Arhivele comunismului: povestea pensionarului trimis în gulag pentru un joc de cuvinte antisovietice

Pensionarul Pavel Doronin din Chişinău a difuzat timp de cinci ani cărţi poştale şi foi volante cu mesaje incifrate împotriva Partidului Comunist şi puterii sovietice. În 1972, a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare.

Periferiile URSS, precum era considerat Chişinăul, prezentau potenţial pericol pentru metropolă, iar orice manifestare antisovietică era curmată din faşă. În cazul RSS Moldoveneşti, KGB-iştii mai degrabă se aşteptau de la moldoveni la mişcări pro-româneşti, pe care le considerau mult mai periculoase, decât la acţiuni antisovietice ordinare. Poliţia politică sovietică şi-a îndreptat toate eforturile spre combaterea unor astfel de manifestări ale moldovenilor. Dar au existat şi oameni care au protestat faţă de PCUS şi politica imperiului sovietic în diferite domenii.

Condamnat prima dată în anul 1943

Pavel Doronin s-a născut la 25 august 1905, în regiunea Manciuria, fostul Imperiu Rus. A terminat şase clase în oraşul Blagovescensk din Extremul Orient, unde se mutase cu traiul familia sa. În 1931, a intrat la Institutul de Transporturi din Leningrad, pe care l-a absolvit în 1934, după care a activat la diferite întreprinderi de transport şi construcţii din Extremul Orient. La începutul anului 1941, a fost transferat la Lvov, unde îl prind evenimentele din 22 iunie 1941. A fost mobilizat într-o unitate militară de transport de la calea ferată.

În 1943, aflându-se în Armata Roşie, a fost judecat de un tribunal militar la 10 ani de munci corecţionale, cu confiscarea averii, pentru agitaţie şi propagandă antisovietică (a ţinut jurnale, a lăudat tehnica armatei germane şi a blamat-o pe cea sovietică, a elogiat condiţiile de care se bucura un ofiţer german în comparaţie cu unul sovietic etc). A fost eliberat în 1952 şi reabilitat în 1956. Ulterior a lucrat la o construcţie de pe râul Peciora (1953-1956), Direcţia căii ferate de nord (1956-1960), peste tot fiind lăudat drept un inginer calificat, cu iniţiativă etc.

În 1960 i-a fost respinsă cererea de intrare în PCUS. În acel an, Doronin a ajuns la Chişinău, fiind angajat la calea ferată din Moldova. S-a stabilit cu traiul în cartierul Poşta Veche, pe strada Dubăsari. S-a pensionat în 1965.

Foi volante antisovietice la aniversarea comunistă

Doronin îşi manifestă dezacordul faţă de PCUS şi puterea sovietică în 1967, când URSS sărbătorea triumfător 50 de ani de la „Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie“. În toamna acelui an compune un acrostih cu un conţinut defăimător la adresa Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS)-în rusă Коммунистическая Партия Советского Союза (КПСС) pe care-l aplică, cu ajutorul unui clişeu confecţionat special, pe mai multe cărţi poştale şi foi volante, în total 24.

Iată textul în limba rusă:

Кто  Кто

Продает  Причиняет

Свою  Стране

Совесть Страдания

În română ar suna cam aşa:„Cine şi-a pierdut onoarea / Cine îi provoacă ţării suferinţe“. Răspunsul la întrebări se conţine în acronimul format din primele litere ale cuvintelor din vers:КПСС (PCUS).

Pavel Doronin a distribuit primele şase foi volante şi cărţi poştale ce conţineau acrostihul anticomunist în noaptea de 6 spre 7 noiembrie 1967 (ziua aniversării a 50-a „revoluţiei socialiste din octombrie“). A selectat cu atenţie cărţile poştale, să se potrivească evenimentului-pe una din ele era o gravură intitulată „Asaltul Palatului de Iarnă“ (simbolul puciului de la Petrograd, din 25 octombrie/6 noiembrie 1917);pe alta era desenat Kremlinul şi avea inscripţia:„Felicitări cu ocazia Revoluţiei din Octombrie“.

Precaut după experienţa de gulag, Doronin a ales să distribuie cărţile poştale în centrul oraşului şi în sectorul Răşcani al Chişinăului, departe de locul unde locuia.

Până la Vladivostok şi înapoi la Chişinău

O săptămână mai târziu, la 14 noiembrie, Doronin expediază în plicuri celelalte 18 foi volante şi cărţi poştale. Două cărţi poştale i-a trimis directorului Uzinei de tractoare din Chişinău, câte una la întreprinderea „Vibropribor“, uzina de pompe „G. I. Kotovski“ şi la fabrica de frigidere. Alte două i-au fost expediate şefului Portului din Odesa şi câte una directorului uzinei de automobile „Lihaciov“ din Moscova şi unei întreprinderi din Leningrad. O carte poştală a ajuns la ambasada Chinei de la Moscova, iar alte două la Sinagoga din Odesa.

Un plic în care erau trei cărţi poştale a fost expediat la Vladivostok, directorului uzinei „Dalizavod“. Amuzant este faptul că şefa cancelariei uzinei din Extremul Orient, devotată PCUS, primind scrisoarea pe 26 noiembrie, i-a ordonat secretarei să adauge pe fiecare carte poştală, sub acrostih:„Asemenea cretini ca voi“. Întrucât drept adresă a expeditorului era indicată cea a uzinei de pompe „G. I. Kotovski“ din Chişinău, a pus cărţile poştale „cu răspunsul“ într-un alt plic şi l-a expediat pe adresa întreprinderii moldoveneşti. Secretarul de partid al uzinei din Chişinău a mers la KGB.

O rublă preţioasă

Acţiunile antisovietice ale lui Doronin au continuat un an mai târziu, când acesta a scris pe mai multe bancnote de 1 rublă şi chiar pe una de 10 ruble sloganul:„Jos PCUS“, banii fiind întrebuinţaţi la procurarea unor mărfuri. Nici de data aceasta nu a fost identificat autorul.

Administraţia magazinelor unde au fost depistate bancnote buclucaşe a sesizat imediat securitatea. Poliţia politică sovietică i-a interogat pe toţi la rând:vânzătoarea, şeful de secţie, directorul, iar uneori şi pe secretarul de partid. Persoana care prima a descoperit neregula, de obicei era vânzătoarea, recunoştea că nu a fost atentă cine i-a „strecurat“ rubla. Ridicarea „probei“ se înfăptuia printr-un proces-verbal, rubla cu pricina fiind transportată la KGB şi depusă la dosar. Magazinul rămânea în acea zi în pierdere. Bancnota de 10 ruble nu a fost depistată.

Una din problemele discutate în acei ani era subiectul emigrării evreilor din URSS. Pavel Doronin a trimis scrisori redacţiei ziarului „Sovetskaia Moldavia“ şi ambasadei SUA din Moscova, în care susţinea poziţia celor care doreau să se stabilească cu traiul în Israel, condamnând acţiunile guvernului sovietic prin care era interzisă emigrarea.

Chestionarul de la Teleradio

În noiembrie 1968, Doronin a completat un chestionar difuzat de Comitetul de Stat pentru Radiodifuziune al RSSM, în care ascultătorii tineri erau rugaţi să-şi expună părerile depsre emisiunile postului de radio „Luceafărul“ şi despre emisiunea TV „Unda Tineretului“. Iată răspunsurile lui Doronin:

Întrebare:Ascultaţi permanent, ocazional, în zilele de lucru, în zilele libere emisiunile noastre (de subliniat)?

Răspuns pentru ambele emisiuni:Ocazional.

Întrebare:Ce vă place sau nu vă place în emisiunile pentru tineret?

Răspuns:Nu-mi place politica şi ideologia promovată.

Întrebare:Ce subiecte v-au atras atenţia?

Răspuns:Acele care îmbogăţesc sufleteşte persoana şi care îl fac pe om să se relaxeze.

Întrebare:Ce vă frământă?

Răspuns:Lipsa de echitate socială.

Întrebare:Ce credeţi despre semenii Dvs.?

Răspuns:Capetele celor mai mulţi dintre ei sunt pline de fotbal şi tranzistoare.

Întrebare:Ce credeţi despre cei mai în vârstă ca Dvs.?

Răspuns:Printre aceştia sunt tot mai puţini oameni adevăraţi.

La finele anchetei, respondentul era rugat să adauge opinii, obiecţii, sugestii etc. Pavel Doronin a scris:„Oare este cazul? Şi Cehoslovacia a vrut să aibă o părere proprie“. (Amintim că în 1968 URSS a înăbuşit cu tancurile revoluţia de catifea din acest stat).

La datele despre respondent a indicat:Chişinău, sectorul Răşcani, 26 de ani, student.

Brejnev şi Unchiul Sam

Lui Doronin nu i-a scăpat nici politica duplicitară a URSS de promovare a păcii. Astfel, în luna mai 1970, ziarul Ministerului Apărării al URSS „Steaua Roşie“ a inserat o caricatură, care reprezenta un televizor, în interior fiind desenat renumitul „Unchiul Sam“, care reprezenta în acea vreme SUA. Acesta avea în mână o crenguţă de măslin (simbolul păcii), iar pe marginile ecranului erau desenate rachete, tunuri, avioane şi alte muniţii, prin care sovieticii dădeau de înţeles că guvernul american este cel care se înarmează. Sub caricatură scria:„Una e la televizor şi alta în realitate“, adică acţiunile de pace ale SUA sunt doar vorbe. Pavel Doronin a înlocuit chipul „Unchiului Sam“ cu poza lui Brejnev şi a expedit caricatura la redacţie.

L-a apărat pe Soljeniţîn

În anul 1970, scriitorului rus Alexandr Soljeniţîn i-a fost acordat Premiului Nobel pentru literatură. Imediat, maşinăria de propagandă sovietică, inclusiv ziarul „Pravda“, a declanşat o campanie de denigrare a laureatului. Pavel Doronin a expediat în luna octombrie o carte poştală în adresa redacţiei, scriind pe verso:„Cum nu le este ruşine angajaţilor ziarului, care se mai numeşte «Pravda» (n.r. din rusă, «Adevărul»), să-şi bată joc de o persoană recunoscută, stimată şi venerată de poporul sovietic, dar şi de alte popoare? Şi asta în ţara în care se vorbeşte mult despre Omul adevărat. Putem noi oare să mai credem în viitorul socialismului?“ Semnează „un grup de studenţi“.

„Stewardesa vinovată“

La 15 octombrie 1970, un bărbat şi fiul său de 15 ani au încercat să deturneze un avion AN-24 de pe ruta Batumi-Suhumi-Krasnodar, din sudul URSS, cu scopul de a emigra. La ultimatumul celor doi de a zbura în Turcia, echipajul şi stewardesa au opus rezistenţă. Tatăl a aplicat forţa, iar însoţitoarea de bord, pe nume Nadia Kurcenko, a fost rănită mortal. Mai toate ziarele din URSS au reflectat acest caz. Pavel Doronin a trimis, din nou, o carte poştală redacţiei „Pravda“. Remarca următoarele:„Îmi pare rău de Nadia Kurcenko, însă ea este vinovată. Dar vina principală o poartă acei care au interzis emigrarea oamenilor care nu mai doresc să locuiască în URSS sau celor cărora le stă în gât socialismul“.

Arestul şi condamnarea

După mai mulţi ani de măsuri operative şi expertize grafologice, autorul scrisorilor şi foilor volante a fost identificat. Cercul suspecţilor s-a redus atunci când, expediind la 19 noiembrie 1971 o ultimă scrisoare redacţiei „Izvestia“, Doronin a semnat „un grup de cetăţeni din cartierul Poşta Veche“. Odată identificat, la 6 decembrie 1971 Comitetul Securităţii de Stat al RSS Moldoveneşti a iniţiat un dosar penal, mai întâi pe semnele infracţiunii prevăzute de art. 203/1 Cod Penal al RSS Moldoveneşti „Difuzarea calomniilor privind organizarea de stat şi obştească a URSS“. Ulterior, faptele lui Doronin au fost încadrate în art. 67 CP al RSSM „Agitaţie şi propagandă antisovietică“. La 20 decembrie 1971, la domiciliul lui a fost efectuată o percheziţie, fiind depistate şi alte probe, inclusiv instrumentele cu care a fost confecţionat clişeul. Anchetatorii au constatat că Pavel Doronin asculta „vocile străine“, cum erau numite posturile de radio Vocea Americii, BBC ş.a. şi au confiscat un aparat de radio.

Chiar de la primul interogatoriu, din 23 decembrie 1971, suspectul recunoaşte că este autorul tuturor cărţilor poştale, foilor volante şi scrisorilor expediate. Totuşi, în anumite cazuri, el neagă mesajul antisovietic.

Aşa cum se proceda în acele timpuri, Securitatea a pus la îndoială capacităţile lui mintale. La 15 februarie 1972, a fost numită o expertiză psihiatrică, iar o comisie a conchis peste o săptămână că Pavel Doronin este perfect sănătos. În ajunul şedinţei de judecată, a fost invitat un alt psihiatru, care a studiat dosarul şi a conchis că Doronin este în deplină capacitate mintală şi nu e cazul să fie internat pentru o nouă verificare. Ancheta preliminară s-a încheiat la 3 martie 1972. Fiind întrebat dacă are nevoie de un un avocat pentru a lua cunoştinţă cu materialele din dosar, Doronin a refuzat, adăugând:„Şi la judecată mă voi apăra singur“.

La 9 martie a primit rechizitoriul. Şedinţa de judecată are loc la 30 martie 1972. Un complet al Judecătorii Supreme al RSS Moldoveneşti l-a condamnat la 1, 5 ani privaţiune de liberate într-un penitenciar cu regim sever. Merită de precizat că niciuna din cărţile poştale sau foile volante expediate ambasadelor SUA şi a Chinei de la Moscova nu au ajuns la destinatari, fiind reţinute la poştă şi transmise KGB. În schimb, cele adresate unor persoane, instituţii, întreprinderi şi redacţii au fost aduse de destinatari la KGB-ul din Chişinău.

Alţi disidenţi din RSSM

Istoria mişcării de disidenţă din RSS Moldovenească urmează să fie scrisă. Cu alte ocazii, am relatat cazuri similare. Amintim doar câteva nume. Zaharia Doncev a difuzat în 1955 patru scrisori cu caracter antisovietic şi pro-românesc în regiunea Gării Chişinău. Nicolae Dragoş şi grupul antisovietic condus de el „Uniunea democratică a socialiştilor“ a pus pe jar în 1964 poliţia politică din întregul imperiu, difuzând ziarul „Dreptatea poporului“. Nisporeanul Nicolae Prisăcaru, revenit în RSS Moldovenească din Franţa în 1957, a protestat faţă de condiţiile sociale ale muncitorilor din URSS, iar lituanianul Algirdas Petrosius, care în 1969 a distribuit în RSS Moldovenească 38 de foi volante cu caracter antisovietic, ambii fiind ulterior internaţi într-un spital de psihiatrie. Temerarul făleştean Gheorghe Muruziuc a arborat la 28 iunie 1966 tricolorul românesc pe coşul fabricii de zahăr din Alexandreni, Bălţi. Mihai Moroşanu s-a opus strămutării monumentului lui Ştefan cel Mare din centrul Chişinăului la periferie, iar în 1996 a fost condamnat după ce i s-a organizat o provocare. Iacob Odobescu declara în 1967 că Basarabia e pământ românesc şi că trebuie să se unească cu România. Unii dintre ei nu s-au mai întors din gulaguri.

Sursa:www.adevarul.ro