O statuie de 2.500 de ani, descoperită sub un drum roman. De ce a ajuns să fie folosită drept pavaj?
Uneori, arheologia are un simț al ironiei pe care niciun scenarist nu l-ar putea inventa. O statuie monumentală, sculptată acum aproape două milenii și jumătate și probabil expusă cândva într-un loc important al unuia dintre cele mai bogate orașe ale lumii antice, și-a încheiat existența publică într-un mod neașteptat: cu fața în jos, sub picioarele trecătorilor, relateaza turismistoric.ro
Descoperirea a fost făcută la Sardis, în vestul Turciei, fosta capitală a regatului Lidiei. Arheologii au găsit sub pavajul unei străzi din perioada romană două fragmente masive ale unei statui din marmură, înalte, după reconstituire, de peste doi metri.
Iar ceea ce pentru romani fusese, la un moment dat, doar o bucată mare și utilă de piatră s-a dovedit a fi pentru arheologii de astăzi una dintre cele mai interesante sculpturi arhaice descoperite în ultimii ani.
O femeie din Sardis, ascunsă aproape 2.500 de ani
Potrivit autorităților turce, sculptura a fost realizată între 470 și 450 î.Hr., într-o perioadă de tranziție între arta arhaică și începuturile stilului clasic.
Statuia reprezintă o femeie îmbrăcată într-un chiton, peste care poartă un himation, mantia caracteristică lumii grecești. Mai apare însă un element care le-a atras atenția cercetătorilor: un veșmânt decorat cu benzi orizontale, diferit de ceea ce se întâlnește în mod obișnuit în sculptura contemporană din Grecia continentală sau din alte regiuni ale Anatoliei.
Acest detaliu ar putea indica o tradiție vestimentară și artistică specifică Lidiei.
Statuia a fost recuperată în două fragmente mari. S-au păstrat o bună parte a feței, mâinile și faldurile îmbrăcămintei, tocmai pentru că sculptura a fost așezată cu fața în jos atunci când a fost reutilizată în amenajarea străzii romane. Piatra care trebuia să o transforme într-un simplu material de construcție a ajuns, paradoxal, să o protejeze timp de secole.
Citeste si
Cei cinci împărați care au transformat Roma într-un imperiu aproape perfect
Histria, primul oraș al României. De ce merită să ajungi la cetatea dintre mare, lac și memorie
În mână ținea, probabil, o gutuie
Unul dintre cele mai curioase detalii se află în mâna dreaptă a personajului.
Femeia pare să țină un fruct, identificat de cercetători drept o posibilă gutuie.
Nu este un amănunt lipsit de importanță. Obiectul ar putea fi o ofrandă votivă și, dacă interpretarea se confirmă, ar putea furniza informații despre practicile religioase și ritualurile comunității care locuia în Sardis în urmă cu aproape 2.500 de ani.
În lumea greacă și anatoliană, statuile de acest tip nu erau simple obiecte decorative. Îmbrăcămintea, poziția corpului și obiectele ținute în mâini puteau transmite informații despre statutul personajului, identitatea sa sau relația cu o divinitate.
Deocamdată, însă, identitatea exactă a femeii reprezentate în marmură rămâne necunoscută.
O statuie aflată între două lumi artistice
Tocmai stilul sculpturii face descoperirea atât de importantă.
Arheologii observă că postura frontală și părul lung păstrează elemente caracteristice sculpturii din secolul al VI-lea î.Hr. În schimb, fața și mâinile sunt realizate într-o manieră mult mai naturalistă, apropiată de noul limbaj artistic care se răspândea în lumea mediteraneeană în primele decenii ale epocii clasice.
Statuia pare astfel să surprindă un moment în care arta antică își schimba regulile.
Rigiditatea și convențiile perioadei arhaice începeau să lase loc unei reprezentări mai naturale a corpului uman, a gesturilor și a expresiei.
Dar Sardis nu era Atena. Tocmai amestecul dintre influențele grecești și tradițiile locale lidiene face piesa cu atât mai interesantă.
Dar cum a ajuns o asemenea statuie sub un drum?
Pentru omul modern, ideea pare aproape absurdă. De ce ar lua cineva o sculptură monumentală și ar transforma-o într-o piatră de pavaj?
Pentru romani însă, lumea veche era deja plină de monumente ale unor epoci și culturi anterioare. Clădiri abandonate, temple deteriorate, coloane, inscripții și sculpturi puteau deveni pur și simplu materiale de construcție.
Fenomenul este cunoscut astăzi sub denumirea de spolia: reutilizarea elementelor provenite din construcții sau monumente mai vechi.
În cazul de la Sardis, sculptura fusese depusă cu fața în jos și integrată în pavajul unei străzi cu colonade din perioada romană. Nu știm când și nici de ce și-a pierdut funcția inițială. Este posibil ca monumentul din care provenea să fi fost abandonat sau distrus cu mult înainte ca romanii să decidă că blocul masiv de marmură putea primi o întrebuințare mai practică.
Pentru constructorul roman, probabil nu mai era o operă de artă.
Era o piatră foarte bună.
Citeste si
Cum au devenit romanii cei mai mari constructori ai lumii antice
Gladiatorii romani: originile sângeroase și istoria lor
Sardis, orașul regelui Cresus și al aurului Lidiei
Locul în care a fost făcută descoperirea nu este unul oarecare.
Sardis a fost capitala regatului Lidiei, una dintre cele mai puternice civilizații ale Anatoliei în prima jumătate a mileniului I î.Hr. Orașul s-a aflat la întâlnirea dintre lumea greacă și marile civilizații ale Orientului Apropiat și a devenit un centru economic și politic de prim rang.
Lidienii au rămas în istorie mai ales prin două lucruri: extraordinara lor bogăție și apariția primelor forme de monedă.
De aici provine și legenda regelui Cresus, al cărui nume a devenit încă din Antichitate sinonim cu averea fabuloasă. UNESCO subliniază că inovația monetară dezvoltată de lidieni a fost rapid adoptată de popoarele vecine și a avut consecințe de lungă durată asupra economiei lumii antice.
După cucerirea regatului lidian, Sardis nu a dispărut. Orașul a continuat să joace un rol important sub perși, apoi în lumea elenistică, romană și bizantină. Astfel, sub pământul său se suprapun astăzi urmele mai multor civilizații care au locuit același spațiu timp de milenii.
Sardis a intrat recent în Patrimoniul Mondial UNESCO
Importanța sitului a primit și o recunoaștere internațională recentă.
În 2025, UNESCO a înscris Sardis și tumulii lidieni de la Bin Tepe pe Lista Patrimoniului Mondial. Organizația consideră Sardis unul dintre marile orașe ale Epocii Fierului și unul dintre cele mai importante mărturii păstrate despre civilizația lidiană.
Bin Tepe, aflat în apropiere, conservă uriașele morminte tumulare ale elitei lidiene, unele dintre cele mai mari monumente funerare de acest tip din lume.
În acest context, noua statuie nu reprezintă doar o descoperire spectaculoasă. Ea adaugă încă o piesă unui puzzle mult mai amplu: felul în care o civilizație anatoliană aflată între Orient și lumea greacă și-a construit propria identitate culturală.
O operă de artă salvată tocmai pentru că a fost uitată
Există un paradox aproape perfect în povestea statuii de la Sardis.
Când a fost sculptată, în secolul al V-lea î.Hr., probabil fusese creată pentru a fi privită. Poate stătea într-un sanctuar, într-un spațiu public sau lângă un monument important.
Secole mai târziu, semnificația ei s-a pierdut. Pentru constructorii romani a devenit material.
Au întors-o cu fața în jos și au pus-o sub un drum.
Tocmai această lipsă de respect i-a oferit însă cea mai bună protecție posibilă. Ascunsă sub pavaj, departe de intemperii, jafuri și distrugerile succesive care au afectat orașul, sculptura a traversat aproape două milenii până când arheologii au ridicat-o din nou la lumină.
După restaurare și conservare, statuia urmează să fie expusă la Muzeul din Manisa.
Poate că aceasta este una dintre cele mai frumoase ironii ale arheologiei: ceea ce o epocă a considerat inutil și a îngropat sub un drum poate deveni, pentru o alta, o mărturie neprețuită despre o lume dispărută.
Mai multe pentru tine...
