⬆

„Sateliții lui Hitler” au devenit țapii ispășitori pentru Stalingrad

Pe 19 noiembrie 1942, la Stalingrad, șase armate sovietice au atacat flancul nordic al pozițiilor germane, iar a doua zi și flancul sudic. Câteva zile mai târziu, germanii și aliații lor românii erau încercuiți. După alte 70 de zile, bătălia era încheiată, iar Hitler pierdea Armata a 6-a şi o parte din Armata a 4-a. Ce se întâmplase, de fapt? Și cine era de vină?

Bătălia de la Stalingrad a fost un punct de cotitură militar, dar în egală măsură și un moment cu o mare încărcătură psihologică. Pentru moralul poporului rus, căderea Stalingradului ar fi fost semnalul unui dezastru, mai ales după privațiunile cumplite îndurate de la declanșarea războiului. Biruința, însă, a fost un semn că suferințele lor nu au fost în zadar, în plus, a schimbat atitudinea negativă a rușilor față de leadership și de armată.

În cealaltă tabără, germanii au venit la Stalingrad cu un moral excelent după victoriile din Occident, în timp ce rușii încă sângerau după războiul cu Finlanda. Înfrângerea de aici, de la Stalingrad, a fost un șoc pentru germani. Brusc, invincibilitatea lor care le întărise credința că vor cuceri lumea se volatilizase, iar mințile soldaților Wehrmachtului au fost sfredelite de un gând: dacă pierdem războiul? De cealaltă parte, Aliații au avut dovada clară că armata germană putea fi zdrobită.

O Germanie întreagă aștepta încremenită explicații: din ce cauză invincibila lor armată pierduse această bătălie? O întreagă mașină de propagandă nazistă, aceeași care cu numai câteva luni în urmă anunța victoria iminentă a germanilor la Stalingrad, a născocit rapid o serie de argumente plauzibile și care ocultau realitatea. Așa s-au născut explicațiile: generalii „Noroi” și „Iarnă” ai rușilor, apoi slăbiciunea armatelor aliate. Nevoia de oameni în războiul cu URSS a făcut ca Marea Germanie și supraviețuirea sa să depindă de ajutorul României, Italiei și Ungariei! Ce tragedie! Cineva trebuia găsit vinovat! „Sateliții” lui Hitler au purtat vina pentru înfrângere, iar românii erau printre aceștia, chiar dacă Hitler le dăduse note aliaților săi de la Stalingrad în funcție de vitejie: pe primul loc se afla Armata Română, urmată de cea italiană, iar ungurii pe ultimul loc.

Planul „Uranus”, ofensiva rusă de la Stalingrad, a reușit tocmai pentru că a mizat pe atacurile asupra flancurilor apărate de armatele române, italiene și maghiare. Colapsul armatelor române, afirmă o sursă istoriografică, a generat pierderea bătăliei de la Stalingrad într-o măsură mult mai mare față de dezintegrarea similară a armatelor italienilor și ungurilor3. Oare cum au stat lucrurile și care este adevărul? Chiar au fost vinovați italienii, maghiarii ori românii pentru dezastrul de la Stalingrad? Să fi pierdut Hitler războiul din cauza Armatei Române?

Acest text este un fragment din dosarul ediției de februarie a revistei Historia, dedicat soldaților români care au luptat la Stalingrad, dar și relației complicate a românilor cu nemții. În acest dosar puteți citi:

• ÎN PREMIERĂ : tabelul cu numele soldaților români care au murit la Cotul Donului și au fost înmormântați în cimitirul din Gromki
• Mărturii inedite ale celor care au supraviețuit celei mai sângeroase bătălii din istorie: „Văd și acum o groapă imensă în care au fost aruncați soldații noștri morți cu sutele”
• Care au fost obiectivele germanilor pentru 1942
• Care au fost responsabilitățile date de nemți Armatei Române
• Divergențele româno-germane. Nemții dau vina pe români pentru pierderea bătăliei
• Schimb de replici între mareșalul Antonescu și comandantul von Manstein: „soldatul român nu poate fi umilit de un străin, cu atât mai puțin de un camarad de arme, chiar când greșește”
• Evoluția relațiilor româno-germane după Stalingrad
• O privire asupra memorialisticii despre Stalingrad: „Armata maghiară și-a pierdut onoarea”, „Nu suntem ciumați, suntem soldați italieni”, „Care a fost scopul superior pentru care mareșalul ne-a sacrificat ca pe niște pioni pe tabla de șah?”