Ianuarie 1952: reforma monetară

La 26/27 ianuarie 1952, guvernul R.P.R. anunța o reformă bănească, odată cu reduceri de prețuri la unele produse alimentare și industriale. Stabilizarea din august 1947 fusese efectuată prin confiscarea a 94,16% din masa monetară existentă.

Treptat însă, circulația fiduciară și prețurile au crescut, ca urmare a unor mari investiții („industrializarea socialistă“), a cheltuielilor determinate de sporirea efectivelor militare (la indicația Moscovei) și a deficitului în balanța de plăți externe, prin exporturi românești necompensate în Uniunea Sovietică. Soluția guvernului democrat-popular a fost o nouă reformă.

Ea a reprezentat o nouă confiscare a masei monetare în circulație. De astă dată, prin cursuri de schimb diferențiate de (a) 1 leu nou pentru 20 lei vechi; (b) 1 la 100; (c) 1 la 400. Cum majoritatea sumelor preschimbate se situau în grupa (b) și (c) de mai sus, operațiunea echivala cu o nouă confiscare. Legația S.U.A. din București a întocmit o analiză a „reformei“ și a înaintat-o Departamentului de Stat, la 29 ianuarie 1952.

Informațiile și evaluările sunt, în genere, exacte. Raportul cuprinde și detalii ce nu se regăsesc în documentele regimului de la București.

În continuare, partea I-a a Raportului Legației S.U.A., în traducerea subsemnatului.

Confidențial

Din București, (nr.) 271, 28 ianuarie 1952

Telegramele Legației (S.U.A.), nr. 271, ianuarie 28, 1952 și nr. 296, ianuarie 29, 1952

Rezumat

Zvonurile repetate despre o reformă monetară în România, s-au confirmat în cele din urmă la 27 ianuarie, după o săptămână frenetică caracterizată prin panica cumpărăturilor, retragerea mărfurilor nonperisabile și în final închiderea magazinelor timp de patru zile efectiv. Reforma a fost explicată ca o parte a maturizării „socialismului“ român și nevoia sa de o monedă puternică, stabilă. Vechea monedă a fost caracterizată a fi fost deteriorată de uneltirilor chiaburilor, speculanților, capitaliștilor și agenților imperialiști. În realitate, reforma a devenit necesară prin efectul cumulat a unui buget neechilibrat, a unor exporturi necompensate către Rusia și a deficitului bugetar prin tiparnița de bani.

Întrucât reforma a fost efectuată prin impozitarea tuturor deținătorilor monezii vechi, ea a constituit, de asemenea, un instrument special de constrângere pentru clasa țărănească și pentru alții, considerați ca dușmani ai poporului. Reforma oferă următoarele avantaje:

1) eliminarea completă a surplusului monetar, reducând astfel presiunile inflaționiste;

2) scăderea și stabilizarea temporară a costului vieții, reducând astfel nemulțumirea muncitorimii industriale;

3) prin mișcarea corelată a masei monetare, a salariilor, prețurilor și schimburilor externe, reforma ar trebui să amelioreze posibilitățile de export ale României;

4) ar putea avea o substanțială valoare pentru propaganda comunistă internațională. Noi considerăm (diplomații S.U.A., nota D.C.G.) următoarele aspecte ca îndeosebi semnificative: legarea (leului) de rublă, care ar anticipa o mișcare de satelit în această direcție; reacția țărănimii în aprovizionarea viitoare cu produse, fapt care va influența în mare măsură (negativ, nota D.C.G.) păstrarea beneficiilor reformei; și posibila valoare propagandistică, prosperitate și nivel de viață în creștere sub comunism.

Cât privește misiunile diplomatice din România, schimburile (de monedă, nota D.C.G.) nu au produs inechități privind tranzacțiile pe luna ianuarie. Altminteri, rezervele monetare ale acestor Misiuni au fost expropriate la fel ca ale naționalilor români. Legația americană și personalul ei nu au suferit asemenea pierderi. Întrucât reforma privește aspectele de suprafață ale problemelor economice ale României, iar reformele de bază necesare nu sunt luate în considerare, efectele ei paleative vor începe a se uza în scurt timp.

Zvonuri premergătoare

Zvonuri despre o reformă monetară au revenit periodic în România, începând din septembrie 1950, când pregătirea pentru o nouă monedă a fost autorizată pentru întâia dată. Zvonurile au devenit mai persistente după recolta de toamnă din 1950 și 1951 și s-a crezut întrucâtva că au fost inspirate de guvern, ca o stratagemă de a scoate banii de sub saltea de la țărani. Cu toate acestea, toate zvonurile au fost în mare măsură calmate la finele lui decembrie 1951 când guvernul a pus în circulație bancnote noi de 1.000 lei, egale în valoare cu vechea monedă.

Cam la începutul săptămânii din 20 ianuarie, s-a produs o indiscreție din surse guvernamentale, deoarece de îndată s-a pornit un nou val de zvonuri cu o intensitate frenetică. Indicații că ele ar putea avea mai mult temei decât zvonurile vechi s-au aflat din următoarele fapte:

1. Majoritatea salariaților guvernamentali și-au primit salariile pe 22 ianuarie în loc de 27 ianuarie – 1 februarie;

2. Aproape totalitatea notelor de plată pentru întreținere nu au fost expediate pentru încasare deși, în mod normal, ele se trimit înainte de 15 ale lunii;

3. Sub presiunea panicii unui val de cumpărături, bunurile de consum au dispărut repede de pe rafturile magazinelor și a devenit îndată vizibil faptul că bunurile de folosință mai îndelungată, ca, de exemplu, radio-uri, îmbrăcăminte și altele, au fost de fapt scoase din stocuri. Îngrijorarea și confuzia publică s-au reflectat nu numai în valul de cumpărături ce a avut loc, dar, potrivit unor informări primite de Legație, un număr de persoane au schimbat bancnote vechi de 1.000 lei cu acelea emise în decembrie 1951, la un curs de 3 până la 5 (bancnote) vechi contra una nouă.

Acțiunea guvernului

În ciuda evidentei confuzii existente, guvernul a păstrat tăcere completă până în seara de joi 24 ianuarie. Atunci a anunțat prin radio (în ziua următoare a apărut și o scurtă notă în presă) că toate unitățile en gros sau en detail din rețeaua statului sau ale unităților sale, urmează a fi închise pe 25 și 26 (ianuarie) pentru efectuarea inventarului și a recalculării prețurilor. Chiar și în acel moment, când tot comerțul era efectiv sufocat, guvernul nu a făcut vreo declarație privind intențiile sale ultime.

Totuși, în intervalul aflat în discuție, Legația (S.U.A., nota D.C.G.) a aflat că felurite colective muncitorești au fost informate, prin organizațiile de partid, că urmează o reformă monetară, dar că ea va fi spre avantajul muncitorimii. În cele din urmă, la 27 ianuarie, prin mitinguri de stradă, a unei ediții speciale a „Scânteii“ și emisiunea radio de la orele 8, au fost anunțate prevederile reformei monetare. De miercuri, până duminică și chiar până marțea următoare, cei prinși cu cămările goale din cauză că nu au știut dinainte, au suferit considerabil.

Prevederile reformei monetare

Un rezumat al mai multor reglementări și instrucțiuni apare în anexa nr. 1. Trei anexe suplimentare dau traducerea integrală (în engleză, nota D.C.G.) a următoarelor texte:

1) Hotărârea Consiliului de Miniștri al R.P.R. și a Comitetului Central al P.M.R. privind punerea în aplicare a reformei monetare și a reducerilor de prețuri (anexa nr. 2)

2) Instrucțiunile Ministerului Finanțelor referitoare la mecanismul schimbării banilor și recalculării obligațiilor contractuale (anexa nr. 3)

3) Noua listă de prețuri cu amănuntul pentru produsele pe cartelă și cele neraționate (anexa nr. 4)

Mai concis, noile măsuri au următoarele rezultate:

1. Să efectueze o impozitare majoră prin retragerea banilor cu o rată de schimb în funcție de totalul deținut, de calitatea deținătorului și natura sumelor.

2. Să facă posibilă o corelare generală a salariilor, prețurilor și obligațiilor contractuale, pe baza de un leu nou = 20 lei vechi.

3. Să schimbe conținutul teoretic în aur a leului, de la 0,005940 grame de aur fin a leului vechi, la 0,079346 grame de aur fin a leului nou.

4. Să stabilească rubla ca bază a schimbului valutar extern, la rata de 2,80 lei pentru o rublă.

Cu privire la punctul 1 de mai sus, se cuvine reținut că rata cea mai bună de schimb a fost aceea de 20 lei vechi pentru 1 leu nou, acordată misiunilor diplomatice pentru plăți curente și întreprinderilor de stat în general pentru conturi în bani altele decât plăți curente. Misiunile diplomatice au avut restricția de a preschimba în limita valutei străine schimbată oficial în ianuarie.

A doua rată favorabilă de schimb a fost de 100 lei vechi pentru 1 leu nou, acordată persoanelor particulare pentru suma de până la 1.000 lei. Cea mai puțin favorabilă rată a fost de 400 lei vechi pentru 1 leu nou, ca preschimbare pentru economii individuale de peste 3.000 lei. Monede divizionare metalice de 1, 3, 5, 10 și 25 bani au fost puse în circulație, iar noile monede hârtie sub forma bancnotelor de 1, 3, 5, 10, 25 și 100 lei.

Motivările reformei

În justificarea reformei, guvernul a subliniat că intervalul 1947 până în prezent, a fost unul de tranziție în care s-a statornicit statul socialist. A susținut că, de vreme ce acest țel a fost îndeplinit, devenise necesară stabilirea unei monede sănătoase și stabile. Nevoia pentru aceasta a fost întărită din cauza speculanților, capitaliștilor și agenților imperialiștilor americani și britanici, care au uneltit să submineze stabilitatea leului și au dezorganizat distribuirea mărfurilor.

În ce privește situația țărănimii (cea mai dur lovită de reformă) în comparație cu aceea a clasei industriale urbane (care, la o primă privire, beneficiază cel mai mult), guvernul susține că țărănimea a fost avantajată în mare măsură de creșterile necontrolate de prețuri ale produselor agricole (în timp ce mărfurile industriale au rămas stabile) și de feluritele ajutoare date de stat sub forma creditelor, avansuri în numerar, anulări de datorii către Stat și altele, dar că, țărănimea, nerecunoscătoare, a refuzat să coopereze și n-a aprovizionat piața orășenească cu cantități îndestulătoare de produse agricole. Practicile economice sunt obscure în România, deoarece guvernul român nu dă publicității date inteligibile.

Totuși, pare extrem de probabil că ele sunt de așa natură încât, în ultimii patru ani, a existat o nevoie substanțială de a finanța deficitul (bugetar) prin emisiuni de hârtie-monedă. Factorii care au contribuit la aceasta: – rata excesivă a investițiilor capitale, potrivit cu programele planificate; – cheltuielile grele pentru apărare și refacerea stabilimentelor militare; – hemoragia indiscutabilă a resurselor României către Uniunea Sovietică, fără o compensare adecvată; – costurile excesive și ineficiența birocrației comuniste.

Ca atare, motivarea cea mai rațională a reformei monetare este aceea că a fost un instrument pentru a elimina vechile emisiuni monetare (estimate a fi crescut de 10 ori, în ultimii patru ani), eliminând astfel puterea de cumpărare pentru consum, aflată în exces. În același timp, măsurile îngăduie guvernului să dea o lovitură puternică elementelor din societate pe care le consideră dușmănoase și îi acordă un instrument de propagandă substanțial în sensul beneficiilor aduse muncitorimii (industriale, nota D.C.G.) prin reducerea costului vieții și afirmații privind stabilitatea economică.

O altă trăsătură semnificativă este legarea leului de rublă, întrucât acest fapt ar putea constitui un precedent, care va fi în curând urmat de celelalte state satelite. Pentru moment cel puțin, România este și mai strâns legată în circuitul economic sovietic, iar dacă mecanismul se extinde la relațiile comerciale dintre est și vest, aceasta ar putea duce la un bloc al rublei și la un bloc al (lirei) sterline.

Pentru chargé d’affaires ad interim

Edward J. Rowell

prim secretar de Legație N.A.W. 866.13/1-2952 (Național Archives, Washington D.C.)

Citește și: Ianuarie 1952: Consecințele reformei monetare