
Un puzzle din fragmente ale unui text vechi de 1.600 de ani, reconstituit de un expert în drept roman
Un expert în drept roman de la Universitatea din Cincinnati a editat și tradus un text juridic latin pe care l-a reconstituit din fragmente ce au supraviețuit, în mod surprinzător, mai bine de 1.600 de ani în nisipurile Egiptului. Ce este mai puțin surprinzător? Textul este despre taxe.
Matthijs Wibier, profesor asistent de Studii Clasice la Universitatea din Cincinnati, a tradus pagina scrisă pe ambele fețe, care nu apare în alte cărți cunoscute din Roma antică. El spune că textul provenea probabil dintr-o mică culegere de legi imperiale de la sfârșitul secolului al IV-lea, distribuită pentru uz oficial de către funcționarii fiscali sau pentru uz privat de către proprietarii de terenuri ori avocații acestora, informează Phys.org.
„Nu avem cunoștință despre existența unei cărți precum aceasta, ceea ce o face prima de acest fel. Nu cred că aceasta conținea mii de legi, precum majoritatea codurilor romane pe care le cunoaștem. Cred că era o carte pe care funcționarii aflați în deplasare o puteau purta în buzunar”, a spus Wibier.
Realizate din piele de animal, cele 50 de fragmente fac parte dintr-o colecție de alte antichități egiptene de la Penn Museum, din cadrul Universității din Pennsylvania, în Philadelphia. Muzeul a obținut fragmentele de la un comerciant de antichități din Egipt în 1911.
Reconstituirea unei cărți de legi pierdute
Cu ajutorul muzeului, Wibier a reconstituit pagina asemenea unui puzzle, folosind cele mai mari șapte fragmente deteriorate, care împreună seamănă cu un arhipelag.
Potrivit lui Wibier, aceste fragmente contribuie la înțelegerea noastră asupra dreptului imperial din timpul a doi împărați, Constanțiu al II-lea și Iulian Apostatul, care au domnit între anii 337 și 363.
Traducerea chiar și a unor texte fragmentare este extrem de valoroasă, deoarece foarte puține cărți din acea perioadă s-au păstrat intacte. Cercetătorii trebuie să se bazeze pe manuscrise deteriorate sau incomplete pentru a le reconstitui. La rândul lor, aceste legi le oferă cercetătorilor informații despre viața de zi cu zi, societatea și economia Romei antice — de la prioritățile guvernului până la modul în care erau soluționate conflictele dintre persoane.
Indicii ascunse în pergament
Wibier a observat că pe una dintre fețele paginii există trei exemple de cerneală roșie adăugate pentru a evidenția ceva important.
Pe baza unor indicii precum absența acestor marcaje de pe verso, precum și a decretelor imperiale discutate în text, Wibier a reușit să determine orientarea paginilor în carte.
O față a pielii de animal este netedă, în timp ce cealaltă este mai texturată. Partea texturată a paginii era prima, reprezentând pagina cu număr impar, aflată în partea dreaptă a cărții atunci când aceasta era deschisă. Astfel, cealaltă față a pielii de animal apărea în partea stângă a cărții deschise.

Wibier a folosit lumina ultravioletă pentru a accentua contrastul cernelii, facilitând recuperarea textului latin și traducerea acestuia. El spune că pasiunea sa pentru latină a fost cea care l-a atras inițial către studiile clasice.
„Îmi plac limbile, în special latina. A fost extrem de satisfăcător să lucrez cu aceste fragmente și să văd cum se potrivesc între ele”, a spus el.
Pentru cine era destinată cartea?
Potrivit lui Wibier, publicul-țintă al cărții era probabil format din funcționari romani care trebuiau să aplice legile sau din contribuabili bogați și avocații acestora.
„Ca să ocolești legea, trebuie să cunoști legea”, a spus Wibier.
„Ceea ce face această descoperire deosebit de remarcabilă este faptul că, spre deosebire de aproape toate celelalte cărți fragmentare de drept roman, acest text nu corespunde niciunui cod juridic imperial cunoscut”, a spus Daniel Markovich, profesor la Universitatea din Cincinnati și șeful Departamentului de Studii Clasice.
„Dacă ar fi să ghicesc, aceasta ar putea fi cartea unui funcționar. A fost produsă cu foarte mare atenție. Scrisul de mână este foarte frumos realizat. Este o scriere de înaltă calitate”, a spus Wibier.
Ce legi conținea?
„Acestea se refereau la sistemul de drumuri publice și la colectarea taxelor pentru întreținerea infrastructurii publice. Dacă ar fi să speculez, era vorba despre o lege care prevedea că cetățenii bogați trebuiau să mențină drumurile în stare bună și să furnizeze cereale pentru aprovizionarea cu alimente”, a spus Wibier.
„O altă lege îi avertiza pe oameni să înceteze să trateze clădirile publice ca și cum ar fi fost proprietate privată”, a adăugat el.
Foto sus: Matthijs Wibier, profesor asistent de Studii Clasice la Universitatea din Cincinnati, a reconstruit 50 de fragmente de piele de animal și a descoperit că acestea erau pagini față-verso ale unui text juridic roman datând din secolul al IV-lea (© Penn Museum)
Mai multe pentru tine...

















