
Situl arheologic de la Băile Figa își deschide iar porțile și prezintă una dintre cele mai importante povești ale Europei preistorice
În zilele de 11 și 12 iulie, între orele 10.00 și 18.00, publicul este invitat să descopere unul dintre cele mai valoroase situri arheologice din România, în cadrul Zilelor Porților Deschise organizate la situl arheologic de la Băile Figa. Evenimentul este organizat de Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, în parteneriat cu Complexul Muzeal Județean Bistrița-Năsăud și cu sprijinul Primăriei Orașului Beclean.
Programul include vizite ghidate la situl arheologic, experimente arheologice privind exploatarea sării cu unelte și instalații preistorice, precum și acces în expoziția „Milenii de exploatare a sării la Băile Figa”, amenajată la Centrul Legacy.
Puțini știu că la Băile Figa se află unul dintre cele mai spectaculoase situri dedicate exploatării preistorice a sării din Europa. Cercetările desfășurate aici în ultimele decenii au schimbat fundamental ceea ce se cunoștea despre tehnologiile folosite de comunitățile preistorice și despre rolul sării în dezvoltarea civilizațiilor din Bazinul Carpatic.
Mai mult decât atât, situl a oferit o descoperire de o importanță excepțională: cel mai vechi lemn arheologic descoperit până în prezent în România, conservat datorită mediului salin. Aceste vestigii din lemn, păstrate în condiții remarcabile timp de milenii, reprezintă o resursă științifică de neprețuit și au permis cercetătorilor să studieze tehnici de exploatare, prelucrarea lemnului, evoluția mediului și schimbările climatice din ultimii aproximativ 5.000 de ani.

Băile Figa este, în prezent, singurul sit de exploatare preistorică a sării cercetat sistematic în Bazinul Carpatic, fiind considerat unul dintre cele mai importante situri de acest tip din Europa. Succesiunea aproape neîntreruptă a exploatării sării, din mileniul al IV-lea î.Hr. până în epoca modernă, precum și conservarea excepțională a instalațiilor și uneltelor din lemn îl transformă într-un reper de prim rang pentru arheologia europeană.
Expoziția „Milenii de exploatare a sării la Băile Figa” transpune această istorie într-un parcurs captivant, reunind piese de patrimoniu rare la nivel național și european, reconstituiri, filme interactive, imagini și explicații accesibile tuturor categoriilor de public.
Vizitatorii vor putea admira unelte și instalații originale folosite la extragerea sării în preistorie – troace, jgheaburi, cepuri, baroase, lopeți, funii și împletituri din fibre vegetale, precum și topoare-ciocan din piatră –, descoperite în cadrul unor amenajări complexe care demonstrează existența unei activități de exploatare bine organizate și surprinzător de avansate din punct de vedere tehnologic.
Printre cele mai impresionante exponate se numără o scară din lemn lungă de peste cinci metri, datată în perioada dacilor timpurii, un obiect unic în patrimoniul arheologic al României. Scara a fost descoperită la intrarea unei mine rectangulare, alături de fragmente de ceramică dacică, și constituie o mărturie spectaculoasă a mineritului sării practicat în urmă cu peste două milenii.

Vizitarea expoziției completează experiența oferită de situl arheologic, transformând o simplă incursiune într-o călătorie prin milenii de ingeniozitate umană. Expoziția poate fi vizitată în zilele evenimentului, iar ulterior pe bază de programare, la Centrul Spa Legacy, etajul 1.
Zilele Porților Deschise reprezintă o ocazie rară de a descoperi locul în care s-au păstrat unele dintre cele mai vechi și mai bine conservate vestigii din lemn din România și de a înțelege de ce Băile Figa este astăzi considerat un sit de importanță națională și europeană, esențial pentru cunoașterea istoriei exploatării sării și a comunităților preistorice.
Mai multe pentru tine...

















