Artefacte vechi de aproximativ 3.000 de ani, descoperite de arheologi în situl de la Băile Figa
O echipă de specialişti din cadrul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe, care efectuează cercetări în situl arheologic de la Băile Figa din judeţul Bistriţa-Năsăud, a descoperit noi artefacte valoroase, printre care unelte din lemn cu o vechime considerabilă, a anunţat conducerea instituției, pe o rețea socială.
„Băile Figa este singurul sit de exploatare a sării cercetat vreodată în mod sistematic în Bazinul Carpatic şi, în acelaşi timp, unul dintre cele mai relevante situri de acest gen din toată Europa. Potenţialul arheologic al sitului şi peisajului Băile Figa rezidă în principal în vestigii preistorice, protoistorice, medievale şi postmedievale de exploatare a sării şi lemnului şi a altor ocupații complementare acestora”, menționează reprezentanţii muzeului, pe pagina de socializare a instituţiei.
„Excepțional de bine păstrate”
Specialiștii din cadrul MNCR au menționat că artefactele descoperite în situl arheologic de la Băile Figa sunt „excepțional de bine păstrate”, iar acest lucru se datorează tocmai faptului că au stat în nămol sărat şi au avut condiţii foarte bune de conservare.
„În cadrul acestui sit se păstrează, mult mai bine decât în cele mai multe situri arheologice, numeroase urme ale paleomediului din Holocenul mediu şi târziu. Acestea sunt excepţional de bine conservate, datorită mediului salin, anaerob, umed şi izolat de lumină solară, pe care le asigură nămolul sărat, în care cele mai multe dintre acestea se află. (...). Potenţialul sitului privind arheologia lemnului rezidă în structuri, instalaţii, unelte şi ustensile de lemn bine conservate, adesea cu urme vizibile de prelucrare şi utilizare. În momentul de faţă, lotul artefactelor pre- şi protoistorice de lemn de la Băile Figa reprezintă de departe cea mai generoasă sursă din Europa de Sud-Est pentru reconstituirea diverselor aspecte ale exploatării pre- şi protoistorice a lemnului”, se mai arată în postarea Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni.
Artefactele, pe mâinile restauratorilor
Bunurile prelevate din sit urmează să fie depozitate corespunzător pentru a fi ferite de lumina directă a razelor solare şi pentru menţinerea umidităţii iniţiale, urmând ca în următoarea etapă, specialiştii restauratori să intervină cu tehnici specifice, precum desalinizarea şi stabilizarea lemnului, respectiv chituire, finisare, impregnare cu ceară de antichizare, peliculizare finală cu şelac.
Fotografiile postate pe Facebook prezintă, printre altele, un baros, un jgheab şi o covată de lemn de mari dimensiuni, cu o vechime estimată la circa 3.000 de ani, folosite, cel mai probabil, la perforarea şi desprinderea blocurilor de sare cu ajutorul apei.
Acest articol a fost publicat în numărul 273 al revistei „Historia” (revista:273), disponibil în format digital pe platforma paydemic.