70 de ani de la marele viscol din februarie 1954

De-a lungul secolului XX, România a avut parte de ierni teribile, atât prin temperaturile scăzute, cât și prin cantitățile uriașe de zăpadă care au căzut, însă puține au produs o impresie atât de puternică precum a făcut-o cea de la începutul anului 1954, rămasă în istorie ca iarna „marelui viscol”.

Cei care au trăit acele vremuri își aduc aminte cu groază de puterea dezlănțuită a naturii. Urgia a început la 1 februarie și a ținut până pe 4 februarie 1954. Un nou episod de viscol s-a abătut asupra României între 17 și 19 februarie, urmat de un altul de o intensitate mai mică, între 22 și 24 februarie. Estul și sud-estul țării au fost cele mai afectate, iar Bucureștiul a fost epicentrul dezlănțuirii naturii.

Ninsoarea abundentă a înregistrat un record absolut, iar pe 3 februarie 1954 la Grivița s-au depus 115,9 litri de zăpadă pe metru pătrat în 24 de ore. Temperaturile au scăzut drastic ajungând la valori de −25°C. Vântul, care a bătut cu peste 120 de kilometri pe oră, a troienit zăpada, care s-a înălțat în unele locuri până la 5-6 metri, multe case fiind acoperite cu totul de stratul de omăt. Autoritățile au fost luate prin surprindere și au făcut apel la populație pentru a ajuta la deszăpezire.

La București a intervenit și armata, care a ajutat la curățarea arterelor principale și la aprovizionarea populației sinistrate. Conform statisticilor Administrației Naționale de Meteorologie, această iarnă a fost considerată cea mai aspră din secolul XX în țara noastră.

„Când ne-am trezit, în casă era întuneric”

Pe 3 februarie a nins atât de mult la București, încât la Grivița s-a înregistrat un record absolut, depunându-se în 24 de ore 115,9 litri de zăpadă pe metru pătrat. Străzile Capitalei au dispărut complet sub stratul gros de zăpadă, încât bucureștenii s-au trezit peste noapte prizonieri în propriile case, nemaiputând să deschidă ușile sau ferestrele din cauza zăpezii troienite.

Dan Antoniu, care avea atunci 9 ani și locuia împreună cu familia într-o casă undeva pe lângă actualul Pod Grant, își amintește: „Când ne-am trezit, în casă era întuneric. Geamurile se deschideau în afară, la fel şi uşile, cu excepția uneia dintre ele, cea de la bucătărie. Ne-am dat seama că era zăpadă mare pentru că geamurile erau albe și am încercat să ieșim, dar nu s-au deschis!”.

Stația meteorologică Filaret, după vicolul de la începutul lunii februarie 1954

Institutul Meteorologic Central din București anunța pentru 3 februarie 1954: „Vremea, închisă şi geroasă, cu cerul acoperit. Vântul va sufla tare din sectorul estic. Temperatura coboară noaptea între minus 15 grade şi minus 17 grade, iar ziua, de la minus 8 grade la minus 10 grade. Ninsoare intermitentă şi viscol. În cursul după-amiezii de mâine, viscolul, în curs de încetare. Pentru următoarele două zile, vreme închisă cu ninsoare”.

Ca urmare a viscolului și a zăpezii abundente, Comitetul executiv al Sfatului Popular al Capitalei a obligat toți cetățenii să asigure curățire imediată a zăpezii și gheții de pe trotuarele și rigolele din dreptul imobilelor în care locuiau. Autoritățile îndemnau ca depozitarea zăpezii și a gheții de pe trotuare și rigole să se facă pe lângă bordură, astfel încât circulația vehiculelor să nu fie stânjenită, iar rigolele și gurile de canal să rămână complet libere. De asemenea, era interzisă aruncarea zăpezii peste liniile de tramvai sau scoaterea ei din curți pe stradă.

Tot din cauza viscolului, în București s-au suspendat toate cursurile școlilor elementare, medii și profesionale, dar și spectacolele de orice fel. De asemenea, s-au luat măsuri pentru desfacerea pâinii, direct de la fabricile de pâine și brutării, la întreprinderi și instituțiile mari.

Presa comunistă mobilizează masele

În cursul nopții de 3 spre 4 februarie, timpul a început să se îmbunătățească, iar a doua zi viscolul a încetat. Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române a transmis, chiar în dimineața de 4 februarie, prin radio, un comunicat, reluat a doua zi de „Scânteia” – organul de presă al comuniștilor – prin care „toți cetățenii capabili de muncă” erau informați că erau „datori să participe la lucrările de deszăpezire și de aprovizionare cu alimente a populației”.

Partidul Muncitoresc Român a folosit abil calamitatea naturală pentru a face propaganda sistemului comunist. Presa din 1954 a folosit viscolul pentru a mobiliza și responsabiliza cetățenii împotriva forțelor dezlănțuite ale naturii. Dincolo de elementele clare, vizibile, de propagandă, observăm solidaritatea locuitorilor Capitalei pentru înlăturarea efectelor viscolului devastator care afectase țara la începutul lunii februarie 1954.

Ziarul „Informația Bucureștiului” din 4 februarie 1954 scria: „În aceste zile, principala preocupare a organelor de stat și a cetățenilor este acțiunea de deszăpezire. Străzile orașului au fost împânzite de mii de cetățeni care au lucrat chiar pe viscolul cel mai puternic. Ieri, acțiunea de deszăpezire a căpătat amploare îndeosebi pe arterele principale. Pe șoseaua Ștefan cel Mare, în preajma marilor mori «Ilie Pintile» și «Filimon Sârbu», ca și în halele Obor, sute de civili și militari au lucrat la strângerea zăpezii. În același sector au muncit la deszăpezire și studenți ai Școlii Superioare de Partid «Ștefan Gheorghiu». Spre seară, numeroși funcționari ai Ministerului Căilor Ferate au ieșit la strânsul zăpezii de pe străzile din împrejurimi. Lupta împotriva troienelor a devenit generală. Răspunzând chemării Guvernului și Consiliului Central al Sindicatelor, mii de muncitori și funcționari de la Ministerul Comerțului Interior, Fabrica de bere «Grivița» și de la alte zeci de întreprinderi și instituții au pus mâna pe lopeți, luptând voinicește cu nămeții”.

Tot din presă aflăm că numeroase echipe de la ICAS și ITB au muncit fără încetare pentru descongestionarea drumurilor, reușind să redea circulației o bună parte din arterele importante de comunicație din Capitală. Lucrătorii din industria alimentară au dat și ei dovadă de „un deosebit simț de răspundere”, astfel că la fabricile de pâine „Constantin David” și „Pionierul”, toți muncitorii, înfruntând viscolul, au venit la lucru, iar „planul de producție a fost realizat în întregime și s-a asigurat transportul aproape al întregii cantități de pâine la centrele de distribuire”.

Pe timpul viscolului, pâinea a fost transportată la centrele de distribuire cu echipe de schiori sau cu ajutorul săniilor. De asemenea, în piețele Coșbuc, Ferentari și Obor s-au distribuit însemnate cantități de cartofi pentru populație.

Curățarea Bucureștiului de nămeți

Pe 7 februarie 1954, bucureștenii erau chemați din nou de autorități pentru a participa la acțiunea de curățare a orașului de nămeți prin următorul comunicat: „Cetățeni ai Capitalei! Comitetul Executiv al Sfatului Popular vă cheamă să luați parte duminică 7 februarie la acțiunea de deszăpezire a Capitalei.

Dată fiind necesitatea repunerii în stare normală a circulației pe toate străzile, toți cetățenii, în propriul lor interes, au datoria patriotică de a participa în mod activ la această acțiune. În acest sens, toți cetățenii se vor aduna la ora 8 dimineața cu lopeți și târnăcoape, pe străzile pe care locuiesc, pentru a se putea acționa în mod organizat”.

Stradă din București acoperită de troine în februarie 1954

La apelul făcut de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei, au răspuns zeci de mii de bucureșteni care, secondați de brigăzile muncitorești și militari, au reușit să curețe de zăpadă o parte din oraș.

Astfel, dintr-o notă informativă a Consiliului de Miniștri, aflăm că în ziua de 9 februarie la acțiunile de deszăpezire a Bucureștiului participaseră 430 de brigăzi cu un număr de circa 20.400 de salariați și 16.600 de cetățeni care au reușit să lărgească marginile traseelor de tramvai, să curețe refugiile, deblocând unele canale de scurgere, precum și o parte din liniile de garare de la depozitele de lemne.

Tot în ziua de 9 februarie a fost deszăpezită șoseaua Chiajna – Roșu. Aprovizionarea fusese asigurată în mod normal, astfel că, față de ziua precedentă, scăzuseră aglomerările de la centrele de pâine, iar în centrele de aprovizionare se distribuiau la liber conserve, fructe, ulei, zahăr, unt, marmeladă și săpun.

Fragmentul face parte din articolul „Bucureștiul sub zăpadă. 70 de ani de la marele viscol din februarie 1954”, publicat în numărul 265 al revistei „Historia” (revista:265), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 februarie - 14 martie, și în format digital pe platforma paydemic.