Un sanctuar secret al zeiței Demetra, redescoperit într-o pădure de care legiunile romane se temeau
Ascuns sub resturile unei cariere și protejat timp de secole de izolarea unei păduri străvechi, un sanctuar dedicat zeiței Demetra dezvăluie noi indicii despre credințele și activitățile oamenilor din centrul Italiei.
Un sanctuar aproape intact, dedicat zeiței grecești Demetra, a fost descoperit în 2006 în apropierea localității Vetralla, din provincia Viterbo, la nord de Roma. Arheologii au ajuns la sit după ce Carabinierii au semnalat săpături ilegale într-o pădure de stejari și castani. Ascuns sub un strat de resturi provenite din exploatarea unei cariere, sanctuarul nu era cunoscut anterior, informează La Brujula Verde.
Demetra, zeița cerealelor și a fertilității, era numită Vei de etrusci și Ceres de romani. Cultul său este documentat în sudul Etruriei cel puțin din secolul al VI-lea î.Hr., iar unele indicii arată că practicile religioase din acest spațiu ar putea avea rădăcini și mai vechi.
Spre deosebire de templele construite pe teren deschis, sanctuarul de la Vetralla este o încăpere minusculă, amenajată între blocuri masive de peperino, o rocă vulcanică dură. Apa unui izvor se prelinge printr-o fisură a stâncii și ajunge într-un bazin cioplit dintr-un singur bloc de piatră. Dincolo de o deschidere îngustă se află camera sacră, cu dimensiuni de aproximativ trei pe un metru.
În interior, pe o bancă din piatră, se afla o statuie din teracotă reprezentând-o pe zeiță așezată pe tron. Aceasta ținea în mâna dreaptă o pateră, un vas folosit pentru ofrande lichide, iar în cealaltă ar fi putut avea spice de grâu. Arheologii au mai identificat o masă rituală, lămpi din secolul I d.Hr., un mic altar și o monedă imperială de bronz, interpretată drept ultima ofrandă depusă înainte de abandonarea sanctuarului. O terasă de piatră situată deasupra camerei ar fi fost utilizată pentru libații.
O pădure inspira teamă legiunilor romane
Situl are însă o particularitate importantă: a fost folosit atât pentru ritualuri religioase, cât și pentru extragerea pietrei. Urmele de tăiere identificate în stâncă datează încă din secolele VI–V î.Hr. și indică desprinderea unor blocuri destinate construcțiilor. Pentru cercetători, această asociere arată că, în lumea antică, activitățile cotidiene și cele sacre puteau coexista în același peisaj.
Potrivit Ministerului Culturii din Italia, sanctuarul a fost frecventat de la sfârșitul secolului al III-lea î.Hr. până la începutul secolului al II-lea d.Hr. Alte interpretări plasează începuturile venerării zeiței în secolul al VI-lea î.Hr. Închiderea locului pare să fi fost intenționată, posibil în cadrul unui ritual menit să îl protejeze sau să îl facă inviolabil.
Amplasarea contribuie și ea la misterul sitului. Sanctuarul se află la marginea fostei păduri Ciminiene (Silva Ciminia), un teritoriu atât de dens și greu accesibil, încât, potrivit istoricului roman Titus Livius, le inspira teamă legiunilor romane în timpul campaniilor de cucerire a Etruriei.
„Pădurea Ciminiană era, pe atunci, mai înfricoșătoare și mai greu de străbătut decât pădurile germane de curând; până atunci, niciun negustor nu se îndrăznise să o străbată”, scria Titus Livius.
Noile cercetări au identificat urme ale activității umane anterioare civilizației etrusce. Arheologii au ajuns până la roca naturală și au descoperit noi urme ale exploatării carierei, o veche fântână cu structurile sale auxiliare și un sistem de terase care coboară de-a lungul versantului.
Foto sus: Detaliu al acoperișului sanctuarului (© Soprintendenza Archeologia Belle Arti Paesaggio Etruria Meridionale)
Mai multe pentru tine...
