Alamo-ul Legiunii străine: Bătălia de la Camerone

Creata, la 9 martie 1831, de catre regele Frantei Louis-Philippe, la insistentele ministrului sau de razboi, nimeni altul decat maresalul napoleonian Soult, Legiunea straina ii cuprindea initial pe miltarii straini inrolati in armata franceza:garzile elvetiene, germanii din regimentul Hohenlohe, spanioli, portughezi, italieni, sarzii din Piemont, belgieni, olandezi si polonezi. Scopul acestei unitati cu totul speciale:sa lupte cu eroism si cu curaj in afara Frantei, in Algeria mai precis, a carei cucerire treptata si sistematica tocmai incepuse. Ca structura sociala a unitatii, erau avute in vedere elementele indezirabile, care, in optica creatorilor legiunii, trebuia tinuti cat mai mult timp posibil departe de Franta:puscariasi, hoti, criminali de drept comun, cersetori, dar si imigranti.

Cu toate ascestea, in urmatoarele trei decenii de la fondarea ei, Legiunea straina va deveni o unitate de elita a armatei franceze. Ea se va ilustra cu curaj, eroism si bravura, acoperindu-se de glorie pe campurile de lupta din Algeria (1831-1834), apoi din Spania (1835-1839), din cadrul "Razboiului Crimeii" (1854-1856), si razboiului franco-sardo-austriac (1859-1860) si, in sfarsit, in timpul expeditiei din Mexic (1863-1865).La cinci ani de la evenimentul de la 9 martie 1831, pe un alt continent, in America de Nord, intre 23 februarie si 6 martie1836, intr-un fort texan, Alamo, o garnizoana mica, dar hotarata, comandata de locotenent-colonelul William Barett Travis, comandantul James Bowie si legendarul David Crockett, infrunta cu darzenie si vitejie, necapituland si necedand nici un pas, preferand moartea in lupta prizonieratului, o puternica si bine dotata armata mexicana comandata de vestitul general Santa Anna. Eroismul si bravura lor le va dovedi peste 27 de ani, la 30 aprilie 1863, Legiunea straina. Si aceasta nu prea departe de Alamo, in Mexic. Iar Alamo-ul Legiunii straine se va numi Camerone. Situatia din MexicMexic, ultimii ani ai deceniului 6... tara a fost ravasita de un pustiitor razboi civil, desfasurat in intervalul 1857-1860. La capatul lui, presedintele tarii, Miguel Miramon, pentru a acoperi uriasele datorii facute, a vandut bonuri fara acoperire unor avizi investitori europeni. Acest gest nesabuit a saracit si mai tare economia nationala, incat succesorul lui, presedintele Benito Pablo Juarez, a fost nevoit sa suspende plata datoriilor externe. tarile cele mai rau perdante de pe urma acestui act au fost Marea Britanie, Spania si Franta. Ele nu s-au putut impaca cu acest lucru. Napoleon al III-lea, imparatul Frantei, mai ales, nu s-a impacat in ruptul capului cu aceasta situatie. Suveranul Frantei mai avea si un alt plan:instalarea unui guvern-marioneta, latin si catolic, in partea sudica a Americii de Nord. Iar pe tronul noului stat, mai exact al Mexicului ocupat, ar fi urmat sa fie inscaunat un frate mai tanar al imparatului Austriei, Franz Joseph, arhiducele Maximilian de Habsburg. La 31 octombrie 1861, Franta, Marea Britanie si Spania au semnat o conventie, in care se angajau sa sprijine, in viata politica a Mexicului, Partidul Conservator, care sa asigure linistea si ordinea interna, precum si protectia cetatenilor straini, europeni. in realitate, autoritatile celor trei state urmareau sa obtina platile datorate de guvernul mexican. Drept garantie a indeplinirii solicitarilor lor, urmau a fi ocupate urmatoarele fortarete mexicane:Vera Cruz pe malul Oceanului Atlantic, Cordoba si Orizaba, aflate pe drumul dintre Vera Cruz si Mexico City, si Tehuacan. Initial, presedintele Benito Juarez a acceptat acest control temporar, punand insa conditia ferma si clara ca fortele armate straine sa nu se amestece in suveranitatea, independenta si integritatea teritoriala a Mexicului. Iar cele trei state europene vor actiona...

Dezastrul francez din Mexicin decembrie 1861, o forta expeditionara anglo-franco-spaniola, alcatuita din cca. 1 000 de britanici, 2 500 de francezi si 7 000 de spanioli, au debarcat la Vera Cruz, pe care imediat l-au luat cu asalt si in scurta vreme l-au ocupat. Acestei victorii rapide i-a urmat un lung si extenuant razboi de guerila, intr-o clima ucigatoare si impotriva unei armate cu care europenii nu mai luptasera pana atunci. Englezii si spaniolii au recunoscut neputinta de a le face fata si, in aprilie 1862, se vor retrage. Nu insa si francezii, Napoleon al III-lea nesuportand sa-si vada planul naruit si orgoliul ranit. Armata franceza va porni in mars catre Mexico City, cu gandul de a asedia si cuceri capitala mexicana, insa armata mexicana o va stopa in inaintarea ei si o va infrange decisiv la Puebla, la 5 mai 1862. Francezii vor fi impinsi inapoi pana la Vera Cruz, adica exact in locul unde debarcasera cu un an in urma. imparatul Frantei avea o singura alegere in fata lui:fie retragea ramasitele corpului expeditionar, aducandu-le acasa, fapt care ar fi insemnat sfarsitul lamentabil al aventurii mexicane, fie trimitea in sprijinul lor intariri masive. Iar el, in orgoliul lui, a ales cea de a doua cale. In septembrie 1862, un puternic efectiv de 30 000 de militari a fost trimis in Mexic. Exact la fel ca predecesorii lor, noile trupe, de intarire, vor porni in mars fortat spre Mexico City. Si tot la fel ca ei, vor fi oprite de aceiasi adversari redutabili:clima, vegetatie, caldura, tantari si, evident, de luptele de guerila ale autohtonilor, cu care ele nu erau obisnuite. Un nou dezastru se profila la orizont. Pe care era clar ca Napoleon al III-lea nu si-l putea permite. Si atunci, in cautarea unei solutii disperate de salvare, se va gandi imparatul francezilor la Legiunea straina. in secret, imparatul chiar proiecta o inchiriere pentru 10 ani a ei lui Maximilian de Habsburg, dupa instalarea acestuia pe tronul Mexicului.Asadar, la 9 februarie 1863, doua batalioane, un cartier general (centru de comanda) si o companie de aprovizionare, totalizand aproximativ 2 000 de legionari, s-au imbarcat la Mers El-Kebir, langa Oran, pe trei vase,  "Saint Louis", Wagram si "Finistčre",  cu destinatia Mexic. Iar la 28 martie 1863, au debarcat la Vera Cruz.

Puebla sub asediuAici, luptele erau in toi. La 10 martie armata franceza incepuse al doilea asediu al fortaretei Puebla, care va dura mai bine de doua luni, pana la 19 mai (1863). Orasul era aparat de aproximativ 22 000 de mexicani, iar alti 5 000, aflati intre Puebla si Mexico City, asteptau ordinul expres al lui Juarez de a ataca. Dar el nu dadea deocamdata un astfel de ordin, asteptand ca asediatorii francezi sa oboseasca, sa cedeze treptat, pentru a le putea da apoi lovitura de gratie. in schimb, Juarez si intreaga conducere a armatei mexicane aveau ochii atintiti spre fortele de intarire franceze de la Vera Cruz, comandate de generalul Forey, precum si a convoaielor de aprovizionare, care urmau sa se indrepte spre Puebla, in sprijinul asediatorilor. Acestea trebuia neaparat sa fie stopate, nimicite sau capturate. La fel gandeau si generalii francezi, care intuiau in mod logic tactica adversarilor lor, si care au gasit o escorta ideala pentru ele:Legiunea straina. Asadar, spre dezamagirea lor, legionarii, in loc de a primi "botezul focului" la Puebla sau la Mexico City, cum doreau, s-au vazut de la bun inceput in postura de a asigura protectia trupelor de intarire si a convoaielor de aprovizionare expediate spre Puebla.Pentru a-i stimula pe asediatorii Pueblei, generalul Forey a decis trimiterea catre ei a unui puternic convoi de aprovizionare, alcatuit din 64 de carute. Acestea erau incarcate cu munitie, armament, alimente, apa, si cu solda militarilor, insumand 4 milioane de franci. La 15 aprilie 1863, convoiul a parasit Vera Cruz, cu destinatia Puebla. La cateva zile de la plecarea convoiului, comandantul Legiunii, colonelul Pierre Jeanningros, aflat in postul de comanda de pe pantele inalte din muntii  Chiquihite, a primit ordinul de a trimite doua companii pentru a intampina convoiul impreuna cu escorta lui la La Soledad, orasel situate la 50 km de Chiquihite, si a le insoti de acolo pana la sediul din Chiquihite. De acolo, o alta unitate, tot a legionarilor, urma sa asigure escorta convoiului pana la destinatia finala, Puebla asediata. Executand ordinul primit, la 27 aprilie, colonelul Jeanningros a dispus trimiterea companiei a-5-a si a unei companii de voltijori-infanterie usoara-spre La Soledad. Erau doua unitati combatante ai caror militari erau luptatori incercati, obisnuiti cu privatiunile, bolile, ambuscadele si luptele de guerila ale inamicilor.

Un pericol iminent...La 29 aprilie, un spion indian s-a prezentat la cartierul general al colonelului Jeanningros cu niste vesti alarmante:convoiul urma a fi atacat, nu insa de guerilele mexicane, ci de trupe regulate ale armatei, trei batalioane de infanterie si cateva escadroane de cavalerie. Operatiunea urma a fi condusa de coloneii Mariano Camacho si Angel Lucindo Cambas, militari de cariera cu studii solide efectuate in...Franta! Iscoada nu stia insa doua detalii esentiale:cand si unde anume urma a fi atacat convoiul. Era clar ca nu era timp de pierdut, iar Jeanningros a sesizat acest lucru. O companie urma a fi trimisa in mare graba, care sa contacteze convoiul la Palo Verde si sa il escorteze de acolo spre destinatie, inainte ca acesta sa fie atacat. in cazul in care atacul s-ar fi produs totusi, dupa interceptarea si preluarea de catre compania Legiunii, legionarii urmau sa faca fata atacului, rezistand eroic si permitand astfel inaintarea si indepartarea convoiului de inamic. Alegerea lui Jeanningros s-a oprit asupra companiei a 3-a, din batalionul 1, comandata de capitanul Jean Danjou, in varsta de 35 de ani, un veteran al campaniilor din Algeria, al "Razboiului Crimeii" si al razboiului franco-sardo-austriac, decorat cu Medalia "Legiunea de Onoare". El era secondat la comanda de sublocotenentii Jean Vilain si Clément Maudet, de 27 si 34 de ani, decorati la randul lor. Compania cuprindea initial un numar de 120 de militari, insa boala a injumatatit acest numar la 62 de militari apti combatanti. Iar nationalitatile lor erau multiple:austrieci, belgieni, elvetieni, francezi, germani, olandezi, polonezi, prusaci, 1 danez, 1 spaniol, 1 italian, 1 englez. Toti aveau varste cuprinse intre 17 si 40 de ani. Asadar, colonelul Jeanningros i-a inmanat capitanului Danjou ordinele de mars avand urmatorul continut:"in fruntea companiei a 3-a veti parasi tabara dupa miezul noptii, va veti indrepta spre Palo Verde, veti executa recunoasterea terenului pana acolo, veti sosi la iazul (elesteul) de la Palo Verde, veti executa recunoasterea locului si a zonei inconjuratoare, iar daca veti intalni convoiul ii veti asigura intarirea si protectia. Veti sosi la elesteu (iaz) in zori. La nevoie, angajati lupta cu inamicul, pe care este posibil sa il intalniti". La orele 23.00, Danjou a facut apelul companiei. Au raspuns 62 de militari (dintr-un efectiv de 120) si doi ofiteri (sublocotenenti). Iar intre miezul noptii si orele 1.00, compania s-a pus in miscare. Aventura incepea...

Legionarii ajung la CameroneCompania a marsaluit rapid si in cea mai perfecta liniste si ordine. Alaturi de oameni mergeau catarii care carau alimentele, apa si munitia. La orele 2.30, compania a ajuns la Paso del Macho, un avanpost detinut de o companie de grenadieri, unde a facut o scurta pauza de cafea. Cand a aflat care era misiunea companiei a 3-a, comandantul companiei de grenadieri, capitanul Gustave Saussier i-a oferit capitanului Danjou sprijinul unui pluton, care s-o intareasca intr-o posibila confruntare cu forte inamice, infinit superioare numeric si in armament. Deoarece se grabea sa ajunga cat mai repede la obiectivul stabilit, Danjou a multumit dar a declinat oferta. Iar marsul a fost reluat. Si atunci cand zorii s-au ivit, legionarii au ajuns la drumul de tara care ducea la raul Jamapa. Au mers mai departe trecand pe langa grupul de case parasite-ferme abandonate, de tip haciendas-denumit Cameron (Camerone, Camarón) de Tejeda, iar la orele 7.00 ale diminetii zilei de 30 aprilie au atins obiectivul fixat, catunul parasit de langa iazul (helesteul) Palo Verde. Catunul era pustiu, regiunea asijderea. Compania, obosita dupa marsul nocturn, a campat pentru servirea micului dejun, pe un deal, langa iazul  Palo Verde. Au fost aduse lemne din padure, au fost facute focuri, au fost instalate sentinele. Totul s-a executat ca la carte. Misiunea fusese indeplinita, se parea ca, deocamdata, nu exista niciun pericol. Dar...

Mexicanii atacaNici iscoadele inamicului nu somau. Ele s-au grabit sa-l instiinteze despre marsul nocturn al companiei Legiunii pe colonelul Francisco Paula Milan. La curent asadar cu aceasta miscare, in fruntea a 1200 infanteristi si 800 de cavaleristi, colonelul mexican ii astepta pe temerarii legionari.  Iar momentul ales pentru a-i ataca a fost unul extrem de propice. Legionarii tocmai incepusera sa serveasca cafeaua si micul dejun, atunci cand sentinelele au alertat tabara asupra aparitiei unui veritabil nor de praf, dinspre vest. La inceput, legionarii nu au distins elementele aflate in spatele norului de praf. Apoi, pe masura ce imaginea se limpezea, au facut greseala de a confunda trupele inamice mexicane care ii atacau cu...convoiul pe care il asteptau. Dupa care, cand era deja prea tarziu, iar inamicul se apropiase deja considerabil de ei, si-au dat in sfarsit seama legionarii ca militarii care se apropiau de ei, pe jos si calare, intr-o perfecta ordine si formatie de lupta, si cu armele pregatite de tras, nu erau francezii din convoi, ci...soldati mexicani. A urmat prima rafala a mexicanilor, iar legionarul Pierre Conrad s-a prabusit, ciuruit de gloante. Din fericire, a fost unica victima. Capitanul Danjou a ordonat apoi replierea spre catun si spre grupul de ferme de la Camerone. Ajunsi din urma de escadroanele de cavalerie ale colonelului Milan, legionarii au format, in fata fermelor de la Camerone, un careu. in aceasta formatie de lupta au facut fata cu bravura la doua sarje ale cavaleristilor mexicani, pe care i-au respins, cu pierderi grele. Mexicanii au realizat dupa aceste esecuri ca trebuia schimbata tactica. Nu au mai atacat in forta, ci au inceput incercuirea careului legionarilor. in acel moment, capitanul Danjou a ordonat patrunderea lor in hacienda Camerone (actualmente, Hacienda de la Trinidad, Hacienda Sfintei Treimi-n.a.), aflata la aproximativ 300 de metri est de pozitia in care se gaseau. Dandu-si seama de manevra, infanteristii si cavaleristii mexicani s-au grabit sa le bareze drumul, spre a-i impiedica sa patrunda in ferma. Cu strigate de "Traiasca imparatul!" si "Traiasca Franta!" legionarii au strapuns randurile trupelor mexicane, reusind sa-si deschida drum spre ferma. Asadar, in hacienda Camerone s-au adapostit si fortificat, spre a face fata atacurilor ulterioare ale inamicului, capitanul Danjou, cei doi sublocotenenti si 46 de soldati, majoritatea raniti. Din nefericire, atunci cand atacul trupelor mexicane a inceput, catarii purtatori de provizii si munitii au rupt-o la fuga, ducand cu ei pretioasele elemente, atat de necesare legionarilor asediati. Deci, un asediu fara merinde, fara apa, fara munitii! inca un atac al mexicanilor la capatul caruia, cu pierderi grele, acestia reusesc sa puna stapanire pe parterul fermei. Legionarii raman stapani ai etajului, pe care il baricadeaza si il fortifica, si ai acoperisului cladirii, unde s-a instalat sergentul polonez Morzycki.

Legionarii refuza sa se predeaOrele 10.00 ale diminetii... Colonelul Milan le trimite asediatilor un mesager purtator al steagului alb, in persoana capitanului Ramon Laisné, un mexican odrasla a unor imigranti francezi, care le graieste, in numele comandantului sau, urmatoarele cuvinte:"Ati luptat cu vitejie si ati starnit admiratia noastra. Acum insa predati-va iar vietile voastre vor fi crutate, iar voi veti fi tratati ca prizonieri de razboi!"La care raspunsul capitanului Danjou fu un scurt si sec "NU!"Mesagerul mexican nu ceda insa, argumentand:"Ati ramas doar o mana de oameni si nu aveti nicio sansa impotriva noastra! Noi suntem 2 000 de oameni, iar altii se deplaseaza sa ni se alature. iti cer ca un camarad de arme si nu ca un inamic sa te predai!""Rahat!"-a raspuns Danjou enervat. "Avem suficienta munitie pentru a rezista. Nu ne predam!"La care sergentul Morzycki de pe acoperis a adaugat, plastic:"Si mai pupati-ne in c...!"Initiativa colonelului Milan a dat gres. A urmat inca un asalt furibund al mexicanilor, la orele 11.00. Esuat si acesta, ca precedentele. Legionarii au pierdut 12 oameni, un numar infim in raport cu asediatorii respinsi.

Diavoli, nu oameni!Dupa o jumatate de ora, un nou asalt, respins si acesta cu pierderi considerabile dinspre partea asediatorilor, pune capat vietii capitanului Jean Danjou. Unul dupa altul, cei doi sublocotenenti preiau comanda companiei. Sau, mai bine zis, a ceea ce a mai ramas din ea. La orele 14.00 cade Vilain, la orele 17.00 este ucis Maudet. Un numar de 12 legionari continua sa reziste, la etaj si pe acoperisul haciendei. Iar la ora 17.00, colonelul Milan decide sarja finala, decisiva, care sa puna pentru totdeauna capat asediului fermei din Camerone. Este de altfel si o chestiune de orgoliu ranit pentru el. Oare nu va fi in stare, in fruntea a aproape 2 000 de oameni, infanteristi si cavaleristi, sa infranga rezistenta legionarilor ramasi? Fara indoiala ca daca ar fi stiut ca acestia erau numai 13, 12 soldati comandati de sublocotenentul Maudet, ofiterul mexican ar fi spumegat de manie. Sau s-ar fi simtit cumplit de umilit...Si, ca efect psihologic, comandantul mexican i-a ordonat gornistului sa cante acordurile celebrului imn al mortii, "Degueňno", Macelul, cantat candva, in urma cu 27 de ani, tot de mexicani, asediatilor din fortul texan Alamo. Este indubitabil Alamo-ul celor 13 legionari ramasi. Iar sergentul Morzycki fu acela care a recunoscut acordurile mortii. Iar asaltul final a inceput. Ultimii cazuti au fost sublocotenentul Maudet, germanul Wenzel, belgianul Leonhart, francezul Catteau. Au mai ramas in viata legionarii Maine si Constantin. Ambii raniti, evident. Atunci, ofiterii mexicani facura un frumos gest de bravura si noblete militara. Dupa ce a ordonat incetarea focului, colonelul Cambas s-a adresat celor doi legionari, in limba franceza: "Acum, va predati?"Legionarul Maine fu cel care raspunse: "Ne predam daca ne promiteti ca ii veti ingriji pe camarazii nostri raniti; daca ne mai promiteti ca ne veti lasa echipamentul si armele din dotare. in fine, ne vom preda daca va angajati sa spuneti pe viitor, oricui ar dori sa va asculte, ca noi ne-am facut pana la capat datoria.""Unor oameni ca voi nu li se poate refuza nimic!"-le-a raspuns colonelul Cambas. Sosit langa el, colonelul Milan l-a intrebat, surprins, privindu-i pe cei doi legionari:"Cum, numai ei au mai ramas?"Iar la raspunsul afirmativ al acestuia, a exclamat cu uluire si nedisimulata admiratie: "Dar acestia nu sunt oameni, sunt diavoli!" (in original, "Pero non son hombres, son demonios!"-n.a.). Afirmatie pe deplin adevarata. Acelea fura pierderile Legiunii straine:63-dupa unele surse 62-de militari cazuti eroic, la datorie, intr-o lupta inegala. Pierderile mexicane se cifreaza, dupa diverse surse, intre 500 si 800 de militari. Recunostinta pentru eroiLa aflarea vestii despre eroica si curajoasa fapta de arme a Legiunii straine de la ferma Camerone, din 30 aprilie 1863, imparatul Napoleon al III-lea a ordonat inscrierea pe steagul Legiunii a vestitei inscriptii"Camerone 1863". Tot in urma unui ordin imperial, pe zidurile de la Domul Invalizilor au fost gravate numele capitanului Danjou si ale sublocotenentilor Vilain si Maudet. Pe locul bataliei, a fost ridicat la 1892 un monument. Un altul a fost ridicat ulterior, in locul celui dintai, mai impunator, la 1948, inaugurat oficial la 1963. Pe acesta poate fi citita si astazi urmatoarea inscriptie:"Aici fura mai putin de 60, care s-au opus unei intregi armate. Masa acesteia i-a zdrobit. Viata mai degraba decat curajul i-a abandonat pe acesti soldati francezi la Camerone, la 30 aprilie 1863. in memoria lor, patria a ridicat acest monument.""Spiritul Camerone" este si astazi viu in inimile si sufletele atat ale militarilor din Legiunea straina, cat si ale militarilor si poporului francez. in fiecare an, la 30 aprilie, incepand din 1906, in toate unitatile Legiunii straine este citita, intr-o ceremonie impunatoare, relatarea oficiala a bataliei de la hacienda Camerone, gloriosul Alamo al acestei unitati de elita a armatei franceze.

BIBLIOGRAFIELucrari despre Legiunea straina si despre batalia de la Camerone

1. Bergot, Ervan, La Légion, Balland, Paris, 1972.2. Blond, Georges, La Légion Étrangčre, Stock, 1964.3. Comor, André-Paul, La Légion Étrangčre, Presse Universitaire de France (P.U.F.), collection "Que sais-je", nr. 2686, 1992.4. Montagnon, Pierre, Histoire de la Légion de 1831 ŕ nos jours, Pygmalion, 1999.5. Porch, Douglas, La Légion Étrangére,   1831-1962, Fayard, 1994.6. Gourmela, Jean Pierre et Palacios, Antonio Hernandez, Camerone, Dargaud, 1983.7. Lanusse, Eugčne,   Les héros de Camaron, Ed. Cambourg.8. Ryan, James W., Camerone, Greenwood, 1998.9. Sergent, Pierre, Camerone, Fayard, 1980.10. Postigo, Joaquin Manes, El Mito de Camerone, Hergue Editores, 2004.