Arestarea banditului Argintaru, tâlharul deghizat în uniformă militară
Una dintre bandele notorii care au terorizat Bucureștiul în ultimul an de război a fost cea a vestitului bandit Argintaru. Despre acest personaj al lumii interlope au circulat numeroase legende.
El se „remarcase” în toamna anului 1944, când atacase un magazin de bijuterii din centrul orașului, folosind o tanchetă. Una dintre crimele care au stârnit ecou în presa vremii s-a întâmplat pe 22 decembrie 1944, când banda lui Argintaru l-a ucis pe comerciantul Mișu Fischman, casierul Comunității Evreiești, de unde au furat suma de 17.000.000 de lei destinată ajutorării oamenilor nevoiași de Crăciun.
Comisarul Traian Tandin, în cartea sa Cazuri judiciare celebre, afirma:
„Argintaru era un nume de temut în anul 1945. Criminal și tâlhar de o tenacitate rară, Argintaru nu era o poreclă, cum ar părea la prima vedere, ci traducerea românească a nemțescului Silberschmied, cum îl chema, de altfel, pe individ. Argintaru făcuse parte din corpul militar nazist «Dirlewanger» [celebra brigadă condusă de generalul SS Oskar Dirlewanger, care a comis numeroase crime de război – n.a.], alcătuit de Himmler personal.
Acest corp cuprindea condamnați la moarte sau la închisoare pe viață, adunați din toate temnițele și lagărele germane (de aici s-a inspirat scriitorul Sven Hassel în celebrele cărți de război pe această temă), cărora li se promisese libertatea în schimbul unor acte de «bravură» pe frontul de răsărit. (...)
După capitularea Germaniei hitleriste, în mai 1945, Silberschmied a fugit în Transilvania, în speranța că i se va pierde urma. Deghizat în uniformă de căpitan al armatei SUA, având acte furate și bolborosind fraze englezești, învățate cândva în lagărul german de prizonieri englezi, unde, ca soldat german, se distinsese prin cruzime, Argintaru să dădea drept american de origine... săsească, făcând parte din comandamentul militar aliat la București, trimis în România pentru supravegherea îndeplinirii armistițiului, după 23 august 1944.
Cum a ajuns în România, falsul căpitan american, împreună cu alți spărgători internaționali, a alcătuit o înfricoșătoare bandă, care excela prin crime sălbatice, făptuite asupra polițiștilor și gardienilor publici care îi urmăreau. Niciunul nu scăpa din rafalele bandiților, iar bunurile furate de aceștia, din bănci și din marile magazine, dispăreau fără urmă”.
Însă după cum relata ziarul „Timpul” (nr. 2734) din 30 decembrie 1944, în urma arestării bandei vestitului tâlhar, acesta se numea, de fapt, Aurel Argintaru, avea 28 de ani, născut la Moinești (ulterior va declara că s-a născut la Schitu-Cernăuți, presa susținând că la Piatra-Neamț), cu șapte clase absolvite la liceul „Papiru-Ilarian” din Târgu Mureș. Lucrase ca funcționar la fabrica de zahăr „Schit” și era o cunoștință mai veche a polițiștilor, având un cazier bogat. În momentul arestării era deghizat în „maiorul Radu Vasilescu”, nicidecum în căpitan american.
Banda lui înarmată opera deghizată în uniforme militare românești, jefuind o serie de magazine și locuințe particulare, de unde sustrăgeau sume de bani și bunuri. Alături de Argintaru (alias „maiorul Radu Vasilescu”), din bandă mai făceau parte polonezul Tarlo Szaja (care apare și sub numele de Stanislaw Siegel, originar din Walgrow – Polonia, ce fugise de la Paris, unde a comis mai multe crime pentru care era urmărit, și venise la București în urmă cu un an), Gică Ștefănescu, deghizat în „căpitanul Gheorghe Niculescu”, Gheorghe Voiculescu zis „Țicnitu”, Gică Georgescu (fost șef al bandei, poreclit „Cap de ministru”) și „soldații” I. Șendler (sau Schendler) și I. Mârzac, doi vestiți spărgători de case de bani. Cu ei au mai fost arestați complicii Willy Birman și soția sa Constanța, Traian Mazăre, Floarea Ruscan, Floarea Stoica și Elisabeta Blizarit. „Țicnitu” (cel care îl ucisese pe Fischman) și concubina sa, artista de varietăți Acsenia Birman, reușiseră să scape, fiind dați în urmărire de poliție.
Cum a fost arestat Argintaru
Despre cum fusese arestat Argintaru și banda lui, același ziar „Timpul” din 30 decembrie 1944 preciza: „În seara zilei de 23 dec. [1944 - n.a.], comisarul Torsal de la circa 33 poliție a primit un telefon de la avocatul C.I. Ionescu din str. Dr. Felix nr. 7, prin care anunța că a fost jefuit de niște «ofițeri».
În momentul când comisarul se pregătea să meargă la avocat, un alt telefon veni de la gardianul Udrea Gheorghe, cu seria 1600, cu postul în piața Buzești, care anunța că niște «ofițeri» și doi soldați circulă alandala, cercetând anumite imobile. Repede, comisarul Torsan a format o poteră cu agenții Prisăcaru, Constantinescu, Ceaușu și Udrea.
Între timp, bandiții, obosiți și flămânzi, s-au dus la pensiunea din Calea Buzești nr. 40 a Elenei Cazacenco zisă Barmana. Bandiții erau la masă. La vederea polițiștilor, ca electrizați, s-au ridicat în picioare. «Maiorul» Argintaru a scos revolverul vrând să tragă. Glonțul s-a împiedicat în țeavă, comisarul Torsan scăpând astfel cu viață. Falșii ofițeri și soldați au fost legați și aduși la prefectura poliției.
Polonezul Tarlo Szaja reușise să fugă, însă și el a fost prins a doua zi la cârciuma «Victor» din strada Sevastopol nr. 3. Polonezul, văzându-se descoperit, a sărit cu cuțitul la agenți, însă repede, el a fost doborât. Știau ei cu cine au de-a face, căci polonezul are pe conștiință multe crime”.
Interogat de comisarul-șef Cristescu din poliția judiciară, Argintaru a recunoscut cu aroganță metoda prin care el și banda lui reușise să dea, în scurt timp, nu mai puțin de 14 jafuri în București. Iată ce apărea în paginile aceluiași ziar „Timpul” din 30 decembrie 1944:
„Lui Argintaru nu i-a dispărut nici acum curajul. Are și tupeu. Răspunde cum vrea și ce vrea. Ce nu-i convine nu recunoaște. (...) Avram [Aurel - n.a.] Argintaru spune apoi cu ce șmecherie se introducea în casele victimelor. El își plăsmuise un act din partea Marelui Stat Major prin care se împuternicea să facă controlul fișelor de imobil. Astfel de adrese făcuse și celorlalți doi, falși căpitani. Sub această mască a intrat la Fichman [Fischman - n.a.] în str. Rădăuți nr. 11. În casă erau frații Fichman și soțiile lor.
«Maiorul» a luat ceasul de la mâna unei doamne. Fichman bătrânul a fost somat să dea cei 17.000.000 de lei încasați în ziua aceea. El nu a vrut să-i dea. Atunci unul din bandiți l-a trântit pe canapea. Când să se ridice, unul dintre hoți a tras un foc de revolver. Glonțul a perforat ficatul lui Fichman, omorându-l pe loc.
De teamă să nu fie prinși, hoții au mai luat niște haine și au plecat. De aici s-au dus la d. doctor Alfandari [Alfandary - n.a.] din strada Enăchiță Văcărescu nr. 56. Aici tâlharii au uzat de altă șmecherie spunând că «domnul maiorul» este încartiruit în acest imobil. Doctorul nu i-a admis să locuiască în acel imobil, fapt care a revoltat pe ceilalți hoți care au spus: «se poate ca un ofițer superior să stea afară?» Intrând în casă, «maiorul», ca să liniștească pe doctor, l-a sărutat pe obraji, iar doctorul i-a întors sărutările tot așa.
Dar asta n-a durat decât o clipă, căci în cealaltă hoții și-au dat arama pe față: au scos revolverele, au făcut lumină aprinzând toate lămpile și timp de peste o oră au cotrobăit prin casă, fără teamă. De aici hoții au furat un ceas de aur «Movado», 165.000 de lei, un palton și rufărie. Impertinent, hoțul a cerut o valiză să pună lucrurile, însă nu i s-a dat. «Dar cele 10.000.000 de lei unde sunt?», întreabă hoțul. «Nu am bani!», a răspuns doctorul. Însă banii erau în șifonier, lângă hoți, care habar nu aveau.
Tot așa a procedat la d. Zaharia Petrescu din strada Dr. Sergiu nr. 17, la d. Adrian Popovici din strada Sevastopol nr. 3, la blocul Spandonide din bul. Cuza nr. 10; la d. dr. Goldstein din strada Matei Basarab nr. 18, la d. M. Simionescu din strada Sebastian nr. 225, la farmacistul Nițescu din bul. Ferdinand nr. 103, la avocatul Baron, la d. Sigmund Grünberg, Leo Garfunkel [Leon Grünfeld – n.a.], Iosef Schwefelberg [Iosif Schöfenburg -n.a.], maior Ciocanelli, etc. Lista victimelor e destul de mare”.
În afară de armele (un pistol Walter, o Beretta și un revolver cu butoi) pe care le-au confiscat de la falșii militari din banda lui Argintaru, comisarii și detectivii de la poliția judiciară, care s-au deplasat la locuința familiei Birman (domiciliul hoților) din strada Ion Creangă nr. 1, au găsit un „grandios brad de Crăciun, în jurul căruia tronau: bucăți întregi de salam, cașcaval, cozonac, numeroase sticle de vin și alte bunătăți”, după cum scria în „Universul” (nr. 347) din 30 decembrie 1945.
Tot de aici, polițiștii au ridicat, de sub dușumele, 54 de cartușe de calibru 9 mm, 25 de calibru 6,35 mm, numeroase acte militare falsificate, o ștampilă a poliției din Găești, tușuri și tușiere de diferite culori, numeroase lucruri furate. „Anchetarea bandiților și interogatoriul lor vor mai dura câteva zile, deoarece [infractorii] trebuie descusuți complet. Trebuie să se dea și crimele săvârșite, nu numai jafurile”, dădea asigurări ziarul „Timpul” din aceeași dată.
Deși fusese arestată la sfârșitul anului 1944, banda lui Argintaru avea să dea mari bătăi de cap polițiștilor bucureșteni și în anul următor, când vor comite alte infracțiuni și evadări spectaculoase. Capul bandei își va găsi sfârșitul, după cum veți vedea în numărul 51 al revistei Historia Special, în decembrie 1945, când va fi lichidat de brigada „Fulger” a comisarului Alimănescu.
Acest text este un fragment din articolul „Hoții și vardiștii în Bucureștiul anului 1945”, publicat în numărului 51 al revistei Historia Special, (revista:special/51), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 27 iunie - 25 septembrie 2025, și în format digital pe paydemic.com.
