Demisia lui Mihail Gorbaciov - un moment istoric

În toată istoria comunismului, căderea unui conducător de la putere s-a făcut în circumstanțe dramatice. Să ne amintim, astfel, că atît în URSS, cît și în tot Estul, nici un lider n-a plecat de bunăvoie. În cele mai multe cazuri, părăsirea puterii a fost posibilă numai prin moartea personajului. Și, cu excepția lui Lenin, moartea fizică a însemnat și moartea publică.

O dată trecut doliul, atît în cazul lui Stalin, cît și în cele ale lui Gheorghiu-Dej, Brejnev, o tăcere adîncă s-a întins asupra celui dispărut. Treptat-treptat, tăcerii i-au luat locul criticile. La început voalate, apoi tot mai violente. Faima personajului n-a supraviețuit morții sale.

Au fost și cazuri cînd liderul a fost demis încă din viață. Să ne amintim de înlăturarea lui Hrușciov, a Anei Pauker, a lui Miron Constantinescu. Totul desfășurat în cel mai mare secret. Și totul urmat de excluderea din viața publică. Acest tic al căderii tragice definește însăși esența comunismului ca sistem totalitar.

Pentru că în democrație, așa cum ne arată Istoria, părăsirea puterii aparține normalității. Nici unul dintre cei demisionați sau care au pierdut alegerile n-a dispărut de pe scena națională și internațională. Churchill, Reagan, Carter, De Gaulle au continuat să activeze politic, să se bucure de simpatia concetățenilor. Plecarea de la putere n-a însemnat ieșirea din istorie, ca în comunism, ci, dimpotrivă, adîncirea în aceasta.

Datele demisiei lui Gorbaciov din 25 decembrie 1991 sînt cunoscute pînă în cele mai mici amănunte. Luate în ansamblu și judecate, ele ne oferă trăsăturile unei plecări perfect democratice.

Momentul demisiei a fost de o transparență absolută. Presa din spațiul fostului imperiu a scris despre ea cum a dus-o capul și nu după indicații de partid. Anturajul nu l-a părăsit pe fostul lider pentru noul atotputernic al zilei, ci i-a organizat o recepție. După demisie, Gorbaciov n-a dispărut din viața publică.

Astfel, pentru prima oară în istoria comunismului sovietic un lider suprem iese pe ușa din față. Demisia lui n-a fost percepută ca o tragedie nici personală, nici colectivă. Ea a apărut, atît autorului, cît și celorlalți, ca un fapt absolut firesc. Această normalitate a demisiei e de o importanță copleșitoare.

S-ar putea spune că ea depășește prin semnificații însăși demisia. Ea face din Gorbaciov un învingător. Pentru că ea se dovedește cum nu se poate mai elocventă pentru profunzimea transformărilor din fostul imperiu.

Dacă a fost posibil ca un lider sovietic să demisioneze în astfel de împrejurări firești înseamnă că societatea rusească a înregistrat, în anii perestroikăi, un șir de mutații radicale la nivelul conștiinței colective. Și dacă ne gîndim bine, esența perestroikăi o dau nu dificultățile vieții cotidiene, nu convulsiile interne, nu pierderea supremației militare, ci aceste transformări de substanță spirituală.

_{Foto sus: Mihail Gorbaciov, alături de soția sa, Raisa (© Boris Babanov / Commons:RIA Novosti)}