Ultimul drum al prizonierilor români duce la Roma, în „Historia” de mai
Primul Război Mondial, neînţeles pe deplin nici până în ziua de azi, continuă să fascineze și să aducă surprize. De aproape o sută de ani, cripta Bisericii Santa Maria dell’Anima din Roma adăpostește 450 de cutii cu osemintele unor soldaţi din armata austro-ungară morţi în prizonieratul din Italia. Dosarul de luna aceasta prezintă poveștile lor, aduse la lumină de cercetările începute în 2021. Nu e singura temă inedită a „Historiei” de mai, care vă așteaptă la chioșcuri și cu parfumul vieții boeme a studenților români în străinătate, la început de secol XX, cu sarea și piperul din spatele capodoperelor, cu vinuri din Provence. Ca de obicei, pe cei care preferă cititul în format digital îi așteptăm pe platforma paydemic.
Cripta Bisericii Santa Maria dell’Anima din Roma adăpostește, începând cu 1937, un număr de 450 de cutii de metal cu rămășiţe ale unor soldaţi din armata austro-ungară morţi în prizonierat în Italia, majoritatea între 1918 și 1920. Mult timp, identitatea lor a rămas ascunsă, deoarece lista de nume realizată la data transferului osemintelor a fost lăsată să cadă, discret, în uitare.
În 2021, când au început cercetările pentru identificarea soldaţilor, s-a constatat că aceștia proveneau din toate regiunile fostei monarhii, din rândul tuturor etniilor și confesiunilor care o locuiau. Practic, o Austro-Ungarie în miniatură.
A debutat astfel proiectul „Anima“, la care iau parte istorici din ţările succesoare ale Monarhiei Habsburgice și specialiști în istoria Europei Centrale. Obiectivul lor este să identifice nominal pe cât mai mulţi dintre respectivii soldaţi, să găsească informaţii biografice despre ei și să informeze comunităţile locale și membrii familiilor și urmașii despre soarta antecesorilor lor.
Osemintele sunt în majoritate ale unor soldaţi slavi, maghiari sau români, iar istoriile lor personale sunt prezentate de TAMARA SCHEER, JIŘÍ HUTEČKA, JAN PECHÁČEK și VLAD POPOVICI în Dosarul de mai.
Studenția la Bruxelles, la început de secol XX
Ce însemna să fii student la Bruxelles la începutul secolului trecut, care le erau problemele administrative și financiare curente, ce legături aveau acești tineri cu părinţii lor, cum socializau, cum se raportau la autorităţile române ori belgiene? Poveștile a trei studenți români sunt relatate de Laurențiu Vlad, care a cercetat fondul „Bruxelles“ al Arhivelor Ministerului Afacerilor Externe. Printre ei: nepotul lui Mihai Eminescu.
Victor Eminescu stătea la profesorul Jules Garsou, care, în schimbul a 180 de franci lunar, îi oferea pensiune, dar și pregătire pentru prima candidatură la universitate și pentru bacalaureat (sesiunea din iunie 1904).
Din nefericire – scria mama sa îngrijorată (într-o scrisoare adresată ministrului plenipotenţiar al României de la Bruxelles) – Victor s-a întâlnit cu doi compatrioţi, Florian Becescu, poetul func- ţionar al Serviciului public al Poștelor și Telegrafului din Pitești, și Vasile Butză, care, aparent, l-ar fi îndepărtat pe tânărul Eminescu de proiectul său de început. Mama se temea că anturajul (cel pe care îl dezvăluise deja, dar poate și altul, necunoscut, eventual unul feminin!) ar putea să-i zădărnicească fiului său, ce nu împlinise vârsta majoratului, viitorul. Mai mult, l-ar putea împinge în mizerie și spre cine știe ce acte necugetate…
Secretele și controversele din spatele unei capodopere
Ce se ascunde în spatele unei capodopere? Cine a fost muza artistului? Ce l-a determinat să creeze acel tablou? Ce a fost în mintea și sufletul artistului norvegian Edvard Munch când a pictat în 1893 The Scream (Ţipătul)? Care sunt secretele din spatele Rondului de noapte al lui Rembrandt, Artei picturii al lui Vermeer sau Domnișoarelor din Avignon al lui Picasso?
Nicoleta Zaharia propune câteva răspunsuri, bazate pe evenimentele din viața artiștilor și pe părerile istoricilor de artă.
Un american la Paris
Tot o capodoperă este și Rapsodia albastră, a compozitorului american George Gershwin (1898-1937), care a marcat scena americană la începutul secolului XX. Scurta, dar prolifica sa carieră creativă s-a scris undeva la graniţa dintre muzica clasică, jazz, blues, influenţe latine și afro-americane, între sălile simfonice de concert și exuberanţa teatrelor de pe Broadway, în perioada lor de aur.
Cristina Niculescu a scris despre viața sa (o concretizare a „visului american“, prin evoluţia de la rădăcini modeste la o carieră de succes și realizare financiară) și despre opera care fascinează încă auditorii din întreaga lume. S-ar putea ca textul să vă stârnească dorința de a o asculta live, așa că iată un pont: Vineri, 9 iunie, la Sala Radio se cântă Concertul pentru pian și orchestră în Fa major creat de Gershwin în 1925, considerat de unii specialiști drept cea mai rafinată și complexă lucrare a sa.
Reverie în sudul Franței
Visați deja la vacanța de vară? Florentina Țone vă ajută să continuați reveria.
„Când ajungem în Aix-en-Provence, la asfinţit, după câteva ore bune petrecute la Château La Coste, orașul acesta în straturi de galben se așază ca o păturică aurie peste inimă. Și nu știi cum să debarci mai repede bagajul la hotel ca să ieși și să absorbi lumina. Te simţi și tu precum Cézanne, care a iubit atât de tare lumina din Aix, că i-a străbătut străzile, aleile până la sfârșit, în 1906, și i-a creat orașului o faimă pe măsură.”
De ce să petrecem câteva ore la Château La Coste, o să vă întrebați, de ce să nu-l ratăm în excursia noastră imaginară? Pentru că sunt opere de artă contemporană răspândite ici, colo (dar nu la întâmplare!) printre şirurile de viţă-de-vie, printre rândurile de măslini. Nu e un parc tematic, „ci o aventură, o permanentă aventură a descoperirii: vin, artă, arhitectură, într-o combinaţie care face atât de bine papilelor gustative, dar mai ales privirii”.
Nu ratați, așadar, „Historia” de mai, ca să vă pregătiți din plin pentru vacanța de vară. O găsiți începând de azi, 15 mai, la chioșcuri, dar și pe platforma paydemic.
Lectură plăcută!
