Au reușit sovieticii să decripteze mesajele Enigma înainte de Bătălia de la Stalingrad?

Dacă despre succesele occidentalilor pe frontul invizibil se cunosc destul de multe aspecte, nu același lucru se poate spune despre reușitele sovieticilor. Așadar, au reușit sovieticii să decripteze comunicațiile Enigma? De-a lungul timpului s-au publicat puține lucrări în limba engleză despre succesele repurtate de sovietici pe frontul invizibil, inclusiv în ceea ce privește SIGINT (SIGnal INTelligence - n.r.). Impactul epurărilor staliniste din perioada 1937-1939 a fost devastator asupra serviciilor de informații sovietice. Neîncrezător în Marea Britanie, după o perioadă de prietenie, Stalin a ordonat diminuarea schimbului de informații cu englezii.

Un criptanalist britanic a afirmat că sovieticii au reușit decriptarea mesajelor Enigma începând cu 1942. Un document NSA (National Security Agency - n.r.) declasificat ne arată că un răspuns mai detaliat la această întrebare a parvenit destul de târziu, undeva la începutul anilor `90, când un fost colonel KGB care participa la conferințe în diferite universități americane a pretins că sovieticii au „rezolvat” atât mașina germană Enigma, cât și cifrul japonez Purple.

Fostul ofițer KGB (o femeie) a răspuns că decriptările nu erau constante, deoarece sovieticii nu dispuneau de capabilitățile necesare construirii unor mașini complexe ca „bombele” poloneze sau britanice, care permiteau decodificarea rapidă și constantă a mesajelor Enigma, ca să nu mai vorbim de Geheimschreiber. Apare destul de probabil faptul că sovieticii s-au bazat pe capacitatea limitată de a decripta Enigma, pe exploatarea mașinilor și cheilor de criptare zilnice capturate, precum și din interogarea personalului de la cifru sau a operatorilor radio capturați, în special la Stalingrad.

Faptul că criptanaliștii sovietici nu au înregistrat imensul succes al omologilor de la Bletchely Park poate avea o dublă explicație. Pe de o parte, am menționat înapoierea tehnologică evidentă care îi împiedica pe sovietici în imposibilitatea de a fabrica „bombele” construite de polonezi sau britanici încă din 1940 pentru spargerea setărilor zilnice ale mașinii de codificat Enigma. Mai mult, erau departe de a realiza o replică a primului computer din lume, COLOSSUS, utilizat de Bletchley Park din 1943 pentru decriptarea mesajelor Geheimschreiber (FISH), care în ultimii doi ani de război au avut o importanță mai mare decât traficul Enigma.

Pe de altă parte, sovieticii nu ar fi permis niciodată infuzia de genii tinere, talentate și neconvenționale, într-un centru secret de criptanaliză, unul dintre factorii fundamentali pe care s-a construit succesul în spargerea codurilor germane. Un geniu excentric ca Alan Turing, care și-a îngropat economiile de-o viață prin pădurile de lângă Bletchley Park, uitând apoi unde le-a ascuns, și care a fost responsabil de crearea „bombei” britanice, nu ar fi fost acceptat și nu s-ar fi conformat rigorilor sistemului comunist care exista în URSS.

Bătălia de la Kursk

Britanicii i-au avertizat pe sovietici cu privire la declanșarea Operațiunii Citadela la Kursk în iulie 1943, deși se pare că dețineau informații certe din diferite surse cu privire la ofensivă. La momentul ofensivei, activitatea serviciilor de informații sovietice se îmbunătățise considerabil datorită recunoașterilor aeriene și informărilor cu decriptările Enigma ale Misiunii Militare Britanice din Moscova, raportărilor cercului de spionaj „Lucy” și probabil interceptărilor SIGINT sovietice.

Bătălia de la Kursk a fost una dintre cele mai mari confruntări de tancuri din istorie

Unul dintre cele mai de succes cercuri de spionaj stabilite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, „Lucy” a fost înființat în 1939 în Elveția. Cercul de spionaj a furnizat informații cruciale despre capabilitățile militare ale Wehrmachtului până în octombrie 1943, când elvețienii, sub presiunea germanilor, l-au desființat.

Informațiile furnizate sovieticilor de către „Lucy” au inclus ordinea de bătaie a unităților germane desemnate să participe la invazia URSS, informație necrezută de sovietici până când a fost validată de atacul propriu-zis, de pe 22 iunie 1941. Deloc surprinzător, această validare din mers a informațiilor trimise a însemnat că următoarele informații trimise au fost tratate ca aur curat.

Printre sursele recrutate se aflau locțiitorul Departamentului pentru Comunicații al Înaltului Comandament al Wehrmachtului și șeful structurii de informații al Grupului de Armate Centru de pe Frontul de Est. Germanii cunoșteau activitatea cercului de spionaj din monitorizarea transmisiilor radio din Elveția.

În mod ironic, contrainformațiile germane nu au detectat fluxul de informații transmis de sursele germane ale cercului, deoarece acel trafic era ascuns în traficul Enigma. Generalul Fritz Thiele, locțiitorul șefului Departamentului de Comunicații, a furnizat „Lucy” o mașină Enigma, utilizată pentru criptarea mesajelor militare, împreună cu setările necesare.

Thiele a aranjat împreună cu șeful său, care de asemenea făcea parte din cercul conspirativ, să se recruteze un mic grup de telegrafiști pentru expedierea mesajelor către indicativul RAHS (pe care l-a atribuit „Lucy”) ca parte a traficului obișnuit transmis zilnic de la centrul de comunicații al Înaltului Comandament al Forțelor Terestre (OKH). Telegrafiștii, aparent, nu știau ce transmiteau sau cine se ascundea în spatele acestui indicativ. Aceștia pur și simplu executau ordinele primite și transmiteau mesajele către destinatar.

„Cei cinci spioni de la Cambridge”

La mijlocul anului 1943, britanicii au furnizat chiar sovieticilor o mașină Enigma capturată și manualele de operare. Cu toate acestea, Londra a insistat să nu se transmită sovieticilor informații extrem de importante derivate din decriptarea Enigma. Acest lucru nu a contat până la urmă, deoarece sovieticii cunoșteau natura activităților ce se desfășurau la Bletchley Park datorită spionilor infiltrați acolo, în special membrii cercului de spionaj cunoscut sub denumirea „Cei cinci spioni de la Cambridge”.

Londra nu cunoștea că, la acea vreme, unul dintre „Cei cinci spioni de la Cambridge”, John Cairncross, a furnizat sovieticilor copii după decriptările „Tunny” referitoare la viitoarea ofensivă, practic confirmând sovieticilor că britanicii spărseseră codurile germane. Alte informații ULTRA au parvenit sovieticilor prin intermediul altui agent, Anthony Blunt (un alt membru din „Cei cinci spioni de la Cambridge”), care le primise de la un subagent infiltrat în serviciile de informații britanice, Leo Long.

Considerate de GRU ca fiind „foarte valoroase”, aceste informații au fost „confirmate prin alte surse”. Centrala GRU a considerat că erau „extrem de necesare” aceste informații suplimentare ULTRA prin intermediul lui Leo Long. Astfel, putem spune că URSS primea prin canale oficiale informații ULTRA incomplete sau cenzurate de la serviciile britanice de informații și, într-o formă mult mai detailată, practic necenzurată, prin canale secrete, datorită spionilor infiltrați în interiorul structurilor de informații britanice.

Kursk a reprezentat ultima ofensivă strategică germană pe Frontul de Est, după care sovieticii au cucerit inițiativa pentru restul războiului.

Acest text este un fragment din articolul „Bătălia codurilor”, publicat în numărul 46 al revistei „Historia Special” (revista:special/46), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 29 martie - 28 iunie 2024, și în format digital pe paydemic.com.