei care au un dinte împotriva românilor, că la un moment dat va fi o singură ţară românească. Când? Atunci când contextul internaţional va fi favorabil. La fel ca în cazul Transilvaniei în 1918. Până atunci e datoria noastră să vorbim frumos despre Basarabia!
