Un „palat” roman locuit în Evul Mediu, descoperit de arheologi în Burgundia
O așezare prosperă, ridicată în secolul al V-lea și locuită timp de aproape trei secole, a fost descoperită de arheologii francezi în Burgundia. Cercetătorii au identificat un complex de clădiri din piatră, o biserică de mari dimensiuni și un sistem de încălzire prin pardoseală moștenit din arhitectura romană. Sursele medievale leagă zona de una dintre cele mai influente familii aristocratice ale Galiei, însă identitatea exactă a celor care au locuit aici rămâne necunoscută.
Pe colina Montagne de Saint-Laurent, din comuna Mesmont, la aproximativ 20 de kilometri vest de Dijon, cercetările arheologice scot la lumină o comunitate care contrazice imaginea simplificată a Galiei din primele secole ale Evului Mediu. Într-o epocă asociată frecvent cu invaziile, declinul urban și slăbirea autorității regale, locul a găzduit o așezare bine organizată, cu edificii impunătoare și dotări care presupuneau resurse considerabile.
Complexul a fost construit în secolul al V-lea, în perioada destrămării Imperiului Roman de Apus, și a rămas în uz până la începutul secolului al VIII-lea. Descoperirile indică faptul că tradițiile tehnice romane au continuat să fie valorificate, iar anumite comunități au păstrat capacitatea de a construi și întreține edificii sofisticate.
Deși vestigiile din zonă erau cunoscute încă din secolul al XVIII-lea, cercetările sistematice au început abia în 2019. Programul este coordonat de arheologul Antoine Guicheteau, în colaborare cu Institutul Național Francez pentru Arheologie Preventivă (Inrap) și laboratorul ArTeHiS. O nouă etapă de cercetare, începută în 2026, se concentrează asupra unui sector specific al sitului.
O biserică de dimensiunile unui teren de baschet
Printre cele mai importante descoperiri se numără o biserică din piatră, cercetată între 2019 și 2024. Clădirea măsoară aproximativ 27,5 metri în lungime și 12,4 metri în lățime, dimensiuni comparabile cu cele ale unui teren de baschet. Identificarea unui paravan liturgic, care separa spațiul clerului de cel al credincioșilor, precum și a unor elemente ce ar fi putut aparține unei bănci pentru ceremonii religioase au permis confirmarea funcției sale ecleziastice.
Pe latura sudică se afla probabil o anexă destinată clerului. În apropiere, campania arheologică din 2026 a scos la iveală o altă clădire din piatră, cu dimensiunile de 15 pe 12 metri. Zidurile groase și mortarul de bună calitate indică faptul că aceasta ar fi putut avea un etaj. La sud de biserică au fost identificate urmele unei construcții și mai mari, cu o lungime de peste 20 de metri.
Dispunerea ordonată a edificiilor, orientate perpendicular unele față de celelalte, indică existența unui ansamblu arhitectural coerent, întins pe câteva sute de metri pătrați.
Un palat roman în Galia medievală?
Unul dintre cele mai convingătoare indicii privind statutul ridicat al complexului este sistemul de încălzire prin pardoseală, cunoscut sub numele de hipocaust. Arheologii au recuperat piloni mici din cărămidă, fragmente de conducte ceramice și resturi ale podelelor suspendate, pe sub care circula aerul cald provenit dintr-un cuptor.
Tehnologia, utilizată pe scară largă în arhitectura romană, necesita meșteșugari specializați și investiții importante atât pentru construcție, cât și pentru funcționare. Prezența sa arată că proprietarii sau ocupanții aveau acces la resurse financiare și la competențe tehnice care nu erau disponibile oricărei comunități.
Din acest motiv, Inrap descrie ansamblul ca având caracterul unui complex de tip palatial și avansează ipoteza existenței unui palat. Interpretarea rămâne însă provizorie: arheologii nu au stabilit cine locuia efectiv în clădiri și nici nu au identificat o dovadă care să confirme fără echivoc funcția rezidențială a întregului complex.
Datarea construcțiilor se bazează pe ceramică, inclusiv pe veselă fină produsă în regiunea Argonne, și pe analize radiocarbon. Unele fragmente ceramice prezintă motive creștine, precum un potir și simbolul chi-rho, format din inițialele grecești ale numelui lui Hristos.
Peste 500 de fragmente de sticlă dezvăluie obiceiurile locuitorilor
Un alt indiciu al nivelului de trai îl reprezintă cele peste 500 de fragmente de sticlă descoperite începând din 2019. Aproximativ 50 provin din geamuri plate, care ar fi putut face parte din ferestrele cu vitralii ale bisericii. Celelalte aparțin în principal unor lămpi și obiecte de veselă.
Potrivit cercetătorilor, aceste obiecte reflectă obiceiuri de consum ale grupurilor privilegiate din Evul Mediu timpuriu. Împreună cu sistemul de încălzire și arhitectura de calitate, ele conturează imaginea unei comunități cu un nivel de prosperitate neobișnuit pentru reprezentările tradiționale ale perioadei.
Investigațiile au fost însă afectate de jafuri repetate, comise de persoane care au folosit detectoare de metale. Dispariția obiectelor metalice a provocat pierderi ireparabile pentru cercetare, eliminând o posibilă sursă de informații despre locuitorii așezării.
Urmele unei familii aristocratice puternice
Importanța Mesmontului este confirmată și de documentele medievale. Localitatea apare ca centru al unui pagus al episcopiei de Langres, o subdiviziune teritorială care prefigurează organizarea comitatelor medievale. Sursele folosesc și termenii castrum și oppidum, care indică un loc fortificat sau situat pe înălțimi, cu funcții ce puteau depăși cadrul unei simple așezări rurale.
Textele religioase leagă Mesmontul de mai multe personalități ale creștinismului timpuriu din Burgundia. La începutul secolului al VI-lea, episcopul Grigore de Langres l-a desemnat pe nepotul său Eustade, preot la Mesmont, să conducă o comunitate monastică fondată la Dijon în jurul cultului Sfântului Benignus.
Grigore și Eustade aparțineau familiei Gregorii, una dintre cele mai importante familii ale aristocrației senatoriale din Antichitatea târzie. Din aceeași familie provenea Grigore de Tours, episcop și autor al Istoriei francilor, una dintre principalele surse pentru istoria regilor merovingieni.
Cu toate acestea, documentele nu permit identificarea vreunei clădiri cu reședința unei anumite persoane. Legăturile dintre aristocrația locală și complexul descoperit rămân o ipoteză susținută de convergența dintre sursele scrise și vestigiile materiale, nu o certitudine.
Cercetările de la Montagne de Saint-Laurent contribuie la nuanțarea imaginii unei perioade descrise adesea exclusiv prin prisma invaziilor și a declinului instituțiilor romane. Persistența unor tehnologii de construcție, existența unei biserici monumentale și utilizarea unor bunuri de calitate arată că anumite comunități au păstrat resurse și forme complexe de organizare socială.
Foto sus: Biserica de pe vârful colinei, în timpul săpăturilor din 2022 (© A. Guicheteau, Inrap)
Mai multe pentru tine...
