
Spectacol faraonic la inaugurarea Marelui Muzeu Egiptean / VIDEO
Un spectacol faraonic a marcat inaugurarea oficială a Marelui Muzeu Egiptean din Cairo, sâmbătă seara, informează AFP.
„Scriem un nou capitol al istoriei prezentului și viitorului, în numele acestei patrii antice”, a declarat președintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, salutând „cel mai mare muzeu din lume dedicat unei singure civilizații”, în fața unui public format din regi, șefi de stat și lideri internaționali, relatează Agerpres.
La sosirea oaspeților, drone au proiectat un mesaj deasupra celor trei piramide și a Sfinxului, urându-le „bun venit în tărâmul păcii”, în limba engleză.
Au urmat scene spectaculoase de balet și operă, cu zeci de artiști și figuranți în costume de inspirație antică, iar apoi un spectacol de artificii a luminat cerul.
Construcția muzeului pe un teren de 500.000 de metri pătrați, cu sprijin financiar și tehnic din partea Japoniei, a costat peste un miliard de dolari și a necesitat 20 de ani de lucrări monumentale.
Atracția principală este comoara lui Tutankamon, descoperită în 1922 într-un mormânt neatins din Valea Regilor, Egiptul de Sus, cu aproape 5.000 de obiecte funerare reunite pentru prima dată într-un singur loc.
În total, Marele Muzeu Egiptean găzduiește peste 100.000 de artefacte, dintre care jumătate vor fi expuse, lăsate moștenire de cele 30 de dinastii care au modelat Egiptul antic de-a lungul a 5.000 de ani de istorie.
La deschiderea pentru public, de marți, vizitatorii vor fi întâmpinați în vastul atrium de statuia colosală a lui Ramses al II-lea - 83 de tone de granit, înaltă de 11 metri - lăsată moștenire de acest faraon cuceritor și constructor care a domnit acum mai bine de 3.000 de ani.
Spre deosebire de Muzeul Egiptean construit în epoca colonială în centrul orașului Cairo, acum demodat și dărăpănat, Marele Muzeu Egiptean oferă galerii imersive, iluminat de precizie, expoziții de realitate virtuală și chiar un muzeu pentru copii.
Pasionații de arheologie pot urmări, printr-o fereastră de sticlă, lucrările laboratorului de conservare care restaurează o barcă solară veche de 4.500 de ani, descoperită îngropată lângă piramida lui Kheops.
Foto sus: Captură video Youtube / Al Jazeera English)
Mai multe pentru tine...

















