Aurel Vlaicu, în campania din Bulgaria

Avionul ,,A. Vlaicu nr. II” avea un grad mare de uzură și nu mai prezenta garanții în zbor. După fiecare evoluție în aer, trebuia revizuit și, de multe ori, chiar reparat. Vlaicu își risca viața zburând cu el; lumea dorea însă cu ardoare să-l vadă evoluând, să execute acele viraje strânse, care deveniseră periculoase odată cu șubrezirea avionului.

Zbura deja de trei ani cu acest aparat și momentan nu avea altul. Firma Marconi întârzia să-i trimită piesele comandate și Ministerul de Război îl soma pur și simplu să se grăbească cu construcția noului aparat de zbor pe care-l subvenționase cu o parte din bani.

În scrisoarea adresată ministrului de război din 2/15 mai 1913, înregistrată cu nr. 7201435/1913, Vlaicu arăta: „Cu onoare vin a vă ruga, să binevoiți a-mi prelungi termenul pentru predarea aeroplanului fixat pe 1 mai 1913, cu două locuri, din cauză că piesele comandate în Anglia nu mi-au sosit la timp și nu a fost posibil să le fac în țară”¹.

Mobilizarea Armatei Române din vara anului 1913 a întrerupt pentru o perioadă realizarea avionului „Vlaicu nr. III”. Tânărul zburător a fost invitat de către Ministerul de Război să participe cu avionul ,,A. Vlaicu nr. II” și automobilul la operațiile militare din Bulgaria, încheindu-se în acest sens un contract între cele două părți.

Aeronautica Militară Română în campania din Bulgaria

Aeronautica Militară Română a mobilizat pentru campania din Bulgaria următoarele unități: Școala și parcul de aviație de la Cotroceni, care s-au constituit în Secția (escadrila) I aviație. Aceasta avea în compunere 5 avioane: 2 H. Farman, 2 Bristol-Coandă și „A. Vlaicu nr. II”².

Avioanele acestei secții (escadrilă) s-au deplasat la Siliștioara, unde au rămas până la 2/15 iunie, când au trecut Dunărea, fiind puse la dispoziția Corpului 2 Armată. Aerodromul de campanie a fost amenajat în localitatea Lukowitz.

Secția (escadrila) a II-a de aviație era formată din următoarele avioane mobilizate de Liga Națională Aeriană: 8 monoplane Bleriot cu motoare de 80 CP cu două locuri, 2 Bleriot monoloc cu motoare de 50 CP, 1 Bleriot de 70 CP biloc și 2 biplane H. Farman, biloc, cu motoare de 70 CP.

Aurel Vlaicu a executat câteva zboruri de recunoaștere deasupra Bulgariei, survolând podul de vase peste care a trecut Armata Română în teatrul de operații. În general, Vlaicu a executat numai câteva zboruri cu avionul său, întrucât aparatul de zbor „A. Vlaicu nr. II” era uzat și după fiecare survol trebuia să repare ceva. Cu toate acestea, informațiile aduse în urma executării misiunilor de recunoaștere în teritoriul inamic au fost apreciate de Comandamentul Corpului 2 Armată, care l-a propus pe Vlaicu pentru a fi decorat.

Prinţul G. V. Bibescu, comandantul Secției a II-a de Aviaţie, pe frontul din Bulgaria

Revenit în Capitală, Vlaicu își reia activitatea pentru terminarea noului său aparat de zbor cu două locuri și motor ,,Gnome” de 80 CP. Într-o scrisoare din 30 iulie/12 august 1913, acesta îi scria ministrului de război următoarele: „Cu onoare vin a vă ruga să binevoiți a-mi prelungi termenul pentru predarea aeroplanului până la 15 (28) octombrie 1913 din cauză că piesele, venind din străinătate, au fost oprite în drum datorită mobilizării și eu am fost angajat de minister să zbor la războiu. Acum mi-a sosit toate piesele și motorul și le montez cât mai repede”³.

În ziua de 2/15 august 1913, Vlaicu a primit următoarea scrisoare de la avocatul Romulus Boca, un bun prieten: „Frate Aurel. Tu știi, că Duminică 14 septembrie (în Imperiul Austro-Ungar se folosea calendarul nou, gregorian, n.a.) 1913, aveam aici Adunarea Asociațiunii (ASTRA) și festivități. Nu te cugeți oare a veni cu geniala ta mașină și să repeți zborul cel măreț pe care l-ai executat acu-i anul? Noi așa sperăm, ba oricine crede că vei veni chiar în zbor de la București. Cu viteza formidabilă a aeroplanului tău poți porni din țară sâmbătă, la treisprezece septembrie, după-amiază. Noaptea dormi la Brașov. Duminică dimineață zbor până la Sibiu, mănânci gulaș vienez la «Bufnița», servit de (o) chelneriță faină, iar la patru ore după amiază (ă) dai acolo peste turn și ne mai sperii odată cu virajele tale îndrăznețe, ca să te primim încă mai însuflețiți în brațele noastre deschise. Aici e vorba să vie și domni mari din țară, persoane ilustre, ca maestrul Delavrancea și alții. Te țin să răspunzi negreșit și te îmbrățișez. Boca”⁴.

Scrisoarea prietenului său nu l-a lăsat indiferent pe Aurel, acesta se gândea la efectuarea unui zbor peste Carpați, idee care-i încolțise în minte cu mult timp în urmă. Ajutat de vărul Miron Maieraș, de Magnani și ing. Silișteanu, revizuiește complet avionul ,,A. Vlaicu nr. II” în vederea zborului ce urma să-l facă. În această perioadă a sosit la București și reprezentantul firmei Marconi cu toate piesele comandate din Anglia și cu cele două motoare „Gnome” cumpărate de firma engleză din Franța. Se urgenta montarea, punerea la punct a noului aparat de zbor, ,,Vlaicu nr. III”, și încercarea lui în zbor, întrucât „Casa Marconi” intenționa să-i comande lui Vlaicu o serie de 100 de avioane⁵. În paralel cu lucrul la noul aparat de zbor, Vlaicu se pregătea serios pentru zborul peste Carpați, efectuând aproape zilnic un survol pe distanța București – Câmpina, până spre munți, întrucât se temea să nu reușească un alt aviator această performanță.

Acest text este un fragment din articolul „Drumul unui cuceritor al cerului, inginerul aviator Aurel Vlaicu”, publicat în numărul 43 al revistei „Historia Special”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 29 iunie - 25 septembrie 2023, și în format digital pe paydemic.com.